Vladimir Roșulescu - Personalități: august 2017

Deși până la sfârșitul statului egiptean antic, timp de aproape trei milenii, socitatea a fost una puternic patriarhală, în istoria acestui stat au existat unele, nu multe perioade în care conducerea regală, faraonică, a fost deținută de femei pentru perioade scurte. Una singură s-a ridicat, însă, la nivelul maxim al puterii statale, acela de echivalent faraon bărbat.

Hatshepsut (asemenea, Hatchepsut), a însemnat în limba egipteană cea mai bună femeie nobilă. Se pare că a trăit între anii 1507-1458 e.A, anul nașterii nefiind consemnat cu siguranță din mărturiile rămase. Această femeie regină de excepție într-o antichitate adâncă a bărbaților a fost cel de-al cincilea faraon al celei de-a 18-a dinastii egiptene . Ea a fost al doilea faraon femeie confirmat istoric, existând atât înaintașe (precum Sobekneferu ultimul conducător al dinastiei a 12-a), cât și urmașe. Mai multe alte femei s-au putut afirma ca regine faraoni pe perioade scurte, sau cel puțin ca regențe cu puteri faraonice înaintea strălucitoarei Hatshepsut, încă cu 1600 de ani înainte, începând cu Neithhotep, regină egipteană veche din prima dinastie.

Hatshepsut a fost fiica și singurul copil legal al marelui faraon Thutmosis I-ul și al soției principale a aceluia, pe nume Ahmose. Soțul ei Thutmosis al II-lea a fost tot fiul lui Thutmosis I-ul rezultat dintr-o unire cu o soție secundară numită Mutnofret

Faraonii aveau fiecare mai multe soții secundare cu care puteau da viață multor urmași, dar numai copiii rezultați din căstoiile cu soția principală puteau fi viitori urmași la tron. Pe deasupra, exista cutuma că sângele dinastic se transmitea de la o generație regală la alta numai pe linie feminină. Din acest motiv când faraonul nu avea urmaș masculine de la soția principală trebuia aleasă o prințesă regală care să devină soția unui urmaș masculine din relația cu altă soție secundară. In acest fel, se considera că astfel se transmitea sângele regal spre generațiile următoare.

Hatshepsut era purtătoarea sângelui regal al dinastiei, fiind fiica directă a lui Thutmosis I-ul. Thutmosis al II-lea era un fiu nelegitim al lui Thutmosis I-ul și frate vitreg al prințesei Hatshepsut. Pentru a putea deveni urmașul tatălui a trebuit să fie unit, prin căsătorie, cu sora sa, purtătoarea sângelui regal. Posibilile racile ale cosangvinității nu erau luate în seamă în acele timpuri, cel puțin în familia faraonică și, desigur, au dus cu timpul la degenerări.

Hatshepsut a ajuns pe tronul Egiptului în 1478 e.A. In mod oficial, ea a preluat puterea împreună cu Thutmosis al III-lea, care a urmat la tron în anul anterior când era un copil de aproximativ doi ani. Hatshepsut era soția principală a tatălui acelui copil Thutmoseis al II-lea, copilul urmând să devină Thutmosis al III-a. Această femeie cu putere de faraon este, în general, privită de egiptologi ca fiind unul dintre cei mai de succes faraoni, domnind mai mult decât oricare altă femeie dintr-o dinastie egipteană indigenă. Potrivit egiptologului James Henry Breasted, ea este, de asemenea, cunoscută ca "prima mare femeie din istorie despre care suntem informați".

Hatshepsut a fost fiica și singurul copil al lui Thutmosis I-ul și al soției principale a aceluia, pe nume Ahmose. Soțul ei Thutmosis al II-lea a fost fiul lui Thutmosis I-ul și o soție secundară numită Mutnofret . Hatshepsut a purtat titlul de fiica regelui, pentru a se defini faptul că era adevărata purtătoare a sângelui regal (neexistând un fiu de la soția principală).

Hatshepsut și Thutmosis al II-lea au avut, ca urmaș o singură fiică pe nume Neferure . Thutmosis al II-lea a mai avut un copil, pe viitorul Thutmosis al III-lea, cu Iset , o soție secundară.

Deși evoluția domniei lui Hatșepsut s-a conturat din surse foarte străvechi, cercetătorii moderni au ajuns la concluzia că tânăra regină și soțul ei, Thutmosis al II-lea, au fost co-regenți pe timpul căsătoriei lor, timp de douăzeci și unu de ani.

A fost fiică de faraon, soră, mamă şi soţie de faraon, şi, în cele din urmă, faraon şi prima mare personalitate feminină înregistrată în istorie. Hatshepsut (circa 1507 î.Hr.-1458 î.Hr) este una dintre puţinele regine din istoria Egiptului. Inteligenţa, maturizarea timpurie şi ambiţia au fost principalele trăsături de caracter care au cizelat personalitatea femeii care a guvernat Cele Două Ţări timp de 22 de ani (Egiptul de Sus și Egiptul de Jos).

Cu tatăl ei, marele Thutmosis I-ul, a avut o relaţie foarte apropiată. El şi-a integrat, încă de timpuriu, fiica în viaţa de la curte. Faraonul avusese mai mulţi copii, atât cu mama lui Hatshepsut, soţia oficială, cât şi cu concubina care a dat naştere viitorului faraon Thutmosis al II-lea.

Incă din adolescenţă, două personaje au marcat puternic personalitatea lui Hatshepsut, întârindu-i caracterul. Primul a fost Ineni, consilier regal şi arhitect, care a dejucat de două ori intenţiile ei de a accede singură la putere. Prima oară când acesta s-a interpus între Hatshepsut şi tron a fost la moarta lui Thutmosis I-ul. Ineni a făcut în aşa fel încât fratele ei vitreg, Thutmosis al II-lea, să fie numit faraon. Deoarece era fiul concubinei, şi nu al soţiei oficiale, pentru a-şi asigura domnia, Thutmosis al II-lea s-a căsătorit, conform obiceiurilor menite să păstreze linia de sânge, cu Hatshepsut, sora sa vitregă. La moartea faraonului, Hatshepsut a fost numită – din cauza intervenţiilor aceluiaşi Ineni – regentă a viitorului Thutmosis al III-lea, nu moștenitoare legală prin sânge. Totuși copilul de numai doi ani, viitorul Thutmosis al III-lea a fost declarat următorul urmaș. Insă în 1472, ea a reuşit să scape de Ineni şi a devenit regină cu puteri depline, eclipsând pe copilul cu titlul de viitor faraon și ținându-l până la moartea ei într-o poziție secundară, neatașată conducerii statului și neconsemnat în actele oficiale. Adevărata regină a adoptat îmbrăcăminte băebătească și a purtat o barbă falsă, pentru a se putea legitima în fața supușilor. Trebuie spus că șinuta faraonilor impunea o farbă falsă, imitând barba împletită a locuitorilor din Punt, țara divină și locul de baștină a multor divinități egiptene. Această barbă era prinsă cu două suporturi de coafură. In mod normal faraonii se rădeau barba și mustățile, dar existau și cazuri când suveranul lăsa să-I crească o bărbiță pe care o tundea în patrat. Deci se poate trage concluzia că regina Hatscepsut purta barba nu pentru a înșela pe supuși ci pentru a respecta o anumită costumație

Femeile au avut un statut relativ ridicat în Egiptul antic și s-au bucurat de dreptul legal de a deține, de a moșteni sau de a avea proprietatea.O femeie devenind faraon era totuși rară.

Doar Sobekneferu , Khentkaus I și, eventual, Nitocris au precedat-o, dar despre ultima există îndoieli dacă n-a fost chiar un bărbat.

Mult mai productivă a fost influenţa unui al doilea bărbat, Senenmut, tot arhitect, principalul sprijin al lui Hatshepsut din vremea adolescenţei şi până la moarte. El nu a fost doar mintea din spatele spectaculoasei operei de construcţii dusă de Hatshepsut, dar şi cel mai apropiat şi intim prieten al ei, provenit dintr-un simplu scrib remarcat de ea încă din primii ani ai tinereții. Se presupune, fără a exista însă dovezi concrete, că el ar fi tatăl fiicei lui Hatshepsut, Neferure (sau Neferu-Ra).

In timpul celor 22 de ani în care s-a aflat pe tron, Cele Două Ţări (denumirea oficială pentru Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos), s-au bucurat de una dintre cele mai îndelungate perioade de pace. Totuşi, există dovezi că în prima parte a domniei regina-faraon a condus, cu succes, campanii militare în Levant şi Siria. In rest, Hatshepsut şi-a concentrat puterea politică şi economică pentru îndeplinirea a două obiective: activitatea intensă de construcţie şi expediţia în Ţara Puntului.

Fructuoasa operă de construcţie a fost gândită de Senenmut, care a pus la punct proiecte arhitecturale pentru tot Egiptul, dar mai ales pentru oraşele Teba şi Karnak. Pe timpul celor 16 ani cât au colaborat în domeniul constructiv, Hatschepsut a umplut țara de staui, reprezentări ale sale, a recostruit și recondiționat opere ale înaintașilor și a ridicat altare noi. Inclinația ei de gospodină și-a găsit sprijinul strălucit în experiența și concepțiile arhitecturale ale lui Senenmut.,

Cea mai impresionantă construcţie din epoca lui Hatshepsut este însă complextul funerar de la Deir el Bahari, zidit în întregime în piatră, dedicat ei ca loc de veci și zeului Amun (Amon). Templul reginei Hatshepsut este cel mai important dintre cele construite la Deir-el-Bahari.
Egiptenii antici au numit-o "djéser djéserou" (magnificul magnificului) . Templul a fost dedicat zeului a-tot puternic Amon, dar și zeilor Anubis și Hathor . Locația sa a fost aleasă și construită astfel încât să se alinieze cu pilonii domeniului Amon din Karnak, de pe malul estic al Nilului.

Arhitectul care a regizat lucrarea a fost Senenmout (sau Senmout), aflat într-o relație extrem de strânsă cu regina Hatshepsut (probabil chiar soț nedeclarat), care a fost și tutorele fiicei sale Neferoure și intenționatul grădinilor lui Amon .

Complexul funerar a inclus un templu al văii (sau templul recepției sau templului scăzut), în care nu există practic nimic. O alee lungă, mărginită de sfinxși și mărginită de ziduri, ducând la templul funerar (sau templul înalt). Acest templu este unic în arhitectura egipteană, se ridică pe trei terase conectate și se deosebește de celelalte temple, deoarece este parțial săpat în stânca muntelui a cărei înclinație o preia. Proporțiile sale și armonia masei îl fac una dintre cele mai mari capodopere ale arhitecturii egiptene.

Necropola Deir-al Bahari a lăsat posterității urmele multor temple mortuoare și morminte particulare faraonice, dar ea este remarcată și vizitată special numai pentru templul lui Hatșepsut.

Sénènmout a folosit terasele naturale pentru a integra clădirea imensă în peisaj prin ridicarea unor curți suprapuse, înconjurate parțial de colonade conectate prin rampe de acces ușor înclinate. Porțile au servit drept perete de reținere pentru terasele care, în timpul construcției, au mascat mormintele din timpul dinastiei XI . Pe aceste terase erau grădini plantate cu pomi de tămâie adus din țara Puntului. In partea de nord a primelor erau patru capele, precedate de un portic cu coloane și un sanctuar boltit dedicat lui Anubis .

Pe a doua terasă au fost s-au plasat, în stânga, sub porticul sud, camera din Pont, unde a fost evocată expediția maritimă îndepărtată către această țară, expedidiție trimisă de regină, care a adus tămâie și oliban, iar în dreapta s-a conceput camera nașterii în care apar reprezentările reginei. Pereții zidurilor erau decorați cu scene caracteristice acelei perioade, cu picturi și inscripții care povesteau nașterea divină a lui Hatshepsut . In cele din urmă, la sud de portic, sunt construite capela dedicată lui Anubis și lui Hathor .

Accesul la a treia terasă este acum deschis pentru vizită. Această parte superioară a templului include fațada cu un portic cu stâlpi osirieni care se deschid spre o curte. In sud, un set de camere era partea legată de ritualul funerar. La nord a fost un complex dedicat lui Re-Horahti (Soarele), cu o curte, un altar și o capelă dedicată lui Anubis . In centrul peretelui vestic al curții se afla un sanctuar subteran săpat în munte, care inițial era o peșteră dedicată lui Hathor . In perioada Ptolemeică (305 e.A-30e.N) această parte a templului a fost redezvoltată și destinată închinării lui Amenhotep, fiul lui Hapou și a lui Imhotep. Mai târziu, acolo s-a stability o mănăstire coptă.

Aceasta se află la originea denumirii actuale a site-ului, Deir el-Bahari, care în arabă înseamnă "mănăstirea nordului" .In cele din urmă, între suprafața largă și poarta de intrare a templului, pe canalul perpendicular pe Nil, au existat un dromos imens de 800 m (Alpinul Sfinxului) căptușit cu 120 de sfincși cu cap de leu.

Mumia reginei a rămas nedetectată până la 27 iunie 2007, când Zahi Hawass a anunțat că una dintre cele două mumii descoperite în 1903 și recent exhumate din mormântul KV60 de către Donald P. Ryan a fost cea a Reginei. Lucrările de reconstrucție și restaurare ale acestei structuri vechi magnifice au fost realizate începând cu anul 1960 de o echipă de arheologi și restauratori polonezi condusă de Kazimierz Michalowski . Ei vor continua în anii următori pentru a deschide tot mai mulți vizitatori.

Informaţiile cu privire la expediţia din Ţara Puntului provin din ornamentale din templele construite în acea vreme. Nici astăzi nu se cunoaşte exact localizarea exactă a acestei ţări. Conform informaţiilor păstrate, Puntul era partener comercial al Egiptului, cunoscut pentru producţia şi exportul de aur, răşini aromate, abanos şi fildeş. Savanţii presupun că Ţara Puntului s-ar fi aflat în sud-estul Egiptului, în zona Cornului Africii. Scopul expediţiei nu era unul militar, ci comercial – obţinerea unor cantităţi mai mari de smirnă, un soi de răşină folosită în medicină, pentru parfumuri şi pentru îmbălsămări.

Forţa domniei lui Hatshepsut a început să se stingă după moartea lui Senenmut în anul al 16-lea de domnie. In plus, Tutmes al III-lea ajunsese la adolescenţă şi începea să-şi reclame drepturile la tron. Odată ajuns pe tron, acesta S-a afirmat ca un faraon de mare valoare și fără să fie ineresat de amintirea mamei vitrege. Abia către sfârșitul domniei a făcut tot posibilul să o şteargă pe Hatshepsut din istoria ţării, din cauză că fusese în tinerețe complet eclipsat de aceasta. Imaginile ei din temple au fost distruse, la fel şi statuile de la Deir el Bahari, rămănând foarte puţine informaţii scrise cu privire la domnia ei. Cu toate eceste eforturi distructive amploarea construcțiilor reginei uzurpatoare a fost atât de extinsă încât despre ea au rămas o mulțime de însemnări și reprezentări în piatră. Cu tot efortul celor care au dușmănit-o și au încercat să o șteargă din istorie, Hatscepsut a ajuns astăzi una dintre ce le mai cunoscute și mai cercetate personalități egiptene.

In mod cu totul paradoxal tocmai măsurile luate de inamici pentru distrugerea imaginii sale au făcut ca figura ei, dăltuită în piatră, să ajungă uneori neatinsă la noi, traversând trei milenii și jumătaste. Rămășițele unor statui ale sale au fost descoperite la începutul secolului 20 într-o carieră de piatră de lângă Teba, unde au fost ferrite de urgia timpului.

La fel s-a întâmplat și cu magnificele oberliscuri de la Karnak. In jurul lor s-a ridicat un zid imens care să le ascundă și să le facă uitate. Inișiativa a salvt însă monoliții și inscripțiile ce le purtau.

Unul din lucrurile inedite privitoare la Hatshepsut este faptul că obişnuia să poarte barbă falsă şi îmbrăcăminte masculină, ca strategie pentru a-şi legitima poziţia de faraon atât în faţa poporului, cât şi în faţa preoţilor. In acelaşi scop, ea susţinea că are o relaţie specială cu zeii, spunând că Amon-Ra o vizitase pe mama ei, când era însărcinată cu ea, şi că îi vorbise.

Hatshepsut a început construcţiile pentru mormântul ei încă din din tinerețe,din vremea când era soţia lui Thumosis al II-lea, dar acela nu era suficient de măreţ pentru un faraon, astfel că atunci când a devenit unicul conducător al Egiptului au început lucrările pentru un nou loc de înmormântare.

Astfel, mormântul numit cu indicativul KV20, iniţial destinat tatălui ei – şi, probabil primul mormânt regal din Valea Regilor – a fost extins cu o nouă cameră de înmormântare. Probabil că la moarte, corpul ei a fost depus acolo. Dar în timpul domniei lui Thutmosis al III-lea, un nou mormânt a fost construit pentru Thutmosis I-ul, care a fost mutat din punctual KV20.

Probabil că mumia lui Hatshepsut a fost mutată tot atunci şi a rămas ascunsă până acum câţiva ani. Situl a fost descoperit în 1902, de către arheologul britanic Howard Carter, care a avut surpriza neplăcută de a-l găsi gol.. Deşi artefacte identificate ca aparţinând reginei (cu ajutorul inscripţiilor) au descoperite în mai multe locuri, mumia a fost de negăsit.

Acelaşi Carter a găsit în 1903 un alt mormânt, cunoscut ca sub indicativul KV60, în care se aflau sicriele a două femei. Unul era inscripţionat cu numele lui Sitre-In, doica reginei pierdute. Cum mormântul nu era unul regal, nu s-a bucurat de prea multă atenţie din partea cercetătorilor. Abia în 1989 el a fost redeschis de către Donald Ryan. Sarcofagul inscripţionat a fost dus la muzeul din Cairo, dar celălalt a rămas în urmă. Mumia din interiorul sicriului anonim a fost cercetată abia în 2007, iar descoperirea a fost uluitoare. Conform analizelor dentare, ea ar aparţine lui Hatshepsut.

Deși era neobișnuit ca Egiptul să fie condus de o femeie, situația nu era fără precedent. Ca regent , Hatshepsut a fost precedată de Merneith din prima dinastie , care a fost îngropat cu onorurile depline ale unui faraon și poate să fi condus în sine. Nimaathap din cea de-a treia dinastie ar fi putut fi vrăjmașul lui Khasekhemwy , dar cu siguranță a acționat ca regent pentru fiul ei, Djoser , și poate că a domnit ca faraon în sine. Nitocris poate fi fost ultimul faraon al celei de-a șasea dinastii. Numele ei se găsește în istoriile lui Herodot și în scrierile lui Manetho , însă istoricitatea ei este nesigură. Regina Sobekneferu din dinastia a douăsprezecea este cunoscută că a preluat puterea formală ca conducător al "Egiptului de Sus și de Jos", cu trei secole mai devreme decât Hatshepsut. Ahhotep I , laudat ca regină războinică, poate fi fost un regent între domniile a doi dintre fiii ei, Kamose și Ahmose I , la sfârșitul dinastiei a șaptesprezecea și începutul dinastiei a optsprezecea a lui Hatshepsut. Amenhotep I , care a precedat și Hatshepsut în dinastia a optsprezecea, a venit probabil la putere, în timp ce un copil și mama sa, Ahmose-Nefertari , se crede că au fost un regent pentru el. Alte femei ale căror domnii se află în calitate de faraoni se află în studiu, printre care se numără și co-regentul / succesorul lui Akhenaten (identificat de obicei ca Nefertiti sau Meritaten) și Twosre. Printre dinastiile egiptene non-indigene, cel mai notabil exemplu al unei alte femei care a devenit faraon a fost Cleopatra VII , ultimul faraon din Egiptul Antic. Poate că, într-un efort de a ușura anxietatea față de perspectiva unui faraon de sex feminin, Hatshepsut a pretins un drept divin de a conduce pe baza autorității zeului Amun (Amon).

In comparație cu alți faraoni feminini, domnia lui Hatshepsut a fost mult mai lungă și mai prosperă. Ea a avut succes în război la începutul domniei sale, dar, în general, este considerată a fi un faraon care a inaugurat o epocă pașnică. Ea a restabilit relațiile comerciale internaționale pierdute în timpul unei ocupații străine și a adus o mare bogăție în Egipt. Această bogăție i-a permis lui Hatshepsut să inițieze proiecte de construcție care au ridicat calibrul arhitecturii egiptene antice la o arhitectură standard, comparabilă cu arhitectura clasică, care nu a mai fi fost rivalizată de o altă cultură timp de o mie de ani. A reușit să conducă timp de aproximativ 22 de ani. Unul dintre cele mai faimoase lucruri pe care le-a făcut a fost construirea templului lui Hatshepsut.

Hatshepsut și Thutmosis al II-lea au avut, ca urmaș o singură fiică pe nume Neferure . Thutmosis al II-lea a mai avut un copil, pe viitorul Thutmosis al III-lea, cu Iset , o soție secundară.

Femeile au avut un statut relativ ridicat în Egiptul antic și s-au bucurat de dreptul legal de a deține, de a moșteni sau de a avea proprietatea.O femeie devenind faraon era totuși rară.

Doar Sobekneferu , Khentkaus I și, eventual, Nitocris au precedat-o, dar despre ultima există îndoieli dacă n-a fost chiar un bărbat.

In timpul celor 22 de ani în care s-a aflat pe tron, Cele Două Ţări (denumirea oficială pentru Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos), s-au bucurat de una dintre cele mai îndelungate perioade de pace. Totuşi, există dovezi că – în prima parte a domniei – regina-faraon a condus, cu succes, campanii militare în Levant şi Siria. In rest, Hatshepsut şi-a concentrat puterea politică şi economică pentru îndeplinirea a două obiective: activitatea intensă de construcţie şi expediţia în Ţara Puntului.

Fructuoasa operă de construcţie a fost gândită de Senenmut, care a pus la punct proiecte arhitecturale pentru tot Egiptul, dar mai ales pentru oraşele Teba şi Karnak.

Cea mai impresionantă construcţie din epoca lui Hatshepsut este însă complextul funerar de la Deir el Bahari, zidit în întregime în piatră, dedicate ei ca loc de veci și zeului Amun (Amon). Templul reginei Hatshepsut este cel mai important dintre cele construite la Deir el-Bahari. Egiptenii antici au numit-o "djéser djéserou" (magnificul magnificului) . Templul a fost dedicat zeului a-tot puternic Amon , dar și zeilor Anubis și Hathor . Locația sa a fost aleasă și construită pentru alinierea sa cu pilonii domeniului Amon din Karnak, pe malul estic al Nilului.

Necropola Deir-al Bahari a lăsat posterității urmele multor temple mortuoare și morminte particulare faraonice, dar ea este remarcată și vizitată special numai pentru templul lui Hatșepsut.

Accesul la a treia terasă este acum deschis pentru vizită. Această parte superioară a templului include fațada cu un portic cu stâlpi osirieni care se deschid spre o curte. In sud, un set de camere era partea legată de ritualul funerar. La nord a fost un complex dedicat lui Re-Horahti (Soarele), cu o curte, un altar și o capelă dedicată lui Anubis . In centrul peretelui vestic al curții se afla un sanctuar subteran săpat în munte, care inițial era o peșteră dedicată lui Hathor. In perioada Ptolemeică (305 e.A-30e.N) această parte a templului a fost redezvoltată și destinată închinării lui Amenhotep, fiul lui Hapou și a lui Imhotep. Mai târziu, acolo s-a stability o mănăstire coptă.

Mumia reginei a rămas nedetectată până la 27 iunie 2007, când Zahi Hawass a anunțat că una dintre cele două mumii descoperite în 1903 și recent exhumate din mormântul cu indicativul KV60 de către Donald P. Ryan a fost cea a Reginei. Lucrările de reconstrucție și restaurare ale acestei structuri vechi magnifice au fost realizate începând cu anul 1960 de o echipă de arheologi și restauratori polonezi condusă de Kazimierz Michalowski . Ei vor continua în anii următori pentru a deschide tot mai mulți vizitatori.

In mod cu totul paradoxal tocmai măsurile luate de inamici pentru distrugerea imaginii sale au făcut ca figura ei, dăltuită în piatră să ajungă aproape neatinsă la noi, traversând trei milenii și jumătate. Rămășițele statuilor sale au fost descoperite la începutul secolului 20 într-o carieră de piatră de lângă Teba, unde au fost ferite de urgia timpului.

La fel s-a întâmplat și cu magnificele oberliscuri de la Karnak. In jurul lor s-a ridicat un zid imens care să le ascundă și să le facă uitate. Inițiativa a salvat însă monoliții și inscripțiile ce le purtau.

Deși era neobișnuit ca Egiptul să fie condus de o femeie, situația nu era fără precedent. Ca regentă, Hatshepsut a fost precedată de Neithhotep și Merneith din prima dinastie, care a fost îngropată cu onorurile depline ale unui faraon și poate să fi condus în sine. Nimaathap din cea de-a treia dinastie ar fi putut fi vrăjmașul lui Khasekhemwy , dar cu siguranță a acționat ca regent pentru fiul ei, Djoser , și poate că a domnit ca faraon în sine. Hetepheres I a aparținut dinastiei a patra. Nitocris poate fi fost ultimul faraon al celei de-a șasea dinastii. Numele ei se găsește în istoriile lui Herodot și în scrierile lui Manetho , însă istoricitatea ei este nesigură. Regina Sobekneferu din dinastia a douăsprezecea este cunoscută că a preluat puterea formală ca conducător al "Egiptului de Sus și de Jos", cu trei secole mai devreme decât Hatshepsut. Ahhotep I , laudat ca regină războinică, poate fi fost un regent între domniile a doi dintre fiii ei, Kamose și Ahmose la sfârșitul dinastiei a șaptesprezecea și începutul dinastiei a optsprezecea a lui Hatshepsut. Amenhotep I , care a precedat și Hatshepsut în dinastia a optsprezecea, a venit probabil la putere, în timp ce un copil și mama sa, Ahmose-Nefertari , se crede că au fost un regent pentru el. Alte femei ale căror domnii au avut calități de faraoni se află în studiu, printre care se numără și co-regentul / succesorul lui Akhenaten (identificat de obicei ca Nefertiti sau Meritaten) și Twosre. Printre dinastiile egiptene non-indigene, cel mai notabil exemplu al unei alte femei care a devenit faraon a fost Cleopatra VII , ultimul faraon din Egiptul Antic. Poate că, într-un efort de a ușura anxietatea față de perspectiva unui faraon de sex feminin, Hatshepsut a pretins un drept divin de a conduce pe baza autorității zeului Amun (Amon).