RADU CEL FRUMOS

Voievodul Radu III cel Frumos s-a născut de 2 luna august 1439 și a murit în luna ianuarie anul 1475 de sifilis. Radu cel Frumos a fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475). A fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul și al domniței moldovene Cneajna. S-a ridicat la domnie cu ajutor turcesc, ajutor dat de sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș. La 26 aprilie 1462 (la numai 9 ani după ce cucerise Constantinopolul) Mahomed al II-lea a pornit o mare campanie împotriva Țării Românești, urmărind supunerea țării prin înlocuirea lui Vlad Țepeș, care crea mari dificultăți la Dunăre, cu fratele său, Radu, zis "cel Frumos".

Acest Radu a fost un personaj slab, lipsit de prestanță, și mândrie și fără calități, care s-a ales cu faima de ,,cel Frumos“ din haremurile sultanului, ca partener de sodomie al aceluia. Ca domnitor al Ţãrii Româneşti s-a arătat destul de cuminte cu Sublima Poartă, pentru că trimitea regulat tributul, dar fãcea şi un joc dublu, informând pe cei din Ardeal despre mişcările otomane de la Dunăre.

In 1442 cănd tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost eliberat din captivitatea turcă, el și fratele mai mare, viitorul Vlad Țepeș au rămas ostatici la otomani. Vlad Țepeș a rămas la turci numai până în 1448, iar Radu până în 1462, ani între care s-a islamizat și s-a pervertit.

Radu a primit domnia cu ajutorul lui Mahomed al II-lea, care a întreprins o mare expediție împotriva lui Vlad Țepeș, expediție începută la 26 aprilie 1462. Se spune că uriașa armată otomană avea un efectiv de 200.000 de oșteni (număr exagerat). Pe de altă parte, o flotă turcă compusă din 25 de trireme și 150 de vase mici a venit dinspre Deltă și a incendiat Brăila.

In mai 1462, Vlad Țepeș a nimicit o armată otomană cu rol de avangardă, condusă de marele vizir Mahomed-pașa și a urmărit trupele invadatoare până la Dunăre. La începutul lunii  iunie, armata Țării Românești a fost înfrântă și turcii conduși de însuși sultanul Mahomed al II-lea au pătruns în țară și au înaintat spre Târgoviște.

La 16 iunie, Vlad Țepeș a executat un celebru atac de noapte asupra taberei turcești, provocând o mare debandadă și pagube importante inamicului. Atacul principal s-a îndreptat spre cortul sultanului, dar cortul vizat a fost al altui comandat ottoman.

In iulie 1462, după ce a incendiat capitala Târgoviște, Vlad Țepeș s-a retras spre nord, evitând o confruntare decisivă cu otomanii.

La data de 15 august 1462 Radu cel Frumos a fost lăsat de sultan pe tronul de la Târgoviște. Sprijinit de un detașament turcesc, trădătorul Radu a fost recunoscut ca domn și de boierii speriați de duritatea lui Țepeș. In acelaşi timp vicecomitele secuilor le scria braşovenilor şi castelanilor de la Bran să respecte pacea încheiatã cu ,,ilustrul principe Radu, acum voievod al părţilor transalpine“. La 14 octombrie 1462 a apărut prima mențiune documentară a Bucureștiului ca reședință domnească a lui Radu zis “cel Frumos”.

Nevolnicul Radu a fost recunoscut şi de unguri ca domnitor al Ţãrii Româneşti. A avut repetate conflicte cu Ştefan cel Mare care s-au soldat cu tot atîtea înfrîngeri.
La sfârșitul anului 1469 o armată munteană, ce avea sprijinul begilor turci din Dobrogea, a încercat, fără a reuși, să cucerească cetatea Chilia, aflată în stăpânirea moldovenilor.

In februarie 1470, Ștefan cel Mare al Moldovei a întreprins o campanie împotriva lui Radu cel Frumos, ocazie cu care oastea moldoveană a prădat și a ars Brăila, Orașul de Floci și județul Ialomița, ca pedeapsă pentru politica pro-otomană a lui Radu cel Frumos.

In anul 1471, primăvara, Radu cel Frumos a întreprins o expediţie în Moldova cu dorinţa de a se răzbuna pentru atacul moldovean din anul precedent. La Soci, în ziua de 7 martie, armata lui Radu a fost zdrobită de oastea lui Ştefan cel Mare lângă hotarul țării.
In noiembrie 1473, Ștefan cel Mare a întreprins o campanie în Țara Românească, urmărind înlocuirea lui Radu cel Frumos, supus Porții otomane, cu Laiotă Basarab (Basarab cel Bătrân). Armata moldoveană a pătruns pe la Milcov, înaintând pe la Râmnicul Sărat, Buzău și Gherghița. In zilele 18-20 noiembrie, în lupta de la pârâul Vodna (Vodnău), Ștefan cel Mare înfrânge armata lui Radu cel Frumos, care se retrage. De acolo armata moldoveană s-a îndreptat spre Târșor și după patru zile, la 24 noiembrie 1473, Ștefan cel Mare a cucerit cetatea Dâmboviței și l-a instalat ca domn pe Laiotă Bsarab. Imediat, la 28 noiembrie, turcii au încercat să-l repună în domnie pe Radu cel Frumos. Armata turcă, cu circa 13.000 de oșteni, alături de un contingent de munteni de 6.000 de oameni, au suferit o mare înfrângere din partea lui Ștefan cel Mare. Cei circa 2300 de prizonieri au fost trași în țeapă.

In anul 1473, cel de al doilea rãzboi cu Ştefan a fost catastrofal pentru Radu cel Frumos, care și-a pierdut domnia, iar familia i-a fost luatã prizonierã.

In decembrie 1473, turcii au întreprins o nouă campanie în Țara Românească și Moldova. Radu cel Frumos, în fruntea unei armate de 17.000 de turci și 12.000 de munteni, a înlăturat pe Laiotă Bsarab, reluând domnia la 23 decembrie 1673, după care a pătruns în Moldova, jefuind și prădând până la Bârlad.

In martie 1474, cu sprijin de la Ștefan cel Mare, Laiotă Bsarab a pătruns din nou în Țara Românească și după înlăturarea lui Radu cel Frumos, a reluat scaunul domnesc. In octombrie același an, Ștefan cel Mare întreprinde o campanie împotriva noului domn al Țării Românești, înscăunat cu ajutorul său, Laiotă Basarab, care trecuse repede de partea turcilor.

Relaţiile cu sibienii şi braşovenii au fost reci din partea lui Radu cel Frumos: o serie de scrisori se referã la greutãţile pe care le întîmpinau negustorii de o parte şi de alta . Chiar Matei Corvin a ordonat la data de 8 februarie 1470 să se interzicã exportul de grîu, mei, ovãz şi orz spre Ţara Româneascã deoarece aceasta provoacã ,,scumpete“ şi ,,lipsã“ în Ardeal. Radu cel Frumos a fost căsătorit cu o anume Maria şi a avut o fiicã cu acelaşi nume care a căzut prizonieră în mâinile lui Ştefan cel Mare, fiică care a devenit şi soţia învingătorului, Maria Voichița, în 1478. Nu se cunoaşte locul exact unde a fost înmormîntat Radu cel Frumos. Istoricii vorbesc, ca o ipoteză, despre ctitoria sa mănăstirea Tânganul.

Radu cel Frumos a ajuns domn în Țara Românească, dar fără talent militar și fără pasiune. Radu, a devenit cunoscut în timpul său mai ales pentru frumusețea sa  și pentru erotismul său. Vlad Tepeș l-a urât de moarte pe “fătălăul” de Radu, care era foarte înclinat spre sex și voluptate, iar nu spre arta militară, o rușine pentru familia Basarabilor.

Evident că Radu a dus o viață de excese sexuale, devreme ce a murit relativ tânăr de…sifilis.

Fiica domnului muntean Radu cel Frumos şi al Doamnei Maria Despina, a fost luată ostatică împreună cu mama sa, la 24 noiembrie 1473, în timpul incursiunii întreprinse de Ştefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos. Cele două domniţe au fost date în grija consoartei domnului Moldovei, Maria de Mangop: „…ilustrele membre ale casei Drăculeştilor, de sorginte Basarabă, au fost date în primire doamnei Maria, spre a fi tratate conform rangului şi educaţiei – dar şi importanţei lor politice şi diplomatice”. Curând, domnul i-a schimbat statutul din azilantă în oaspete de rang înalt, respectată şi protejată de toată Curtea.

După dispariţia prematură a Mariei de Mangop, la 19 decembrie 1477, Maria Voichiţa a devenit Doamna Moldovei, cel mai probabil în vara anului 1478, astfel unindu-se ramura Drăculeştilor a dinastiei Basarabilor cu ramura Bogdăneştilor a dinastiei Mușatinilor. Fiul lor Bogdan și nepot al lui Radu cel Frumos, născut la 16 iunie 1479, a devenit domn după moartea ilustrului său părinte, survenită la 2 iulie 1504. Alături de acest fiu Doamna i-a mai dăruit încă "două fiice frumoase" (Cronicile slavo-române), Ana, rămasă necăsătorită (†1499, Mănăstirea Bistriţa), şi Maria Chiajna, căsătorită cu nobilul polonez Wiesnowiecki (†18 mart. 1518, Mănăstirea Putna).

Influenţa asupra soţului a fost destul de importantă, dovadă faptul că, după 1487, cei doi au iniţiat construirea mai multor biserici în stilul Putnei, Milişăuţii, Pătrăuţii, Voroneţul, Sf. Ilie din Suceava, Bălineştii, Dorohoiul – unde se află şi un superb portret al Mariei Voichiţa, (în stilul Primăverii lui Botticelli). Cea de la Pătrăuţi, construită în 1487, a fost dăruită iubitei sale soţii la împlinirea vârstei de 30 de ani. In tabloul votiv, domnul, zugrăvit cu un chip rotund şi luminos, încadrat de plete blonde, ținând în mâini macheta bisericii pe care o prezintă ca pe o ofrandă lui Iisus Hristos, prin intermediul lui Constantin cel Mare, stă alături de soția sa, de Bogdan și de cele două domnițe. Maria Voichiţa apare şi în celelalte tablouri votive alături de soțul său, urmată de copii și câteodată de nepot, viitorul Ștefăniță Vodă. Doamna a murit, conform spuselor lui Grigore Ureche: „Vă leato 7019 fevruarie, miercuri în săptămâna albă”. A fost înmormântată cu mare cinste de fiul său la Putna.