VALERIA MESSALINA - Soția împăratului Claudius

Născută în intervalul anilor 17–20 e.N, Messalina a fost fiica a lui Marcus Valerius Messalla Barbatus şi a aristocratei Domitia Lepida. Despre Valeria Messalina nu se cunosc prea multe detalii dinainte de a căsătoria cu împăratul Claudius. Insă după realizarea mariajului, cruzimea şi desfrânarea de care a dat dovadă i-a îngrozit pe contemporanii ei, fiind considerată o degenerată lacomă şi periculoasă.

            Căsătorită la circa numai 20 de ani cu Claudius, bărbat cu unele dizabilități de vorbire și care era cu aproape 30 de ani mai vârstnic decât ea, se apreciază că Messalina s-ar fi culcat cu  circa 8.000 de bărbaţi, vestite fiind concursurile de excese sexuale în care reuşea să satisfacă mai mulţi parteneri decât prostituatele cu care concura.

            Plinius cel Bătrân a relatat că Messalina obişnuia să-şi potolească poftele carnale în timpul unor competiţii organizate în bordeluri, împotriva celor mai bune prostituate. Messalina ar fi provocat-o la un moment dat pe cea mai faimoasă prostituată din Roma, Scylla, pentru a vedea care rezistă mai mult în timpul unui astfel de maraton sexual. După ce au făcut sex amândouă cu câte 25 de bărbaţi, Scylla ar fi cedat, însă Messalina a mai continuat câteva ceasuri. Deşi faima împărătesei ar fi putut să ducă la exagerarea numărului de bărbaţi care i-au trecut prin pat, cifra avansată de autorii vremuilr contemporane și mai târzii. 

            Aceste comportări nu au fost mult timp cunoscute de către împăratul Claudius, subjugat cu totul de către mai tânăra sa nevastă. Messalina trimitea sclave să se culce cu împăratul, ca să-i sustragă atenţia de la faptele ei. Plătea, aşadar, tăcerea sau îi pedepsea pe toţi cei care vroiau să-i denunţe desfrâul.

            Impărăteasa nu accepta refuzuri, iar cei care îndrăzneau să nu i se supună plăteau scump împotrivirea. Un caz celebru este cel al frumosului dansator şi actor Mnester, artist foarte iubit de popor. Istoricul Dio Cassius povesteşte că tânărul a refuzat favorurile Messalinei, iar aceasta a reuşit, graţie unui decret semnat de soțul ei, Claudius, să-l transforme într-un soi de sclav, pus la dispoziţia ei sub pretextul îndeplinirii anumitor servicii.

            „Messalina, pentru care nu era destul să fie adulteră, curtezană şi prostituată la palat, prostituând şi alte femei nobile, dorea şi mai mult, după cum spune proverbul, să aibă mai mulţi soţi”, mai scria istoricul Dio Cassius. “Pe unele le obliga să se supună la actul sexual chiar în palat, în prezenţa şi sub ochii bărbaţilor lor. Pe acestea, care acceptau aşa ceva, le iubea şi le favoriza (iar pe bărbaţii lor) îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime”

            Multă vreme Messalina a putut să se bucure de sprijinul unor susţinători şi adulatori. Printre aceştia se număra şi Lucius Vittelius, tatăl viitorului împărat. El o susţinea pe împărăteasă în toate prinvinţele, inclusiv şi în cazul lui Valerius Asiaticus. Şi libertul Narcissus i-a fost, iniţial, favorabil Messalinei, ca în final să ajungă cel mai aprig duşman al acesteia.

            In surse sunt citate numele multor victime „vinovate” că se opuneau vieţii duse de Messalina, sau că stârneau interesul şi lăcomia acesteia, prin averea lor. Filozoful Seneca a fost un „caz” fericit, alegându-se doar cu un exil în insula Corsica.

            Copiii, Octavia şi Britannicus, i-au asigurat o poziţie temeincă pe lângă tron. Aceasta nu a primit totuşi titlul de Augusta. Ştim că era stăpână pe voinţa lui Claudius şi se aliase chiar cu unii liberţi ca să-l înspăimânte pe împărat cu spectrul unor comploturi.

Cea de-a treia soţie a împăratului Claudius era capabilă să dezvolte adevărate obsesii pentru anumiţi bărbaţi, pasiuni violente care se dovedeau adesea fatale pentru aceştia. Cei mai mulţi sfârşeau ucişi după ce vicioasa împărăteasă se plictisea de ei, otrăvirea fiind modalitatea preferată de aceasta, cu ciuperci sau venin.

Istoricul şi omul politic, Tacitus, a lăsat mărturii despre sfârşitul Messalinei, sentinţă la moarte care i-a fost adusă de iubirea vecină cu nebunia nutrită pentru un tânăr aristrocat ambiţios, Caius Silius, care se visa împărat. Desemnat consul graţie Messalinei, acesta a divorţat şi s-a dedicat cu totul împărătesei.

Influenţa exercitată de Messalina asupra lui Claudius a fost destul de puternică, fiind numită chiar şi „geniul cel rău” al lui Claudius. Unii istorici admit că ea era foarte tânără şi că a fost o unealtă, manipulată de către experimentaţii curteni, funcţionari imperiali şi oameni politici. Ea şi suporterii săi, cum am remarcat şi mai sus, impulsionau angoasele şi spaimele lui Claudius, ca să-l determine să-i lichideze fizic pe inamicii lor sau pe cei destestaţi de ei din diferite şi felurite motive.

Messalina a fost prezentă la sărbătorirea triumfului sărbătorit de Claudius după cucerirea Britaniei: „soţia împăratului, Messalina, a urmat într-o trăsură carul triumfal al acestuia” .Totuşi, amestecul în activitatea cancelariei, nu i-a permis Messalinei cu adevărat să controleze în mod constant birourile acesteia, scrinia.

Izvoarele istorice îi atribuie Messalinei şi alte vicii. Aceasta dorea cu aviditate să acapareze mari cantităţi de bani, parcuri și domenii. Messalina nu era interesată de problemele de stat decât numai în măsura obţinerii unor profituri personale. Este pretins şi faptul că Messalina, profintând de poziţia deţinută, ar fi vândut privilegii, comandamente militare, monopoluri acordate de către stat, chiar şi calitatea de cetăţean roman. Se pare că ar fi obţinut şi cruţarea unor liberţi meschini şi a unor conspiratori împotriva propriului ei soţ, în schimbul unor sume de bani.

Spre sfârșit, Messalina şi-a atras și ura liberţilor din palat, imediat după uciderea lui Polybius, unul dintre cei mai devotaţi oameni ai împăratului. Liberţii, stăpâni pe borourile de la palat, se temeau acum de slăbiciunea minţii împăratului, care-i putea pierde şi pe ei, în urma unor posibile uneltiri ale Messalinei.

In cele din urmă, Claudius a fost cel care a ordonat uciderea Messalinei, temându-se că aceasta îl va îndepărta de la putere. Speriat, Claudius a fost sfătuit de libertul Narcissus să o ucidă pe Messalina, dar şi pe toţi amanţii acesteia.

Hotărârea a fost luată după ce, profitând de absenţa lui Claudius din Roma, Messalina şi iubitul Silius s-au căsătorit, graţie dreptului de separarea unilaterală existent la acel moment, aşa cum menţionează Tacitus.

Preocupaţi de plăcerile nunţii, proaspeţii căsătoriţi nu luaseră nicio măsură serioasă ca să ajungă la guvernare. Acest fapt i-a conferit libertului Narscissus un avantaj. Din ordinul lui, au căzut sub securea călăului toţi amanţii Messalinei în frunte cu Silius şi cu „nuntaşii de la storsul strugurilor”. 

Messalina a fost împiedicată să aibă o întrevedere cu Claudius, după acea extremă obrăznicie și inconștiență. Simțind primejdia, s-a refugiat la mama sa, în grădinile de odinioară ale lui Valerius Asiaticus, pentru a-şi pregăti apărarea.

Comportarea lui Claudius din acele clipe vădeşte slăbiciunea şi teama acestuia de comploturi: „chiar dragostea înflăcărată ce o avea pentru Messalina şi-a înăbuşit-o, nu atât din cauza ruşinii publice, cât de teamă ca nu cumva iubitul ei, Silius, să-i ia tronul. Atunci, fugind la tabere în mod ruşinos şi tremurând de frică, întreba tot drumul dacă mai este împărat sau nu”.

Intre timp, Claudius s-a liniştit şi chiar a dat poruncă să i se înfăţişeze Messalina. Libertul Narcissus a realizat faptul că dacă Messalina va ajunge la Claudius, zilele sale vor fi numărate: „Şi dacă Narcissus nu ar fi grăbit uciderea ei – scrie Tacitus – moartea şi-ar fi îndreptat paşii către acuzator”. Astfel că, din proprie iniţiativă, a dat ordin centurionilor să plece la locul de refugiu al Messalinei şi să o ucidă. Când a primit vestea morţii Messalinei, Claudius nu a întreabat dacă de „mâna ei sau a altuia”, „ceru să i se umple cupa şi ospăţul urmă ca de obicei”.

Istoricul Suetonius a spus că însuşi împăratul a semnat actul de dotă la căsătoria Messalinei cu adulterul Silius, dândui-se „asigurarea că este o simulare, ca să îndepărteze un pericol ce-l ameninţa şi pe care îl prevesteau unele semne”

La scurt timp după moartea Messalinei, aşezându-se la masă, întrebă de ce nu vine şi împărăteasa. Se pare că pe mulţi din cei condamnaţi la moarte îi chema a doua zi la masă, sau să joace zaruri cu el şi „crezând că ei întârzie, la reproşa prin curier că sunt nişte somnoroşi”. Aceste exemple sunt grăitoare pentru uitucenia împăratului şi mai ales pentru modul în care era perceput de contemporanii săi.

            Claudius „nu dădu semne de ură, de bucurie, de mânie, de tristeţe, de niciun simţământ omenesc, nici atunci când vedea veselia acuzatorilor, nici atunci când privea jalea copiilor săi”. Așa a pierit cea mai mare împărăteasă ninfomană a Romei.

            După tristul episod, Claudius „declară în faţa praetorilor adunaţi că, nereuşindu-i căsătoriile, va rămâne celibatar, iar dacă nu va rămâne nu se opune să fie ucis de mâinile lor”. Istoria ne-a arătat că lucrurile au stat cu totul altfel. Claudius s-a recăsătorit cu Agrippina, fiica fratelui său Germanicus deși căsătoria acestora era una incestuoasă.


Messalina cu fiul Britannicus - marmură la Vatican

Messalina - sculptură de francezul Eugene Cyrille Brunet

Messalina - sculptură de francezul Eugene Cyrille Brunet

Segvență din filmul Caligula și Messalina - 1977