Vladimir Roșulescu - Personalități: INES DE CASTRO

Nu se pot îndepărta impresiile de călătorie de mănăstirea de la Alcobaca fără a aminti de una dintre cele impresionante şi dramatice poveşti de dragoste care a străbătut secolele. Trupurile celor doi iubiţi s-au alăturat emoţionant şi pentru totdeauna în transeptul bisericii. Portughezii le-au respectat singurătatea şi unirea după moarte. Este vorba de Ines de Castro şi infantul portughez Pedro, devenit regele Pedro I-ul, rege supranumit „O Justiciero” (Justiţiarul (1357 – 1367) de către popor și de o încoronare postumă dezdănăjduită şi fără egal. S-a născut în 1325 la limia, în spania și a murit asasinată, la 7 ianuarie 1355 la santa Clara, lângă Coimbra, Portugalia.
Inês a fost fiica lui Pedro Fernández de Castro, Lord de Lemos și Sarria și a metresei sale portugheze Aldonça Lourenço de Valadares. Familia ei descinde atât din nobili galicieni cât și din nobili portughezi. De asemenea, era înrudită cu familia regală castiliană prin descendenți nelegitimi. Mama ei vitregă a fost Infanta Beatrix a Portugaliei, fiica cea mică a lui Afonso al Portugaliei, Lord de Portalegre. Bunica ei a fost Violante Sánchez de Castilia, Lady de Uzero, fiica nelegitimă a regelui Sancho al IV-lea al Castiliei. Stră-străbunicul ei a fost Rodrigo Alfonso de León, Lord de Aliger, fiul nelegitim al regelui Alphonso al IX-lea de Leon. Ea a fost, de asemenea, descendentă nelegitimă din Infanta Sancha Henriques a Portugaliei, fiica lui Henric, conte de Portugalia.

De obârşie înaltă spaniolă, Ines de Castro a acompaniat, în 1340, în Portugalia, pe vara sa, infanta Constanza de Castillia, în calitate de domnişoară de companie la căsătoria cu infantele Pedro. Prințul s-a îndrăgostit de ea și a început să-și neglijeze soția, punând în pericol relațiile deja slabe cu Castilia. Mai mult decât atât, dragostea lui Petru pentru Inês a adus nobilimea castiliană exilată foarte aproape de putere, frații lui Inês devenind prietenii prințului și consilieri de încredere
Infanta spaniolă, Constanza, a devenit soţia lui Pedro viitorul moştenitor al tronului regatului portughez. Curând, însă, între Pedro şi Ines s-a înfiripat o iubire arzătoare, descoperită cu uşurinţă de către curteni.

Regele Alfons al IV-lea, tatăl lui Pedro, a încercat să protejeze căsătoria regală prin exilarea fermecătoarei domnişoare de companie şi contând că uitarea se va aşterne peste pasiunile celor doi. Soarta le pecetluise, însă, destinele.

In 1345, la moartea infantei de Castillia, frumoasa Ines şi-a reîntâlnit mult iubitul amant la Coimbra şi s-a instalat la mănăstirea Santa Clara-la-Velha, pe malul râului Mondego. Ulterior, Afonso al IV-lea a încercat de câteva ori să aranjeze pentru fiul său o nouă căsătorie, însă Petru a refuzat să aibă altă soție în afară de Inês, care nu era eligibilă să devină regină. Fiul legitim al lui Petru, viitorul rege Ferdinand I-ul al Portugaliei, era un copil fragil, în timp ce copiii nelegitimi ai lui Petru și ai lui Inês erau viguroși; acest lucru a creat îngrijorare printre nobilii portughezi care se temeau de creșterea influenței castiliene asupra lui Petru.
Prezenţa nobilei spaniole şi a copiilor ei din unirea cu Pedro l-a iriatat pe regale tată Alfons al IV-lea. Ingrijorat de apărarea regatului contra pretenţiilor castiliene a acceptat asasinarea frumoasei femei la 7 ianuarie 1355, de către trei nobili al căror nume nu are importanţă deşi sunt consemnate de istorie. Aceia, Pêro Coelho, Álvaro Gonçalves și Diogo Lopes Pacheco au mers la mănăstirea Santa Clara-a-Velha din Coimbra, unde Inês era reținută și au ucis-o decapitând-o în fața copilului ei cel mic.

Infantul Pedro, de disperare, s-a răzvrătit împotriva tatălui regal, dar a fost înfrânt în apropiere de Porto. Doi ani mai târziu i-a succedat, totuşi, la tron (1357).

Prima grijă după încoronare a fost să se răzbune pe cavalerii asasini şi să facă cunoscut că fusese unit cu Ines printr-o căsătorie secretă.

Cu toate că jurase că a renunţat la răzbunare, doi dintre asasinii predaţi lui de către Castillia, au murit în chinuri îngrozitoare, deoarece li s-a smuls inima, regele sunând că nu au avut una. Justiţiarul Pedro I-ul, a pus ca asasinii să fie torturaţi cu ferocitate în prezenţa sa, la Santarem.

In 1361 el a dispus exhumarea cadavrului iubitei Ines pentru a o reînmormânta cu onorurile cuvenite în biserica mănăstirii de la Alcobaca.

Legenda spune că a înveşmântat rămășițele lui Ines cu un mantou de purpură şi i-a aşezat o coroană pe cap. Apoi a obligat nobilii regatului să vină şi să sărute mâna descompusă a reginei moarte. Un cortegiu nocturn solemn a urmat resturile pământeşti a celei încoronate după moarte, în biserica de la Alcobaca. Sicriul lui Ines se mai poate vedea, vis-a-vis de cel al lui Petru, în transeptul bisericii, astfel încât, potrivit legendei, la Judecata de Apoi, Petru și Inês se pot uita unul la altul, deoarece se ridică din mormintele lor. Ambele sicrie din marmură sunt sculptate cu scene din viața lor și o promisiune a lui Peter că vor fi împreună até ao fim do mundo (până la sfârșitul lumii).
Pedro I-ul a domnit încă şase ani şi a primit aprecierea poporului prin calificativul „Justiţiarul” (O Justiciero), deoarece era drastic cu cei avuţi şi apropiat de cei nevoiaşi.

Drama petrecută în urmă cu peste şase secole a adus mănăstirii din Alcobaca şi mai multă atractivitate, aceea a trăiniciei sentimentului uman. Prin mileniile de existenţă istorică omenirea s-a acoperit de nenumărate drame sau tragedii zguduitoare în afara celor purtate de aripile negre ale războaielor. Foarte puţine au avut şansa să se întipărească în memoria oamenilor şi să străbată secolele. De obicei nenorocirile oamenilor simpli au rămas înăbuşite sub inexorabilul colos al suferinţei anonime.

Inês de Castro și Petru I au avut următorii copii:

- Afonso (1346), a murit la scurt timp după naștere

- Beatrice, Contesă de Alburquerque (c. 1347–1381), căsătorită cu Sancho Alfonso, primul conte de Alburquerque.

- Juan, Duce de Valencia de Campos (1349–1397), pretendent al tronului în timpul crizei dintre anii 1383–85.

- Denis, Lord de Cifuentes (1354–1397), pretendent al tronului în timpul crizei din 1383–85.