Vladimir Roșulescu - Personalități: GHEORGHE GHEORGHIU

Născut în anul 1901 într-o familie săracă de muncitori bârlădeni, Gheorghiu Dej urmează meseria de electrician şi se lasă atras de mirajul comunismului la vârsta de 29 de ani, atunci când se înscrie în PCR. Este arestat în anul 1933 şi, trei ani mai târziu, devine lider al comuniştilor din închisori. În timpul lui Ion Antonescu este transferat în lagărul de la Târgu-Jiu, acolo unde îşi petrece cea mai mare parte a detenţiei pe perioada celui de al doilea Război Mondial. Tot aici împarte celula cu un alt deţinut celebru, nimeni altul decât viitorul preşedinte Nicolae Ceauşescu, cel pe care îl iniţiază în "tainele" doctrinei comuniste.

Lider politic influenţat puternic de politica lui Stalin, Dej devine preşedinte al ţării în anul 1952, nu înainte de a epura partidul de membrii facţiunii moscovite ai căror lider era nimeni alta decât Ana Pauker. Dej este artizanul eliberării României de către ocupaţia sovietică şi tot el dă primele semne de "rebeliune" faţă de Moscova, atunci când respinge ideea unei Românii care să devină "grânarul" blocului sovietic. Dej este cel care pune bazele Combinatului Siderurgic de la Galaţi, a fabricilor care să susţină industria grea şi chiar închide Editura Cărţii Ruse din România. Pe de alta parte, Dej este artizanul a mii de arestări şi morţi din rândul intelectualilor şi a "aşa-zişilor" duşmani ai poporului, atitudine care îl transformă în ochii românilor într-un veritabil dictator. Şi totuşi, comunismul promovat de Dej este unul de factură naţionalistă, el făcând referiri făţişe la Basarabia românească şi chiar demarează relaţiile diplomatice cu SUA în plin război rece.

Pe 19 martie 1965 a încetat din viaţă Gheorghe Gheorghiu Dej, prim secretar al CC al PCR şi preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române.

In prim plan Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza - 4 octombrie 1946

In amănunt Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, s-a născut la . 8 noiembrie 1901, în Bârlad - și decedat la. 19 martie 1965,în București) a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965.

Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori, Tănase Gheorghiu și soția sa, Ana. Învățământul gimnazial l-a urmat în Moinești, la corpul vechi din actuala școală nr. 1 „Ștefan Luchian” (Moinești). S-a calificat în meseria de electrician, iar apoi a lucrat la CFR

În 1926 s-a căsătorit, la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut două fiice: Vasilica (viitoarea actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928) și Constanța („Tanți”), născută în 1931

In 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între martie 1933 si august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele Grivița, fiind condamnat în același an la închisoare, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea Doftana. In 1936 este ales membru al CC al PCR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului (termenul face distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea Sovietică – facțiunea moscovită).

Dat fiind statutul său de lider comunist de frunte, este transferat în lagărul de la Târgu Jiu în timpul regimului lui Ion Antonescu, aici petrecându-și cea mai mare parte a detenției în timpul celui de-al doilea război mondial. Inchis în aceeași celulă cu Nicolae Ceaușescu, devine mentorul politic al acestuia din urmă. In august 1944, înainte de lovitura de stat, trădătoare a regelui Mihai I a fost eliberat din inchisoare. A fost ales Secretar General al Partidului Comunist Român în 1945, dar nu a reușit să dețină controlul asupra partidului până în 1952, când a epurat partidul de membrii facțiunii moscovite în frunte cu Ana Pauker, (liderul neoficial al partidului de la terminarea războiului, care s-a bucurat multă vreme de sprijinul lui Stalin).

In anii 1946-1947, el a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescu la tratativele de pace de la Paris.

In interiorul partidului, regimul lui Gheorghe Georghiu-Dej s-a caracterizat prin lupta pentru epurarea politică și eliminarea adversarilor, epurare care a cunoscut trei etape.

- Prima etapă începe în 1945 prin lichidarea lui Ștefan Foriș și atinge punctul culminant în 1948 prin arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu.

- A doua etapă a epurării a vizat pe Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu.

- A treia etapă debutează în iunie 1957, an în care sunt anihilați Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu.

Gheorghe Gheorghiu Dej a fost stăpân absolut al României comuniste după îndepărtarea grupului Ana Pauker-Vasile Luca din 1952. A fost nemilos cu adversarii (Lucreţiu Pătrăşcanu ar fi fost executat din ordinul său direct, iar Ana Pauker a scăpat la limită de o soartă asemănătoare), s-a dovedit multă vreme a fi credincios Moscovei (şi-a dat tot concursul la zdrobirea rebeliunii maghiare din 1956), în perioada domniei sale s-a petrecut epurarea intelectualităţii româneşti, apogeul crimelor comunismului în România, i-au plăcut femeile şi băutura.

Influența politică sovietică din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput în toate mediile ca un lider animat de convingeri staliniste puternice). Influența economică sovietică s-a materializat prin crearea companiilor mixte SovRom, prin care economia română a fost transformată după modelul economiei planificate centralizate sovietice. La nivel politic, toate inițiativele românești trebuiau să aibă aprobarea lui Stalin. Gheorghiu-Dej a manevrat de așa natură tendințele antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vieții sale, pentru a obține permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiască, acuzați de "cosmopolitism". In această acțiune, Gheorghiu-Dej s-a bazat pe Departamentul Securității Statului, creat cu sprijinul sovietic. Mișcarea lui politică s-a înscris în cadrul mai general al epurărilor Proceselor de la Praga și al Complotului doctorilor de la Kremlin. Gheorghe Gheorghiu-Dej nu poate totuși să fie considerat un antisemit. Deși cei mai mulți politicieni epurați erau evrei (în frunte cu Ana Pauker), în tabăra proprie se aflau în egală măsură evrei, așa cum a fost Gheorghe Gaston Marin. Gheorghiu-Dej a țintit în principal creșterea gradului de control asupra partidului și s-a folosit de naționalism și antisemitism pentru a câștiga simpatia populară. Până la moartea lui Stalin din 1953,

Cei doi dictatori comuniști ce au obidit țara

Gheorghiu-Dej nu a schimbat cu nimic linia de represiune politică insuflată de la Moscova, represiune care viza întreaga societate românească. (În România fusese instaurat un regim penitenciar asemănător Gulagului sovietic, principalul lagăr fiind cel al Canalului, înființarea cărui fusese personal sugerată de Stalin). Pentru consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în lături să elimine și lideri de etnie română, instigând la eliminarea fizică a lui Ștefan Foriș (1946) și la arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu (1948). Cel puțin în cazul celui din urmă, motivul înlăturării lui nu era nici cosmopolitismul, nici antisemitismul mascat – Pătrășcanu era unul dintre membrii facțiunii secretariatului și unul dintre naționaliștii fervenți ai partidului.

Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ștefan Voitec ministrul Invățământului la ONU în 1960

In funcția de Secretar General al PCR, Gheorghiu-Dej fusese precedat de Ștefan Foriș în 1944.

Gheorghiu-Dej a fost deranjat de reformele lui Nikita Hrușciov și de declanșarea procesului de destalinizare, care îi punea în primejdie poziția din fruntea partidului, dat fiind statutul său de până atunci de stalinist. Dej a devenit arhitectul unei noi politici externe și economice semiautonome în cadrul Pactului de la Varșovia și a CAER-ului la sfârșitul deceniului al șaselea. El a luat hotărârea creării unei industrii grele, inițiativă care contravenea planurilor moscovite care rezervaseră pentru România rolul de grânar al blocului comunist. Astfel, a fost creat Combinatul siderurgic de la Galați, a cărui producție se baza pe minereuri de fier importate din India și Australia). Deasemenea, în 1953 a fost datǎ în exploatare Întreprinderea de Rulmenți Bârlad, care ulterior s-a dezvoltat ajungând la un număr de cca. 9.000 de salariați, cam 1/9 din populația orașului (cca. 80.000 de locuitori la nivelul anului 1989)

Gheorghe Gheogiu-Dej și nu prea prietenul Nikita Hrusciov

Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă. Dacă în 1954 el hotăra eliberarea a numeroși prizonieri politici, în același an Securitatea organiza un nou val de arestări ale oponenților regimului și de noi epurări. Mulți dintre supraviețuitorii acestui nou val de arestări au fost eliberați în 1964, când Dej mai era încă în fruntea partidului și statului. Un nou val de represiune a fost inițiat după înfrângerea de către sovietici a revoluției maghiare din 1956. Unii dintre liderii acestei mișcări antisovietice în frunte cu Imre Nagy au fost deținuți de sovietici o vreme în România.

In 1958, Gheorghiu-Dej (secondat de mai vechiul său protejat, Nicolae Ceaușescu) a obținut o victorie politică importantă, reușind să determine guvernul sovietic să retragă ultimii militari ai Armatei Roșii de pe teritoriul României. După această dată, Dej a încurajat sentimentele antisovietice. În scrierile istorice a început să se facă referiri la Basarabia românească, iar în ultimii ani ai regimului dejist au fost publicate textele lui Karl Marx care fuseseră cenzurate până atunci – cele care făceau referire la imperialismul țarist și la ocuparea teritoriilor românești care făceau parte în anii deceniul al șaptelea din Uniunea Sovietică.

In 1961, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu, cu asentimentul lui Constantin Pârvulescu, au încercat destituirea lui Dej din funcția de prim-secretar al partidului, dar nu au reușit (datorită eșecului de a câștiga sprijinul lui Alexandru Moghioroș). "Deviaționiștii de dreapta" au fost apoi pe scurt epurați din organele de conducere.

În ultimii săi ani de conducere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de inițiative au fost încurajate de SUA, președintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten (friendly communist country) în contextul Războiului Rece. În acțiunile de strângere a relațiilor diplomatice, Dej a fost secondat de Gheorghe Gaston Marin, vicepremierul guvernului. Marin a fost ultimul colaborator al lui Dej care a fost îndepărtat de Nicolae Ceaușescu din guvernul comunist român în 1982. Gaston Marin avea să emigreze mai târziu în Israel.

In același timp, au fost inițiați numeroși pași pentru eliminarea influenței SovRomurilor și pentru eliminarea influenței culturale a URSS-ului, (desființarea editurii Cartea Rusă, de exemplu).

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în 1965, la 19 martie, de cancer la ficat (unii autori vorbesc de cancer la plămâni). Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la Varsovia, ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa, trădătorul, aducea un argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducând afirmațiile lui Nicolae Ceaușescu, care îl informase despre cei "zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă". Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.

Gheorghe Apostol susținea că el fusese numit personal de Dej ca succesor la conducerea partidului, dar Ion Gheorghe Maurer, care îl privea cu deosebită ostilitate, a manevrat în așa fel încât în fruntea partidului să fie ales Nicolae Ceaușescu, (unul dintre protejații liderului decedat și un personaj de prim-plan în partid).

Trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus într-un mausoleu din Parcul Libertății din București. După 1990, trupul său a fost exhumat și reînmormântat în cimitirul Bellu (Serban-Voda), câteva alei mai sus de mormântul lui Aurel Vlaicu și a câtorva mari generali români (intrarea dinspre Bd. Olteniței a cimitirului). Numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost purtat o perioadă de timp de Universitatea Politehnica din București și de orașul Onești. De asemenea, orașul rusesc Liski a purtat, în perioada 1965-1990, numele de Georgiu-Dej (Георгиу-Деж).

Gheorghiu-Dej a avut două fiice cu soția sa, Maria Alexe: Vasilica (1928-1987) (Lica) și Constantina (1931 - 2000) (Tanți).

Un amănunt picant este modul cum numeroși activiști importanți ai Partidului Comunist Român își botezau odraslele. Astfel Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-au botezat fiicele cu numele de Ana în privința considerației pe care aceștia o purtau Anei Pauker, ei considerând părerile și opiniile ei ca fiind infailibile. In mod similar Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi, Ghizela Vass,Alexandru Sencovici și Vasile Vîlcu și-au botezat băieții cu numele de Gheorghe în semn de apreciere a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Nicolae Ceaușescua fost o excepție deoarece și-a botezat copiii cu numele de Valentin, Zoe și Nicolae.

In vreme ce populaţia se hrănea cu zvonuri şi temeri, în culise, se disputa succesiunea lui Dej. Actorii drameierau Gheorghe Apostol, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Draghici, Chivu Stoica, Emil Botnăraş, Nicolae Ceausescu. Intrigile s-au declanşat dinainte să moară Dej. Familia a fost repede scoasă din joc chiar de aceia care pînă atunci probaseră a fi slugile cele mai umile ale clanului Dej. Mai ales cu preferata lui, Lica, mai cunoscută pentru traiul ei costisitor, plăcereile luxului, amanţi, apariţiile în filme. Deşi nu avea pic de talent, presa o ridica în slăvi. A circulat atunci o vorba de duh, Lica Gheorghiu e “tare-n tată.” A trebuit sa fie urgent chemată în ţară ca să asiste la funeralii. Membrii Biroului Politic, s-au lansat într-un joc periculos, cel al desemnării noului şef suprem. Candidatura lui Botnăraş nu a intrat în discuţie. Era prea legat de serviciile secrete sovietice. Mai mult, Hruşciov făcuse presiuni să-l impună în locul lui Dej. Pentru a rezolva problema a succesiunii, Dej îl chemase la el pe Ion Gheorghe Maurer, omul lui de încredere, ca să îi ceară să prea şefia. Maurer, ca avocat, pledase în multe procese în anii 30, apărînd comunişti. Maurer a refuzat oferta. Motivele lui : 1/ nu era de origine romana şi populatia nu l-ar fi acceptat. 2/ Nu era muncitore şi nu l-ar accepta partidul. Adevăratul motiv, n-a vrut să ia răspunderea unei conduceri care se anunţa nesigură. 1/ Romania era la nici un an de la “Declaraţia din Aprilie”, cînd Dej&Co îşi afirmaseră independenţa faţă de Moscova. 2/ În octombrie 1964, Hruşciov fusese înlocuit cu Brejnev. Era de aşteptat că acesta va încerca să impună la Bucureşti un fidel. Maurer avea 62 de ani. Un lider tînăr ar fi fost mai potrivit. Mai ales dacă ar fi fost sub influenţa sa, a lui Maurer. Dar cine să fie acesta. Apostol, Ceauşescu sau Drăghici ? Toţi erau cu o generaţie mai tineri decît baronii lui Dej, doftaniştii, clandestinii din anii 30…

Apostol era favoritul lui Dej. Ca semn de maximă încredere, în 1954, îi cedase postul de şef al partidului, Dej reţinînd pentru el şefia Guvernului. Moscova ceruse ca aceste două poziţii să fie deţinute de persoane diferite. În martie 1965, pe patul de moarte, Gheorghiu Dej, invita membrii Biroului Politic. Fiecăruia îi cere să îl desemneze pe Gheorghe Apostol ca urmaş al său la funcţia supremă. Toţi sunt de acord. Nicolae Ceausescu si Alexandru Draghici, temutul ministru de interne cu care era aliat, au spus, însă, că anunţul acestei alegeri trebuie să fie facut după funeralii. Ceilalti au acceptat, crezind ca este o pură formalitate, devreme ce erau înţeleşi asupra persoanei. De fapt, cei doi pregateau o lovitură de teatru şu voiau să cîştige timp.

Ceauşescu dorea el şefia. Era secretar al Partidului de 10 ani şi cunoştea toate cadrele partidului. El îi selectase la toate nivelurile şefii, îi numise în posturile pe care le ocupau. El răspundea de sectoarele cheie ale puterii, armata, securitatea, justitia, miliţia. Era cunoscut ca un dur. Era tenace şi extrem de ambiţios. Cînd era clar la ce deznodămînt va duce boala lui Dej, el a cerut membrilor Biroului Politic să nu îi mai facă vizite lui Dej acasă. Pretextul a fost că bolnavul era prea obosit şi vizitele îi fac rău. Cu această manevră l-a izolat pe Dej de rivali. La fel procedase Stalin cînd s-a declanşat boala lui Lenin. Singurul care îl mai putea vizita – Ceauşescu nu îl putea opri – era Maurer.Ceauşeşcu a actionat rapid. Scopul lui era să îşi găseasca partizani şi să anuleze ultima vointa politica a lui Dej. S-a asigurat întîi de fidelitatea lui Drăghici, complicele lui. Al doilea atras în complot a fost Chivu Stoica căruia i-a promis că va rămîne preşedinte al Consiliului de Stat. Cu trei voturi deja, l-a atras pe Maurer, căruia i-a promis că va rămîne prim-minstru. Botnăraş şi-a dat seama cum înclină balanţa şi s-a raliat taberei pro-Ceauşescu.

Imagini ale sale pe parcursul vieții: