Vladimir Roșulescu - Personalități: POMPEIA PLOTINA

Numele ei complet era Pompei Plotina Claudia Phoebe Piso și a fost una din cele mai respectate soții de împărați romani, numite impropiu împărătese, dar care nu aveau nici o atribuție în conducerea imperiului indiferent de domeniu. Acele femei de pe cea mai înată treaptă a ierarhiei sociale și politice romane pureau să se implice în deciziile ce vizau evoluțiile din imperiu numai prin influența ce o puteau exercita asupra soților imperiali. Unele au intervenit în viața statului, sau a unor grupuri de supuși, prin intrigi și sau manevre ascunse. Unele nu au fost atașate de soții lor numai din motive de statut social și de protocol cu fast. Foarte multe s-au degradat printr-o viață depravată în afara căsătoriei.

Pompeia Plotina, a fost soția ilustrului împărat Traian și împărăteasă între anii 98 și 117. Prin conduita ei sobră și cinstită s-a remarcat ca o împărăteasă consort demnă de toată admirația contemporanilor și a posterității

Ea a fost fiica lui Lucius Pompeius și a soției acestuia, Ploția, familie care avea multe legături politice și bucura de un statut înalt. Este probabil că s-a născut și a crescut în Escacena del Campo, provincial Betica din Spania, în timpul domniei împăratului Nero. Alte surse îi prezintă ca loc de naștere în partea de sud a Galliei în zona actualului oraș Nîmes, în provincial Gallia Narbonensis.

Aproximativ în preajma anilor 75/76 e.N, oricum înainte de anul 86 e.N s-a căsătorit cu Marcus Ulpius Traianus, bărbat de formațiune militară care a devenit Caesar în anul 97 și Impăratul Roman în anul 98 e.N.

Plotina a devenit renumită pentru calitățile sale austere și specific romane. Ea a fost descrisă de scriitori străini ca o femeie cultivată, inteligentă și modestă, caracterizată de mare virtute și de evlavie.

In Panegiricul pentru Traian, Plinius cel Tânăr a ținut să exprime: "Soția ta este pentru tine un ornament și o glorie în plus. Ce virtute este mai veche și mai sfântă decât a ei ? [...] Intrucât ea este simplă în rochia ei, modestă în trenul ei, fără mândrie în abordarea ei ! "

„Plotina, soția sa, când a intrat pentru prima dată în palat și când a ajuns la partea de sus a scărilor, s-a adresat către oameni: “Așa cum am intrat aici, a spus ea, așa că vreau să ies." “De-a lungul domniei sale, ea s-a comportat astfel încât să nu avem nimic să-l reproșeam."

Ea a fost bine cunoscută și apreciată pentru interesul ei privind filosofia, iar Școala Epicureană din Atena se va afla sub protecția ei.

Deși Traian i-a oferit titlul de Augusta încă din anul 100 e.N, ea l-a acceptat numai în anul 105. Nu a apărut pe monedele romane până în 112 e.N., tot ca semn al modestiei sale.

Sub influența soției sale Traian a schimbat sistemul fiscal pentru a-l face mai echitabil, a luat măsuri pentru o mai bună educație, a ajutat pe cei săraci și a stabilit toleranță în societatea romană.

In căsătoria lor nu au avut parte de un moștenitor. Cu toate acestea, Traian nu a avut niciodată intenția să se divorțeze, Plotina fiind bogată și educată. Infertilitatea Plotinei nu constituia cu adevărat un handicap pentru succesiunea la tron. Aceasta deoarece în conformitate cu ideea că un successor biologic putea fi inferior, prin calități, și un obstacol în raport cu unul adoptat..

Plotina a făcut mult pentru a accelera cariera tânărului Hadrianus, iar la moartea lui Traian, în 117, este sigur că opinia ei a fost determinantă pentru ridicarea lui Hadrianus la tonul imperiului. Tot Plotina s-a aflat la originea căsătoriei lui hadrianus, din anul 100 e.N cu Sabina nepoata lui Traian, căsătorie care a făcut din Hadrianus cea mai apropiată rudă de sex masculin a lui Traian și, prin urmare, candidatul ideal pentru a reuși a-I fi urmaș.

De la vârsta de zece ani, Hadrianus și sora lui au fost plasați sub tutela lui Traian și a lui Publius Acilius Attianus. Dar adoptarea efectivă nu a avut loc până la moartea lui Traian, astfel încât aceasta, direct sau prin intermediul Plotinei și a lui Attianus, s-a realizat în condiții conspirative pe patul de moarte al împăratului care adusese cea mai mare întindere imperiului. Deși încă există îndoieli cu privire la realitatea acestei adopții, Traian numise, în general, dar informal, pe nepotul său ca succesor.

Traian a murit la Selinus în august 117, pe drumul spre Roma, după o boală gravă. Se spune că el l-a adoptat, în sfârșit, pe Hadrianus pe patul de moarte. Circumstanțele opace ale acestei adopții au dus la multe speculații și controverse. Dion Cassius susține că Hadrian nu a fost niciodată adoptat, și că adopția a fost o manevră a împărătesei și a prefectului pretorian Publius Acilius Attianus. Istoricii moderni sunt ei înșiși împărțiți în a accepta realitatea acestei adopții.

După moartea lui Traian, Salonina Matidia, nepoata sa și Plotina a readus cenușa împăratului la Roma.

Plotina a murit din cauze naturale, dar anul morții sale variază în funcție de surse, în 121, 122, 123 sau 129. A fost divinizată de împăratul Hadrianus, care a construit și un templu, sau o bazilică, în cinstea ei la Nimes (Nemausus).