INES DE CASTRO - Iubire ce a adus moasrtea

            Mănăstirea Santa Maria de Alcobaca este cea mai mare mănăstire din Portugalia și fondarea ei este strâns legată de inceputul monarhiei portugheze. Cand Afonso Henriques a fost proclamat rege, în 1139, el s-a bazat pe cruciați și pe ordinele religioase. Cistercienilor le-a dat, în semn de multumire, pământuri pe care să le lucreze și să-și înalțe o mănăstire, iar aceștia au transformat-o într-una dintre cele mai puternice și influente abații cisterciene. Ea  a fost fondată de regele Alfonso I în sec 12, ridicarea ei fiind începută în anul 1178 și continuând vreme de câteva secole până când a căpătat splendida înfățisare pe care o are astăzi. Călugării cistercieni erau conduși după principiile Sfantului Bernard care își îndemna supușii să evite bogăția și să trăiască din rodul muncilor simple și rugăciunilor prin isihasm (tacere totală), având ca scop cunoașterea lui Dumnezeu.

           La sfârșitul sec. 13, aceasta era cea mai bogată mănăstire portugheză, loc care devenise un important centru educațional și care deținea una dintre cele mai impresionante biblioteci din Portugalia. Influențele ei intelectuale și politice depășiseră granițele de vest ale Peninsulei Iberice.
          Vreme de 6 secole abația a prosperat și a căpătat o putere regională enormă. Inauntrul ei, călugării studiau doctrina religioasă, dezvoltand cea mai importantă școală monahală a regatului, sprijinind arta și literatura. Tot aici s-a stabilit să fie înmormântați reprezentanții casei regale a țării.
             Privită de la distanță,  mareția și frumusețea ei copleșesc. Inaltă de 20 metri, ea se întinde pe o suprafață cuprinsă între 106 metri lungime și 52 de metri lațime. Aici sunt îngropați mulți dintre regii Portugaliei, cel mai renumit fiind regele Pedro I și iubita lui, Ines de Castro. Astăzi, mănăstirea este un important obiectiv turistic unde turiști din toată lumea vin să-i admire frumusețea, mai ales interioară, si să afle trista poveste de iubire dintre Dom Padro și Ines de Castro.

              Dacă se dau filele timpului înapoi, până în perioada medievală târzie, se ajunge în secolul 14 când Dom Pedro, fiul regelui Alfonso al IV-lea și al Beatricei de Castilia urma sa fie în cațiva ani viitorul monarh al Portugaliei. Cuplul regal își pierduse primii doi copii mai mari, astfel încât drumul catre tron îi era deschis, în viitor, prințului moștenitor care fusese mezinul familiei. Acesta a fost obligat să se căstorească pe 24 august 1339 cu fiica unui aristocrat castilian foarte influent, Constanza di Castiglia, ca sa ofere Portugaliei stabilitate politica sporită și să mărească averile regatului. Tatăl acesteia, Juan Manuel, poreclit “El escritor” (Scriitorul) era prinț de Villena si duce de Penafiel.
            Cei doi s-au căsătorit intr-o zi toridă de august în Lisabona, iar pregătirile au fost fastuase, demne de un viitor cuplu regal. Mireasa a venit însoțită de sute de servitori si nimeni nu știe exact ce varsta avea, dar se presupune că între 16 și 24 de ani. Tânărul Pedro avea 19 ani si era un bărbat frumos. Printre doamnele de onoare ale Constanzei se afla o superbă tânără de 14 ani, Ines de Castro.                Prințul nu a remarcat-o în ziua nuntii, dar a zărit-o la o partidă de vânătoare în Coimbra și i-a căzut imediat dragă. Ines de Castro era  fiica unui bogat proprietar de pământuri în Castilia, Pedro Fernandez de Castro, Lord de Lemos si Sarria, administratorul regelui castilian, și al metresei acestuia, portugheza Aldonca Lorenco de Valadares.
            Prin tatal ei, ea era descendenta nobililor galicieni si era înrudită cu familia regală castiliană prin descendenți nelegitimi. Tinerii indrăgostiti s-au întalnit în secret, iar Pedro și-a instalat amanta intr-o casă mică de lângă Mănăstirea Santa Clara a Velha, fondată de catre Regina Santa Isabel, bunica lui Pedro lângă Coimbra.
          Legenda spune ca Pedro construia bărcuțe din lemn în care își punea răvașele de amor pentru iubita lui. Se zice ca iubirea lor a început în grădina regală și avea să dureze 15 ani. In ciuda precauțiilor, dragostea lor a devenit cunoscută în toată curtea regală. Deși multi nobili aveau amante, această dragoste a stârnit furia regelui tată, alimentată fiind de tatăl Constanzei care se simțea profund jignit. Când frații lui Ines, Fernando de Castro si Alvaro Perez de Castro, au fost expulzați de la curtea castiliană, Pedro le-a oferit poziții importante la curtea portugheză și i-a făcut consilierii lui personali, fapt care a sporit tensiunile dintre rege și fiu, dar Pedro a ales să-și ignore tatăl.
              Prințul și-a neglijat tânăra soție, periclitând relatiile politice cu Castillia, fapt care l-a forțat pe rege să o expulzeze pe Ines de la curte, cînd aceasta avea 24 de ani. Cu toate acestea cei doi tineri au continuat să se vadă în secret în castelul de la Albuquerque, de la granița cu Castillia. Distanța nu le-a periclitat iubirea, ci din contră, relatia a devenit și mai puternică.  Atunci când nu puteau fi împreună cei doi își scriau în mod frecvent. După 7 ani de căsnicie, prințesa Constanza a rămas pentru a treia oara gravidă, dar, la nașterea moștenitorului, în octombrie 1345, aceasta a decedat la cateva săptămâni dupa nașterea viitorul rege, Fernando I, oferindu-i fară să vrea libertatea atât de dorită prințului moștenitor.

Mănăstirea Alcombaca - interior

            Pedro a eliberat-o pe Ines din captivitate și a adus-o la castelul lui din Coimbra ca să locuiască împreună. In 1346, Ines l-a născut pe Alfonso, care a murit la scurtă vreme după naștere. Cei doi au mai avut împreună alți trei copii sănătoși, care au trăit până la bătrânețe: Juan, viitor duce de Valencia de Campos și Denis, viitor Lord de Cifuentes, ambii pretendenți la tron în timpul crizei dintre anii 1383 și 1385, și o fată, Beatrice, care a devenit Contesa de Alburquerque, prin căsătoria cu contele Sancho Alfonso de Alburquerque.
          In 1354 Pedro s-a căsătorit în secret cu Ines la Braganca, în nord-estul Portugaliei, căsătorie confirmată de catre capelanul și servitorul lui șase ani mai tarziu, în anul 1360. Când zvonurile că familia Castro ar conspira să îl ucidă pe Prințul Fernando, consiliul a solicitat regelui să ia măsuri de urgență. Regele tată, Afonso, a insistat ca fiul lui să se recăsătorească cu o prințesă ce avea sânge regal, dar Pedro nu-și dorea în dreapta lui decât pe Ines. El s-a eschivat motivând că ținea doliu dupa soția lui, când de fapt toata Curtea era la curent cu relația lui de amor cu Ines.
            Intre timp, Ines și Pedro s-au mutat în Mănăstirea Santa Clara a Velha, lângă Coimbra, unde și-au stabilit reședința, Faptul l-a înfuriat și mai tare pe regele tată, pentru că mama acestuia, Regina Santa Isabel, care era profund religioasă, a trait acolo în ultimii ei ani de viață și dezaprobase vehement pe tot parcursul timpul vieții relatiile amoroase nelegitime.
            Regele și nobilii portughezi au decis că singura șansă care să ducă la rezolvarea problemelor statale era asasinarea lui Ines. Au fost chemati 3 Cavaleri ai Ordinului lui Hristos, Pero Coelho, Diogo Lopes Pacheco și Alvaro Goncalves, cărora li s-a dat ordin să comită crima.
             In vreme ce Pedro se afla la vânătoare, cei 3 au decapitat-o pe Ines în fața fiului ei, Denis, în vârstă de un an, în vreme ce Beatriz de 8 ani si Juan de 6 ani se jucau in grădină. Corpul lui Ines a fost înmormântat prima dată la Coimbra.

             Legenda spune că lacrimile cu care încercase din răsputeri să-și înduioșeze călăii ar fi creat Fântâna Lacrimilor. Sângele ei s-ar fi transformat în alge roșii care îmbracă pereții fântânii. Când Dom Pedro a aflat, furios și înnebunit de durere, a organizat și condus o revoltă împotriva tatălui său, iar vreme de un an de zile relațiile dintre tată și fiu au fost extrem de tensionate.
              In 1357, regele a decedat, iar Pedro a urcat pe tronul Portugaliei, devenind monarh de drept și cu toate puterile conferite la tronul Portugaliei. In iunie 1360, în timp ce se afla la Cantanhede, un oraș din regiunea Coimbra, capelanul si servitorul lui au anunțat public mariajul încheiat intre defuncta Ines și tânărul rege. Imediat ce a fost înscaunat, Pedro i-a căutat pe cei 3 asasini care fugiseră din Lisabona și se refugiaseră în Castillia și care au fost trimiși înapoi în Portugalia într-un schimb de fugari. Doi dintre cei care participaseră la crimă, Pero Coelho si Alvaro Goncalves, au fost prinși, iar Pedro i-a omorat cu mana lui smulgandu-le inimile din piept, în vreme ce, cel de-al 3-lea asasin, Diogo Lopes Pacheco, a reușit să scape fugind în Franța. După nici un an, în 1357, acesta avea și el să își găsească sfârșitul trecând în lumea umbrelor.

         Legenda spune că atunci când Don Pedro a fost uns ca rege, el a ordonat ca Ines să fie dezgropată, îmbrăcată de către doamnele de companie în straie de încoronare, împodobită cu bijuterii și adusă în sala tronului. Regele a ordonat episcopilor să o încoroneze ca regină a Portugaliei, iar fiecare nobil să îngenuncheze și să îi sărute mâna.
             Vreme de 10 ani cât a domnit, Dom Pedro i-a pedepsit pe toti cei care au complotat împotriva iubitei lui, motiv pentru care poporul l-a numit Pedro cel Drept (Justiceiro), sau Pedro cel Crud. După încoronare, regele a cerut ca trupul neînsuflețit al iubitei lui să fie înmormântat cu toate onorurile în Mănăstirea Alcobaca, într-un superb sarcofag sculptat în piatră, promițându-i să fie împreună “ate ao fim do mundo" , adică până la sfârșitul lumii.

         Astăzi, în partea opusă sarcofagului, regele îndrăgostit își doarme și el somnul de veci. Tot legenda spune ca cei doi au fost înmormântați față în față la capetele opuse ale transeptului, Ines în stânga altarului, iar Pedro la dreapta lui, astfel încât, în Ziua Invierii, privirile lor să se întâlnească imediat. 

            Ambele sicrie sunt realizate din marmură pe fețele cărora sunt sculptate basoreliefuri cu scene din viața lor. Calitatea ornamentelor sculptate a depășit simbolismul iconografiei care evoca destinul uman cu valorile sale,  în care moartea si speranța creștină reprezintă filonul vieții veșnice. Deși au fost construite în 1360, cele două morminte sunt o formă de reamintire a dragostei care i-a legat pe cei doi protagonisti: Pedro I si Ines de Castro.

          In timpul domniei lui Pedro I a fost restructurat sistemul judiciar care a fost considerat unul dintre cele mai bune din acea vreme. A încercat să își reabiliteze copiii născuți din relația cu Ines, dar ei niciodată nu au fost considerați drept urmași legitimi la tron, motiv pentru care s-au întors în Castillia. Pedro și-a găsit consolarea în relația cu Teresa Gille Lourenco, fiica unor negustori din Lisabona care era cu 10 ani mai tânără ca el. Cei doi au avut un fiu, Joan, care a devenit unul dintre cei mai importanti 3 regi ai Portugaliei. Dar, ca de obicei, aceasta este o alta poveste.