joi, 8 iunie 2017

CATERINA DE MEDICI


       La 13 aprilie 1519 s-a născut la Florența, o fetiță care urma să devină una dintre personalitățile cele remarcabile ale secolului său în Europa. Soarta a lăsat-o orfană din primele sale zile, dar a ridicat-o pe cele mai înalte culmi.. A fost fiica lui Lorenzo a II-lea de Medici, duce de Urbino, (nepotul lui Lorenzo Magnificul) și a prințesei Madeleine de la Tour d'Auvergne. Și-a pierdut ambii părinți prematur. Mama sa, Madeleine a murit după numai 13 zile, la 28 aprilie 1519 de febră puerperală, iar tatăl său Lorenzo a murit câteva zile mai târziu; Mica Caterina a rămas orfană la numai 3 săptămâni. A fost încredințată mătușilor ei și papei Leon al X-lea, care aparținea și el familiei Medici. 
          O parte din copilărie a petrecut-o într-o mănăstire, ca un copil însingurat iar mai târziu s-a alăturat unchiului și verișorilor ei la Roma. Purta titlul de Ducesă de Urbino, și era unica moștenitoare a imensei averi a familiei Medici, iar poporul florentin o alinta drept duchessina,"mica ducesă".          
            In 1523, unchiul său a fost ales papă cu numele de Clement al VII-lea. In 1529, când avea numai opt ani a fost luată ostatic de florentini, iar apoi trupele papei au asediat Florența. La 28 octombrie 1533 avea doar paisprezece ani, când s-a măritat prin înalte aranjamente diplomatice și de avere cu ducele francez Henric de Orléans, la Marsilia
          Unchiul ei, Clement al VII-lea a fost cel care a refuzat acordarea divorțului lui Henric al VIII-lea al Angliei de prima lui soție, Caterina de Aragon. Deși unchiul i se adresa Caterinei cu apelativul de nepoată, era de fapt văr de gradul întâi al bunicului ei. Papa Clement al VII-lea a fost cel care a perfectat mariajul ei, discutând cu tatăl lui Henric, regele Francisc I al Franței. care era implicat într-o luptă de neîmpăcat cu Carol Quintul, luptă pe care avea să o ducă pe parcursul întregii sale vieți. A fost încântat de oportunitatea pe care i-o oferea mariajul fiului său de a-și întări influența în peninsula Italiei, iar zestrea imensă a Caterinei trebuia să acopere datoriile casei regale franceze.
Viața cu Henric al II-lea
            Henric, viitorul  soț regal, a petrecut patru ani și jumătate ai copilăriei sale, a petrecut ca prizonier în Spania, fapt care l-a marcat pe viață făcându-l introvertit și întunecat.
         Nunta celor doi tineri regali s-a celebrat la 28 octombrie 1533 la Marsilia în Église Saint-Ferreol les Augustins. Caterina era atractivă și inteligentă, dar pe parcursul domniei lui Francisc I, a exercitat puțină influență la Curtea franceză. Era tânără și era o străină într-o țară care avea o mare greutate pe scena politică, fiind pusă în umbră de persoane mai importante. 
           In primul an de căsătorie l-a văzut puțin pe soțul Henric, dar doamnele de la curte au tratat-o bine, și au fost impresionate de inteligența și ascuțimea minții ei. Moartea lui Clement al VII-lea, la 25 septembrie 1534 a avut darul să îi submineze poziția la curte. Noul papă, Paul al III-lea, a rupt alianța cu Franța și a refuzat să plătească zestrea imensă a Caterinei. Regele Francisc I se plângea că "fata a venit la mine goală". In plus.prințul consort nu arăta nici un interes pentru soție, și fără să se ascundă dovedea înclinații către diverse  amante. Una dintre ele, Philippa Duci a dat naștere unei fetițe pe care prințul a recunoscut-o public 
        Caterina, după zece ani de căsnicie, încă nu avea copii. In consecință, zvonurile despre un posibil divorț au apărut la curte, și se pare că însuși regele socru era alarmat de infertilitatea mariajului și tentat să dea curs unui asemenea demers. Mai târziu, Caterina avea sa fie pusă în umbră definitiv de amanta lui Henric al II-leaDiane de Poitiers
            Dar Caterina a avut într-un târziu așteptații copii, iar Francisc I a trăit suficient spre a-și vedea nepoții, înainte de a închide definitiv ochii. Ea a intrat în arena politică după moartea soțului Henric al II-lea, când fiul ei, Carol al IX-lea, avea zece ani. După moartea lui Carol al IX-lea. Regina mamă Caterina a jucat un rol cheie în regatul celui de-al treilea fiu, Henric al III-lea, care a renunțat la sfaturile ei doar în ultima lună de viață a ei.


        In 1538Henric,care avea 19 ani, a început o relație de durată cu Diane de Poitiers (38 de ani), după moartea soțului acesteia, cu care fusese prieten apropiat, femeie pe care o va adora toată viața. 
         Pe durata domniei soțului ei (1547-1559), Caterina a trăit retrasă, a dus o viață pasivă, observând totuși ce se petrecea în jurul ei. Caterina era geloasă din cauza relației soțului ei cu Diane de Poitiers, dar nu a avut autoritatea necesară pentru a o stopa. Pentru a se consola a adunat în jurul ei o curte formată din italieni: Ruggeri, Simeoni, Strozzi, Gondi. Toți aceștia au intrat în aparatul administrativ regal. 
       In ceea ce îl privea, Henric era atașat de Diana, în care avea încredere deplină. De altfel, a trăit sub influența ei următorii ani, aceasta controlând cu abilitate din postura ei de iubită a regelui decizii politice. Conștientă de rolul pe care îl juca, avea intervenții competente și nu abuza de statutul câștigat. In 1552, când regele a plecat în campania de la Metz, Caterina a rămas să conducă regatul cu ajutorul conetabilului Anne de Montmorency. Puțin mai târziu a fost trimisă de rege la parlament pentru a cere banii necesari continuării campaniei în Italia. Situația a fost restabilită în 1558, iar în 1559 s-a semnat pacea la Cateau-Cambrésis. Prin acest tratat Franța a pierdut posesiuni importante în Italia, iar Caterina era furioasă. In iulie 1559 soțul ei, Henric al II-lea, a  fost grav rănit la un ochi în timpul unui turnir, în timp ce se duela cu Gabriel de Montgomery, cu ocazia căsătoriei fiicei sale Elisabeta cu Filip al II-lea al Spaniei, căsătorie oficiată prin procură.                 Lancea lui Montgomery s-a rupt în fața regelui, iar Caterina, Diana de Poitiers și prințul Francisc au leșinat. Regele a fost dus la Château de Tournelles și din capul său au fost extrase cinci așchii, una din ochi și din creier. In următoarele zece zile starea regelui a fost schimbătoare. Uneori s-a simțit bine încât putea scrie scrisori sau asculta muzică. Cu toate acestea încet, încet, și-a pierdut vederea, nu a mai putut vorbi și apoi a murit la 10 iulie 1559. Pentru a-și arăta durerea pentru moartea regelui Caterina  a luat decizia de a purta numai haine de culoare neagră în semn de doliu, chiar dacă doliul regal era culoarea albă. Și-a schimbat și emblema: eșarfa lui Iris cu toate culorile curcubeului, devine o lance ruptă cu următorul motto: de aici lacrimile mele, de aici durerea mea (Lacrymae hinc,hinc dolor).

După moartea lui Henric al II-lea

         Lui Henric al II-lea îi urmează la tron Francisc al II-lea care avea 15 ani.  Acel Francisc a găsit coroana atât de grea la încoronarea sa, încât a avut nevoie de patru nobili să-l ajute să urce treptele spre tron.
       In ceea ce a fost numită o lovitură de stat, cardinalul de Lorena și ducele de Guise -a căror nepoată Maria, regina Scoției fusese căsătorită cu un an înainte cu Francisc, au preluat puterea a doua zi după moartea lui Henric al II-lea. Aceștia s-au instalat la Luvru cu tânărul cuplu regal. Ambasadorul englez a raportat câteva zile mai târziu: „familia Guise conduce din spatele regelui”. 
        Toată lumea se aștepta ca regina văduvă să dispară de la curte, dar Caterina trebuia să rămână 40 de zile în locul unde a murit soțul ei. Pe de altă parte chiar din prima zi Caterina nu a avut intenția să se opună familiei de Guise, nobili bogați și înrudiți cu familia regală, care au preluat repede conducerea. A intervenit doar în redistribuirea favorurilor regale. Fosta favorită, Diana de Poitiers, a fost nevoită să restituie bijuteriile coroanei și a primit castelul de Chaumont în schimbul celui de Chenonceau, pe care Caterina dorea să îl întoarcă în posesia coroanei. 
        Soția fiului ei, Maria, regina Scoției, era prea puțin dispusă să se amestece în politică pe cont propriu. Cu toate acestea Caterina nu a încearcat să se impună, lăsându-i mereu primul loc. Prima ei preocupare era sănătatea lui Francisc al II-lea care suferea de o malformație congenitală. 
      Prinsă între familia de Guise, care aparținea partidului catolic și protestanți, Caterina a fost constrânsă să facă joc dublu. Luând contact cu protestanții și cu prințul de Condé și-a atras neîncrederea și suspiciunea familiei de Guise, care a izolat-o din politică. A fost izolată din consiliu, nu poatea să-și exprime părerea și nu a putut împiedica execuția lui Anne de Bourg, în 1559
      In iulie 1560 a fost ales cancelar al Franței, Michel de l'Hôpital, care a cerut sprijinul organelor constituționale din Franța și a lucrat îndeaproape cu Caterina, pentru a apăra legea în fața anarhiei în creștere. La 20 august 1560 Caterina și Michel de l'Hôpital au susținut această politică în fața unui ansamblu de notabili la Fontainebleau. Istoricii consideră acest fapt un exemplu timpuriu al stilului de conducere al Caterinei. 
      Intre timp principele de Condé a ridicat o armată și a atacat sudul orașului. Caterina i-a ordonat să vină la curte, iar când acela a ajuns a fost arestat. In noiembrie a fost judecat de trădare împotriva coroanei și condamnat la moarte. L-a salvat moartea regelui, ca urmare a unei infecții la o ureche. 
      Când Caterina a văzut că Francisc al II-lea era pe moarte, a făcut un pact cu Antoine de Bourbon prin care el renunța la dreptul său la regență în schimbul eliberării fratelui său prințul de Condé. Moartea lui Francisc al II-lea în decembrie 1560 a îndurerat-o profund pe Caterina, dar i-a permis să ia în mână puterea. Carol al IX-lea avea doar 10 ani, în 1560, când a urcat pe tron, iar Caterina a fost numită de consiliul privat guvernant al Franței, guvernantă a Franței cu puteri depline. Ea a scris fiicei sale, Elisabeta, „scopul meu principal este să am onoarea lui Dumnezeu în toate lucrurile și să păstrez autoritatea nu pentru mine, ci pentru conservarea acestui regat și pentru binele tuturor fraților săi”.

Regența

       Ambasadorul venețian Giovanni Michiel l-a descris pe Carol al IX-lea ca fiind „un copil admirabil cu ochi buni,mișcări grațioase chiar dacă nu e robust. Nu poate practica exercițiile fizice violente pentru că are probleme de respirație”. Caterina era influențată de două curente: erasmismul, orientat spre o politică de pace și neo-platonismul care predica misiunea divină a suveranului pentru ca armonia să domnească în propriul regat. Ea a prezidat consiliul, a decis în politică, a controlat afacerile de stat, dar nu a reușit să controleze cu adevărat întreaga țară care se afla la un pas de războiul civil. Problemele cu care se confrunta Caterina erau complexe și poate dificil de înțeles fiind străină. 
       Ea a cheamat liderii bisericii din ambele părți, catolici și protestanți, pentru a încerca să rezolve diferențele religioase. Cu tot optimismul său Colocviul de la Poissy s-a terminat cu un eșec și s-a autodizolvat la 13 octombrie 1561, fără acordul Caterinei. Poate că a dat greș pentru că ea vedea decalajul religios doar din punct de vedere politic. După cum spune istoricul R.J.Knecht "ea a subestimat puterea de convingere religioasă, imaginând că totul va fi bine dacă ea ar putea face ca liderii partidelor politice să fie de acord". 
    La 17 ianuarie 1562, Edictul de la Saint-Germain a provocat o adevărată revoluție subliniind legătura sfântă între unitatea religioasă și continuitatea organizației politice. Acest edict a autorizat libertatea de cult și de conștiință pentru protestanți, cu condiția ca aceștia să restituie toate locurile de cult pe care le aveau. Edictul nu a avut succes din cauza antagonismelor prea puternice dintre hughenoți și catolici. Primul război religios a început în 1562 cu Masacrul de la Wassy, opera familiei de Guise. La 1 martie 1562 ducele de Guise și oamenii lui au atacat și închis într-un hambar un grup de hughenoți, omorând 74 și rănind 104. Ducele a denumit masacrul un accident regretabil și a fost ovaționat pe străzile Parisului în timp ce hughenoții cereau răzbunare. 
        Acel masacru a fost fitilul care a declanșat războiul civil în Franța. In următorii treizeci de ani Franța se va afla într-o stare de război civil, sau armistițiu armat. In termen de o lună Luis de Bourbon, prinț de Condé și amiralul Gaspard de Coligny au adunat o armată de 1800 de soldați, au făcut o alianță cu Anglia și au început să cucerească oraș după oraș în Franța. Caterina s-a întâlnit cu Coligny, dar acesta a refuzat să dea înapoi. Rebelii au semnat tratatul de la Hampton Court, cu Elisabeta I-a a Angliei, oferindu-i orașul Le Havre (care a fost schimbat ulterior cu orașul Calais) în schimbul sprijinului său. Prin urmare ea i-a spus: "Din moment ce te bazezi pe forțele tale, noi ți-o vom arăta pe a noastră".                    Armata regală a lovit și hughenoții au fost asediați la Rouen. Caterina l-a vizitat pe patul de moarte pe Antoine de Bourbon, rege al Navarei, împușcat mortal. La 18 februarie 1563, un spion, Jean de Poltrot, l-a ucis pe catolicul duce de Guise în timpul asediului de la Orléans. Cu toate că moartea acestui aristocrat va complica războiul civil, Caterina era mulțumită. I-a spus ambasadorului venețian: "dacă ducele de Guise ar fi murit mai devreme, am fi făcut pacea mai repede". Caterina oferă hughenoților Edictul de la Amboise, cunoscut și ca Edictul de Pacificare, la 19 martie 1563. Caterina acum îi adună pe hughenoți și pe catolici pentru a lua Le Havre din mâna englezilor. In august 1563 Carol al IX-lea a devenit major, iar Caterina a renunțat la regență, dar Carol al IX-lea i-a reconfirmat imediat puterea inițială. In toate acțiunile de până în acel moment, Caterina se dovedise împăciuitoare cu acțiunile hughenoților.
       In această perioadă Caterina a renovat și a construit unele proprietăți regale. Philibert Delorme a refăcut Palatul Tuileries, iar Primaticcio a construit mausoleul familiei de Valois, la Saint-Denis, în onoarea lui Henric al II-leaIn februarie și martie 1564 a organizat baluri fastuoase la Fontainebleau, iar în martie același an a început Marea călătorie de-a lungul Franței a lui Carol al IX-lea, dorită și organizată de Caterina. Călătoria a durat 28 de luni, până în 1566. La fiecare etapă Carol al IX-lea și mama sa s-au arătat mulțimii. Caterina dorea ca fiul său să fie cunoscut de popor. 
       In 1567, au reînceput conflictele interne, fiind rândul Surprizei de la Meaux, iar Caterina și fiul său s-au refugiat la Paris.Surpriza de la Meaux a reprezentat un punct de cotitură în politica Caterinei față de hughenoți. Din acel moment a abandonat orice compromis, în schimbul unei politici de represiune. Popularitatea reginei mamă scade tot mai mult în fața opiniei publice. Situația se înrăutățește continuu, iar politica de toleranță se pare că nu mai funcționează. Caterina trece din nou de partea catolicilor și în mai 1568 îl concediază pe Michel de l'Hôpital. Urmează lupte teribile, care duc țara în ruină. La 8 august 1570 Carol al IX-lea și amiralul Coligny semnează Tratatul de la Saint Germain punând capăt celui de-al treilea război religios. Cu această ocazie Caterina oferă mâna fiicei sale Margareta de Valois, de religie catolică, lui Henric al III-lea de Navara hughenot, pentru a consolida pacea.

Noaptea Sfântului Bartolomeu

       Totuși, curând a început să se îngrijoreze de importanța crescândă a partidului hughenot și de influența amiralului de Coligny asupra regelui. La 21 august amiralul Coligny a fost rănit la mână și la braț, fiind împușcat de la fereastra unei case. A fost tratat în locuința lui de la Hôtel de Bethisy de chirurgul Ambroise Paré, care-i extrage un glonț din cot și îi amputează un deget cu o foarfecă. Caterina, de care s-a spus că a primit vestea fără să arate nici o emoție, l-a vizitat în lacrimi și i-a promis să-l pedepsească pe vinovat.            Două zile mai târziu Coligny a fost ucis. Mulți istorici au acuzat-o pe Caterina de atentatul asupra lui Coligny. Alții au încriminat familia de Guise, sau au susținut că a fost un complot spaniol-papal pentru a pune capăt influenței amiralului asupra regelui. Oricare ar fi adevărul, baia de sânge care a urmat, a fost în curând dincolo de controlul Caterinei sau a oricărui lider. Incercase o ultimă împăcare organizând nunta fiicei sale Margareta cu Henric al III-lea de Navara, care după moartea prințului de Condé, era căpetenia hughenoților. Dar în fața intransigenței celor două părți, a consimțit să fie uciși principalii conducători hughenoți veniți la Paris, cu ocazia căsătoriei. 
      Masacrul, numit Noaptea Sfântului Bartolomeu, a început în noaptea dintre 23 și 24 august 1572. Ipoteze contradictorii se înfruntă și în zilele noastre asupra responsabilității acestui masacru. Una dintre acestea atribuie vina Caterinei, alții insistă asupra dorinței latente a tânărului rege de a se scutura de influența mamei sale și de politica sa de toleranță. Nu putem știi dacă Caterina a fost sau nu de acord când Carol al IX-lea a spus: "Atunci să-i ucidem! Ucideți-i pe toți!" . Masacrul, care a făcut mii de victime la Paris și în provincie și a continuat patru săptămâni, se poate defini în cuvintele istoricului Jules Michelet: "Sfântul Bartolomeu nu a durat o zi, ci un sezon". 
       Acel masacru a cântărit greu asupra popularității Caterinei, lăsând o amintire de neșters posterității. La 29 septembrie când Henric de Navarra a îngenuncheat în fața altarului ca un romano-catolic, după ce se convertise pentru a nu fi ucis, Caterina s-a întrs spre ambasadori și a izbucnit în râs. Din acel moment datează legenda despre regina italiancă rea. Scriitorii hughenoți definit-o pe Caterina ca o pe intrigantă italiană ce a acționat după principiul lui Machiavelli, principiu de a-și ucide toți dușmanii dintr-o singură lovitură. 
       Doi ani mai târziu Caterina s-a confruntat cu o nouă criză. Fiul ei Carol a murit de tuberculoză. Cu o zi înainte de a muri, Carol al IX-lea a numit-o regentă pe Caterina, deoarece Ducele d'Anjou, urmașul la tron se afla în Polonia. 
        Ducele d'Anjou, al treilea fiu al Caterinei, după întoarcerea din Polonia unde fusese ales rege i-a urmat fratelui său la tron cu numele de Henric al III-lea. Henric este preferatul mamei sale, fără urmă de dubiu cel mai inteligent dintre cei trei frați și cel mai sănătos, deși avea plămânii slabi și suferea de oboseală constantă. Caterina l-a lasat să guverneze singur, fără a înceta să încerce să mențină pacea internă. Cu toate acestea, Henric al III-lea s-a dovedit capricios în cea ce privește guvernarea, bându-se pe Caterina și echipa ei de secretari până cu puțin timp înainte de moartea Caterinei. Se ascundea de multe ori de afacerile de stat, cufundându-se în acte de pietate cum ar fi pelerinaje și flagerare. 
       In 1578, Caterina a început a doua călătorie prin Franța, călătorie care a dus-o la Nérac, unde a încearcat s-o convingă pe fiica sa, Margareta, să se împace cu Henric de Navara. Apoi în conflictul dintre rege și propriul frate, François duce d'Alençon, este prezentă constant pănă la restabilirea păcii. 
       Chiar dacă avea aproape șaizeci de ani, nu a încetat să plătească impopularitatea coroanei franceze. Dar în final eforturile sale au răsplătit-o să recâștige respectul poporului francez. Adevăratul triumf al Caterinei, s-a afirmat când ajunsă la Paris, în 1579, după călătoria prin țară, lumea a ieșit pe străzi și au aclamat-o pe acea femeie de aproape 60 de ani care găsea forța și încăpățânarea să lupte pentru un ideal. 
        Ambasadorul venețian Gerolamo Lipomanno, a scris: "Ea este o prințesă neobosită, născută pentru a îmblânzii un popor indisciplinat ca cel francez. Ei recunosc acum meritele sale, preocuparea ei pentru unitate și le pare rău că nu au apreciat-o mai devreme". 
          Cu toate acestea, Caterina nu și-a făcut iluzii. La 25 noiembrie 1579, ea îi scria fiului său: "Tu te afli în pragul unei revolte generale. Oricine vă spune altfel e un mincinos".                   In 1588, în Ziua Baricadelor, reginei mamă nu-i este teamă să înfrunte revolta din Paris, făcându-și drum printre baricadele Parisului. Cu puterea ei de a se bate cu toți și împotriva tuturor pentru a păstra armonia internă a regatului, Caterina de Medici a devenit înaintea contemporanilor o figură ieșită din comun, care a impus respect.

Infrângerea și sfârșitul

         Franța a fost zguduită din nou de războaiele religioase. La 8 septembrie 1588, Henric al III-lea și-a concediat miniștrii și a mulțumit mamei sale pentru tot ceea ce a făcut. El a numit-o nu numai mamă a regelui, dar și mamă a statului La 23 decembrie l-a cheamat pe ducele de Guise la Castelul Blois. Intrat în camera regelui patruzeci și cinci de lame îi-au străpuns corpul și moare la picioarele patului regelui. In același timp, alți opt membri ai familiei de Guise sunt arestați și uciși a doua zi în temnițele palatului. Caterina, bolnavă la pat de o infecție pulmonară, nu știa nimic. Nu se cunoaște reacția ei când fiul său intrând în camera sa o anunță: "Te rog iartă-mă, ducele de Guise e mort. El nu va mai vorbi, a trebuit să-l ucid. I-am făcut ceea ce el voia să-mi facă mie". Dar se știe că în ziua de Crăciun a spus unui călugăr: "Oh nenorocitul, ce a făcut..roagă-te pentru el...îl văd îndreptându-se în grabă spre ruină".
        La 5 ianuarie 1589, în vârstă de șaizeci și nouă de ani, Caterina a murit (probabil de pleurezie) înconjurată de dragostea celor dragi, dar distrusă de ruina familiei sale și a Franței. L'Estoile a scris: "cei apropiați ei au crezut că viața ei a fost scurtată de neplăcerea produsă de fapta fiului său". Pentru că Saint-Denis era în mâinile conjuraților, trupul său  a rămas la Blois. Abia peste 22 de ani a fost depus la basilica Saint-Denis de către fiica lui Henric al II-lea și a Philippei Duci, Diana. In 1793 o gloată de revoluționari au profanat mormântul, iar oasele ei au fost îngropate într-o groapă comună, împreună cu resturile altor regi și regine. 
         Acuzațiile cum că ar fi otrăvit-o pe Jeanne d'Albret și involuntar pe Carol al IX-lea sunt pure invenții ale romancierilor sec.al 19-lea (Michel Zévaco și Alexandre Dumas) și nu se bazează pe nici o dovadă. Personalitatea Caterinei de Medici este dificil de schițat datorită faptului că dintotdeauna asupra ei a plutit o legendă neagră. Tradiția populară a făcut din ea o femeie machiavelică, nemiloasă și despotică. Chiar și istoricii au păstrat această imagine fără să realizeze propriile erori. Un proces de totală dezinformare a făcut din ea un monstru sângeros. A trebuit să așteptăm jumătatea sec.al 20-lea, pentru ca istoriografia tradițională a acestei regine să fie complet pusă în discuție.. 
        Din epoca războaielor religioase, hughenoții și catolicii au disprețuit și au luat în râs politica de toleranță a reginei mamă. O propagandă eficace împotriva familiei de Valois a perpetuat o imagine complet falsă a reginei. 
          Infrângerea din 1589 nu a permis reabilitarea. Mai rău, în sec.al 17-lea, istoricii au disprețuit intenționat familia de Valois, pentru a ridica și mai mult imaginea familiei de Bourbon care era la conducere. Uitaseră minunatele rezultate obținute de Henric al IV-lea și mai târziu de Richelieu, obținute continuând politica dusă de Caterina. In sec.al 18-lea, când regii nu mai erau la modă, politica înțeleaptă a reginei a fost percepută ca despotică și opresivă. In sec.al 19-lea scriitorii, mai ales Alexandre Dumas, școala republicană și tradiția populară au reluat toate prejudecățile, fără să țină cont de totala discordanță dintre fapte și legende. 
          Astăzi figura Caterinei de Medici a fost reabilitată de istorici, dar opinia populară prin tradiție, continuă să fie negativă. In anumite castele din Franța sunt ghiduri turistice, care fără nici o dovadă, continuă să povestească istorii neîntemeiate despre Caterina, pentru a impresiona publicul. Toate acestea au făcut ca legenda neagră a Caterinei să ajungă până în zilele noastre.
      La opt luni după moartea ei, Henric al III-lea a fost asasinat de un fanatic religios, Jacques Clément. Moartea acestuia a înseamnat sfârșitul dinastiei de Valois, după aproape trei secole și începutul dinastiei de Bourbon, succesorul său fiind Henric al IV-lea de Bourbon.

Imagini pentru caterina de medicis

Imagini pentru caterina de medicis
Henric al II-lea și Caterina de Medicis la căsătorie
Imagini pentru caterina de medicis

Imagine similară

Imagini pentru caterina de medicis