BUREBISTA

 

„Boerebistas, barbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceștia ticaloșiți de nesfarșitele războaie și i-a îndreptat prin abstinență și sobrietate și ascultare de porunci, așa încât, în cațiva ani, a intemeiat o mare stăpânire și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine; ba a ajuns sa fie temut chiar și de romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia și Iliria, iar pe celți, cei ce se amestecaseră cu tracii și cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârsire...” – Strabon, Geographia.

Nicicând nu au avut tracii, fie ei daci sau de altă sorginte, un lider mai impunător și mai influent decât a fost Burebista. Sunt cuvintele contemporanilor săi, locuitorii cetății Dionysopolis, Balcicul de astăzi, cei care il numeau cu mândrie "cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Tracia". Este regretabil faptul că, astăzi, sursele care să ne redea adevarata complexitate a geniului lui Burebista, dimensiunile reale, fizice sau morale ale marelui rege trac, lipsesc cu desăvârșire. Au rămas doar ecourile faptelor sale în operele unora dintre cei mai iluștri istorici antici, acestea fiind, de fapt, singurele date pe care le deținem. Suficient, însă, pentru a ne crea o imagine despre personalitatea remarcabilă a celui care a influențat decisiv istoria în urmă cu mai bine de două milenii.

Bustul lui Burebista în parcul municipal din Călărași

Păstrând proporțiile, putem compara pe "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia" chiar cu Alexandru Macedon... un lider ce a reușit într-un timp foarte scurt să îi unească pe cei de un neam cu el, să supună seminții îndepărtate și să sfârșească neînfrânt în luptă o existență demnă de marile personalități ale istoriei. Și tot asemenea lui Alexandru Macedon, Burebista a luat odată cu el ceea ce realizase. Uciși în urma unor comploturi, cei doi monarhi nu au lăsat în urmă imperiile pe care le creaseră, acestea fiind sfâșiate și împîrțite între cei care le-au urmat la conducere.

In prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății geto-dacice, întărirea aristocrației tribale militare și transformarea ei în clasă politică au determinat trecerea la organizarea de tip statal. Regele dac, Burebista își începe domnia în anul 82 î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moștenit o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor și uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală. La acest proces de unificare nu au contribuit numai factori interni (aristocrația tribală și masa războinică, puterea și iscusința lui Burebista), ci și cei externi (creșterea amenințărilor celților și romanilor). Unificarea într-un regat a triburilor geto-dace s-a realizat pe două căi: pe cale pașnică, când șefii daci de trib acceptă supunerea față de Burebista de bună voie, și pe cale războinică, când se dorește păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras a fost arsă din temelii). Desigur, creșterea puterii militare a lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni tribale geto-dacice. Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu, geto-dacii "s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin".

Unificarea triburilor geto-dacice s-a terminat pe la 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Panonic. In munții Orăștiei va fi centrul statului dac format de Burebista.

Aici el a ridicat un sistem de apărare din  cetăți de piatră, cele mai importante fiind: Costești, Blidaru, Căpâlna și Sarmizegetusa, ultima transformată, până la urmă, chiar în capitală a regatului.

Burebista a rămas un personaj enigmatic. Relatările istorice susțin că Burebista, marele rege al daco-getilor s-a înscăunat rege în anul 82 î.Hr și a căzut pradă unui complot al nobililor în anul 44 î.Hr., același an în care iși pierdea viața, într-un mod similar, Iulius Cezar. Chiar dacă nu sunt departe de adevar, astfel de afirmații sunt, însă, nesigure. Cu siguranță ca atari probleme nu s-ar fi ridicat dacă, din operele istoricilor antici care s-au ocupat cu istoria dacilor, s-ar fi păstrat măcar una. Pe lângă cea mai importantă dintre aceste lucrari, "Istoria Getilor", scrisă de Dion din Prusa (cca 40-120 d.Hr), sau Dion Chrysostomos (Gura de Aur), așa cum mai era cunoscut istoricul antic, mai există încă în sec. al VI-lea d.Hr. un alt istoric important, gotul Iordanes, care trsansmite unele informații. Chiar dacă acesta din urmă face o gravă confuzie confundându-i pe goți cu geți, cel mai probabil în ideea de a găsi pentru neamul său un trecut strălucit, informațiile preluate de acesta din opera lui Dion Chrysostomos sunt în masură să facă oarecare lumină asupra trecutului lui Burebista:
"Apoi, în vreme ce la goți (geți) domnea Buruista, a venit in Goția (Geția) Deceneu, pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Buruista i-a acordat o putere aproape regală. După sfatul acestuia, goții (geții) au început să pustiască pământurile germanilor pe care acum le stăpânesc francii".

Nobil dac de pe arcul de triumf al lui Constantin I-ul de la Roma

Se întelege astfel că Burebista domnea deja în anul 82 î.Hr., an în care Sylla lua titlul de dictator la Roma. Că înscăunarea sa nu putea fi departe de aceasta dată o arată însăși durata domniei lui. Numai dac se presupune că moartea sa a avut loc în anul 44 d.Hr, se adună deja 38 de ani în care Burebista a stăpânit peste întregul neam al daco-geților. Cu atât mai mult dacă se sustine acea opinie a istoricilor care afirmă ca tragicul sfarșit al regelui dac a avut loc cu puțin timp înainte de războaiele panonice ale lui Octavianus (35-33 î.Hr). Evident, o domnie atât de îndelungată nu era ceva neobișnuit pentru lumea antică. Același Iordanes vorbește de un urmaș al lui Burebista, Scorilo/Coryllus, ce a condus destinele dacilor timp de 40 de ani. Teres, regele odrisilor (traci din sudul Dunarii), a trait nu mai putin de 92 de ani, după cum susține istoricul Theopompos, iar contemporanul lui Burebista, Mithridades al VI-lea Eupator a domnit 48 de ani (111-63 î.Hr.). Chiar dacă nu îl putem alătura regilor din sudul și nordul Dunarii, trebuie amintit si monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria omenirii, anticul faraon Pepi al II-lea Neferkare, cel care a stat in fruntea Egiptului pentru nu mai putin de 94 de ani (cca. 2278 - 2184 î.Hr.).


Intinderea Daciei lui Burebista

Nu trebuie uitată, însă, nici acea parte a istoricilor care neagă vehement veridicitatea scrierilor lui Iordanes și implicit că Burebista ar fi fost un rege al dacilor în anul 82 î.Hr. Opinia acestora se bazează pe un document contemporan cu monarhul daco-get, stela ridicata în cinstea diplomatului Acornion din Dionysopolis (Balcicul de azi). Acornion, un apropiat al lui Burebista, este pomenit cu cinste de catre locuitorii Dionysopolis-ului, ca unul dintre cei mai de seamă cetățeni, iar printre faptele sale se numară și o misiune diplomatică efectuată undeva între anii 70-62 î.Hr., la tatăl unui important rege dac, în cetatea Argedava (o locatie inca neidentificată, aflată probabil undeva pe cursul râului Argeș). De aici și până la supoziția că ar fi vorba de o misiune pe langă tatăl lui Burebista, nu a mai fost decât un pas, ceea ce ar echivala cu o restrângere substanțială a anilor de domnie ai acestuia. Informația este, însă, supusă unor opinii total divergente în rândul oamenilor de știință, nu puțini fiind aceia care susțin că regele la care a mers Acornion în călătoria sa este chiar Burebista. De altfel, prietenia durabilă și ajutorul reciproc dintre cei doi sunt bine cunoscute. Mai mult, războaiele lui Burebista cu celții, care au avut loc în jurul anului 60 î.Hr., s-au petrecut după unirea triburilor dace, eveniment care nu putea fi realizat într-un timp extrem de scurt.

Cu siguranță, însă, că faptele marelui rege sunt mult mai importante decat biografia sa încă neelucidată.
Premizele pentru o unire a triburilor dacice într-un singur stat erau deja create în momentul venirii la tron a lui Burebista. Izvoarele vremii arată, fără putință de tăgadă, o migrație a clasei razboinice dace din nordul Dunarii către Transilvania, acolo unde se naște un puternic centru politico-religios al dacilor. In Germania, Ariovistus încercase unirea triburilor germanice impotriva Romei, în timp ce Mithridades al VI-lea Eupator întemeiase în Asia Mica un stat puternic si intins, ce se dorea un adversar pe masura Cetății Eterne. Roma își amplifica tendințele expansioniste. La celți și la tracii sud-dunareni apăruseră tendințe de unificare. Dacilor nu le lipsea decât un lider de geniu, iar acesta s-a dovedit, cu prisosință, Burebista.

Statuia lui Burebista dezvelită în 2001 la Orăștie

Este cert că denumirea de rege în lumea barbară desemna, mai degrabă, un șef de trib, sau al unei uniuni de triburi. Faptul ca Burebista este numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia" (un fel de rege al regilor) nu poate însemna decaâ că el reușise să se impună în fața liderilor locali și să îi supună pe aceștia sub o singură conducere, fapt nemaîntâlnit în lumea tracilor. Este foarte posibil ca Burebista să nu fi avut de înfruntat fiecare trib dacic ci, mai degraba, să fi realizat o mare unire a unor uniuni de triburi deja existente. Ca dovada faptul că, dupa moartea sa, Dacia cea Mare s-a împărțit în patru, apoi cinci părți, conduse de lideri mai puțin însemnați, probabil urmașii sau chiar șefii uniunilor de triburi supuse. Dar unirea dacilor într-un singur neam nu era decât primul pas din tumultuoasa domnie a lui Burebista.

Așa cum anticipase Herodot, tracii uniți puteau fi cel mai puternic dintre neamuri, iar Burebista rivaliza de acum cu ceilalți doi coloși statali rămași în lupta pentru Europa, odată cu moartea lui Mithridades al VI-lea Eupator, Ariovistus si Cezar. Armata sa numara circa 200.000 de luptatori "ticaloșiti de nesfârșitele războaie", suficient cât să îl facă un rival de temut chiar și pentru Roma. De altfel, Burebista nu s-a temut să îi înfrunte pe gali, pe germanici și chiar pe romani. In lupta dată intre anii 73-72 î.Hr de guvernatorul Antonius Hybrida cu locuitorii Histriei, locuitori sprijiniți de o armată de barbari, prezența lui Burebista ca adversar al romanilor este una cât se poate de probabilă. Era doar prima luptă a regelui daco-get cu Roma și, totodată, prima dovadă pentru el că romanii nu erau invincibili. Luptele cele mai aprige s-au dat însă cu celții războinici aflați pe teritoriul Daciei.


Bustul lui Burebista ridicat la Selemet dincolo de Prut

O succesiune a bătăliilor date de Burebista este greu de realizat. Puținele izvoare antice nu dau detalii asupra cronologiei luptelor regelui dac, mai ales ca el nu intra in atentia istoricilor greco-romani decât în momentul în care era evident ca Dacia a devenit o problemă spinoasa pentru "lumea civilizată". Cel mai probabil, Burebista a declanșat războiul împotriva boiilor și tauriscilor aflați sub conducerea lui Critasiros în dorința de a elibera vestul Daciei de amenintarea și jafurile continue ale celților. Insuși Strabon afirma că, după ce cuceriseră Roma, în anul 390 î.Hr,, și după izgonirea lor de către romani "boiii se strămutaseră lângă Istru, trăind amestecați cu tauriscii și razboindu-se cu dacii, până când aceștia le-au sters neamul de pe fața pământului". Același Strabon a susținut că Burebista a "pustiit pe celții care erau amestecați cu tracii și cu ilirii și a nimicit pe de-a-ntregul pe boiii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe taurisci". Atât de cruntă a fost răzbunarea lui Burebista încât pământul celților boiilor, anarților si tauriscilor a rămas loc de pășunat pentru neamurile vecine. Cu toate acestea, chiar și Strabon se lasa uneori purtat de exaltare. Faptul ca boiii nu au fost exterminați, asa cum susținea istoricul antic, o confirmă însuși Iulius Cezar, cel care îi descrie pe celții supraviețuitori încercand să scape de năpasta dacilor și cautând alianțe cu triburile galice pentru a prada din nou. In plus, boiii sunt cei care au dat numele Boemiei de astazi

Dispunând de o forță militară de apreciat, depășită doar de cea a Republicii romane, Burebista întreprinde o campanie fulgerătoare împotriva tribului celtic al boilor, aflat pe teritoriul actual al Slovaciei, conduși de către Critasiros, precum și împotriva aliaților acestora, taurisci pentru a diminua influența acestora care se extinsese până în Bazinul Panonic. Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei, iar hotarele Daciei s-au extins astfel până la confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie.

„Strămutându-se atunci în împrejurimile Istrului, boiii locuiră acolo împreună cu tauriscii ducând lupte împotriva dacilor, până ce fură nimiciți cu întreaga seminție; pământul lor, care aparținea Illyriei, îl lăsară pustiu pe seama vecinilor ca să-l pășuneze.

Intinderea cuceririlor lui Burebista

Nu la fel stau lucrurile si cu scordiscii aflați la gurile Tisei. Fosti aliați ai dacilor în campaniile de jaf de la sudul Dunării, ei au devenit adversari ai lui Burebista și au fost aproape sterși din istorie de uriașa armată a dacilor. Că astfel au stat lucrurile, o poate explica orice strateg militar. Pentru a elimina incursiunile de pradă ale scordiscilor, stabiliți în jurul anului 278 î.d.Hr. în vecinătatea muntelui  Scordus, în teritoriile locuite de către daci la sud de Dunăre, Burebista îi atacă și îi înfrânge atât de sever încât în cursul secolului I î.d.Hr aceștia nu au mai fost consemnați în niciun izvor al lumii antice.

Este greu de imaginat ca, atâta vreme cât Roma era principalul advesar al lui Burebista, acesta sa fi încercat o campanie împotriva latinilor știind că poate fi impresurat de celții cei războinci și imprevizibili. Doar un nepriceput ar fi riscat un război pe cel puțin două fronturi, astfel ca, o campanie îndreptată inițial spre celți și apoi spre cetățile de la Marea Neagra și către Balcani este cea mai plauzibilă desfășurare a lucrurilor.
Cele mai sângeroase lupte ale lui Burebista se încheiaseră. Dacia fusese eliberată de pericolul celt dar, pentru regele dac, misiunea sa în fruntea dacilor era departe de a se fi încheiat. Ducând o politică expansionistă, demnă doar de marii luptatori ai Antichității, el și-a îndreaptat atenția către bogatele colonii grecești de la malul Marii Negre. In anul 55 î.Hr, cetatea Olbia de la gurile Bugului a fost prima care s-a pleacat în fața dacilor. A urmat Tyras, Histria (unde Burebista a ars din temelii cetatea ce cutezase să îl înfrunte), Tomisul,  Mesembria, Apollonia Pontica. Alte cetăți au refuzat lupta și s-au predat pașnic, asa cum s-a intamplat cu cetatea Dyonisopolis. Munții Haemus au fost și ei trecuți în stăpânirea regelui neinvins al daco-getilor. De acum, conflictul cu Roma parea inevitabil.

Sfidând practic pericolul, Burebista a întreprins campanii de jaf în Macedonia și Iliria, acolo unde romanii s-au văzut nevoiți să se recunoască înfranți. Mai mult, monarhul dac a încearcat să se influenteze în politica Romei și să se implice puternic în razboiul civil dintre Pompei și Cezar. Același Acornion din Dyonisopolis a fost omul care a negociat din umbră cu Pompei în favoarea dacilor. Privită astazi ca o eroare, alegerea lui Burebista a fost, însă, una cât se poate de logică în momentul respectiv. Cezar avea toți sorții impotriva sa. Pierduse prima bătălie împotriva lui Pompei, iar acesta din urmă se autointitula deja lider al Romei. Mai mult, într-un discurs public el lăsa de înțeles că se baza pe ajutorul unui puternic rege barbar. Cine altul putea să fie puternicul susținator al romanului dacă nu dacul Burebista?

Istoria nu este, însă previzibilă. Deși o armată numeroasă a dacilor mărșăluia în ajutorul lui Pompei, Cezar anticipase pericolul și atacase fără să mai stea pe gânduri. La Pharsalos, el a obținut o victorie ce avea să schimbe fața lumii pentru totdeauna. Nu se poate decât să se imagineze ce s-ar fi întamplat dacă războinicii daci ar fi ajuns la timp în ajutorul lui Pompei. Drept răspuns, noul lider al Romei nu se gandea decat la razbunare. In Macedonia, el a masat o armată uriașă, circa 150.000 de legionari, cu mult mai mult decât a avut nevoie pentru a cuceri Galia. Singurul său gând era acela de a da o lecție cutezătorului rege dac. Nu a apucat să își ducă planul la îndeplinire. A fost asasinat în anul 44 î.Hr, în urma unui complot al senatorilor. La scurt timp, Burebista a căzut pradă unui complot similar pus la cale, cel mai probabil, de regii daci pe care îi supusese. Dacia a fost sfâșiată aproape imediat în patru parti, apoi în cinci, așa cum spune istoricul Strabon. In Transilvania, acolo unde preotul Decenu preluase puterea regelui și acolo unde se găsea cea mai puternică facțiune dacică, avea să se nască, cât de curând, un alt rege pe masura lui Burebista… nimeni altul decat Diurpaneus - Decebal.
Marele rege Burebista, își ocupase deja locul printre zeii neamului său.