Vladimir Roșulescu - Personalități: GALLA PLACIDIA

Galla Placidia (390450 e.N.) s-a afirmat ca un personaj foarte interesant şi cu un destin aparte, în lumea de sfârşit a romanităţii. A fost fiică de împărat, regină a vizigoţilor, soţie de împărat, soră de împăraţi, mătuşă de împărat şi mamă de împărat . Viaţa ei tumultoasă a trezit între contemporani nu numai interes dar şi respect. Aventurile sale apar foarte interesante şi colorate chiar peste un mileniu şi jumătate. Un mausoleu sub formă de biserică împodobită minunat, cu mozaicuri, excepţional păstrate, îi adăposteşte rămăşiţele pământeşti în mijlocul capitalei sale, Ravenna.

Lipsită de calităţile şi de forţa care se cereau pentru un conducător de imperiu, pentru acele timpuri ea şi fiul Valentinianus al III-lea au avut norocul să se sprijine pe serviciul salutar al unor străluciţi generali: Felix, mort în 430 d.Ch., Bonifatius, mort în 432 d.Ch. şi Aetius, mort, prin asasinare la curte, în 454 d.Ch.

Când fiul său, Valentinianus al III-lea, a primit titlul de “augustus” nu avea decât şase ani, aşa că imperiul trebuia guvernat, până la majoratul său de către Galla Placidia. Cum, la majorat, Valentinianus al III-lea nu se formase încă în chip de conducător de stat, mama sa a continuat să-i influenţeze hotărârile şi planurile până la moartea ei survenită în 450 d.Ch.

Galla Placidia sau Placidia, s-a născut în 388 la Thessalonic și a murit la Roma în ziua de 27 noiembrie 450. Ea a joacat un rol politic important între anii 410-450, într-un moment în care puterea imperială este slăbită.

Galla Placidia a fost fiica împăratului Teodosie I-ul, împărat al Imperiului Roman de Răsărit din 379, și al soției acestuia, Galla, fiica împăratului Valentinian I-ul. Fiică și nepoată de împărat, ea a fost, de asemenea, sora vitregă a împăratului Arcadius și a înpăratului Honorius, frații săi mai mari, împărați din anul 395, unul la vest și atul la estul imperiului divizat.

Ea a crescut în curtea din Constantinopol; după moartea lui Teodosius I-ul și l-a însoțit pe Honorius, desemnat de tată pentru a conduce Imperiul Roman de Apus sub supravegherea generalului Stilicho (Stilicon), cu rol de regent. Roma nu mai era o reședință imperială, iar curtea lui Honorius a fost stabilită, pentru prima oară în Milano, înainte de a fi transferată în Ravenna, în anul 402.

Stilicon, care și-a căsătorit fiica, pe nume Maria, cu Honorius, în 399, a dorit să-și consolideze legăturile cu familia imperială prin logodna fiului său Eucherius, un adolescent, cu Galla Placidia. Cu toate acestea nunta nu va avea loc.

In primii ani ai domniei lui Honorius, condus de Stilicon, imperiul a rezistat destul de bine la incursiunile spre Italia ale vizigoților lui Alaric I-ul, vizigoți care se stabiliseră în 382 ca federați în Moesia și a ostrogoților lui Radagaisus, care proveneau din zona controlată de Huni, la nord de Dunăre.

Cu toate acestea, în 407, Imperiul Roman de Apus s-a confruntat cu o problemă gravă, respective cu invazia bruscă și masivă a Galliei de vandali, șvabi, alani și burgunzi, care au traversat Rhinul, în câteva zile, în ianuarie 407. La aceast eveniment s-a adaugat puțin mai târziu uzurparea demnității de împărat de către un general, Constantin al III-lea. Nereușind să înlăture această uzurpare, Stilicon, a fost dezonorat și executat, la 22 august 408, ca și Eucher.

Această crimă s-a desfășurat cu acordul Honorius de către prefectul pretoriului Heraclius, un lider al partidului ostil barbarilor atrași în slujba impriului (tatăl lui Stilicho este un vandal). Se pare că Galla Placidia a fost apropiată complotului. Se pare că ea a jucat un rol și în executarea soției lui Stilicon, Serena, nepoata lui Teodosius și, prin urmare, vara ei.

La scurt timp după moartea lui Stilicon, Alaric a reapărut în Italia, fără a întâmpina o rezistență serioasă. In 410, după diferite peripețiii, Alaric a invadat Roma și a supus-o jafului timp de trei zile.

Galla Placidia a fost luată apoi ostatică de vizigoți. Alaric a murit la sfârșitul anului 410 și a fost înlocuit de Athaulf, care a decis să părăsească Italia și să intre în Gallia (în jurul anului 412).

Generalul Constantius a refuzat colaborarea vizigoților, pentru a lupta împotriva multor uzurpatori prezenți în Gallia, atâta timp cât vizigoții nu au eliberat pe prințesa imperială. El a refuzat să livreze alimentele promise armatei lui Athaulf, astfel încât acesta din urmă, în 413, a încearcat, în zadar, să cucerească Marsilia (Massala).

Probabil că pentru a se impune în fața lui Honorius, Athaulf s-a căsătorit pentru prima oară cu Galla Placidia le Forlì, în Emilia, conform ritului germanic.

La 1 ianuarie 414, s-a căsătorit din nou în conformitate cu ritualul roman la Narbonne. Insuși uzurpatorul Attalus a intonat cântecul nupțial. La nuntă, Athaulf, îmbrăcat ca un roman, a oferit soției sale 50 de tineri servitori, fiecare purtând două tăvi pline cu o parte din prada furată la Roma cu patru ani în urmă.

Această căsătorie a unei prințese imperiale și a unui șef barbar, prima de acest fel, a oripilat spiritele contemporanilor. Istoricul Orosius a văzut în această căsătorie un mare avantaj pentru imperiu, iar un episcop spaniol a considerat că este împlinirea profeției biblice din Daniel (11.6): "Fiica regelui de Sud" va veni la regele de nord.

Se poate considera că, din acest moment, Galla Placidia a jucat un rol politic.

Imediat după încheierea căsătoriei, conflictele au fost reluate și vizigoții au cucerit viitoarele orașe Bordeaux și Toulouse. Dar sub presiunea generalului Constantius, din serviciul lui Honorius, a preluat Narbonne și a pornit spre Spania.

In anul 415, la Barcelona, Galla Placidia a dat naștere unui fiu care a primit numele bunicului său matern, Theodosius. Copilul a murit câteva luni mai târziu. Tristețea părinților, se pare că a fost imensă, într-o epocă în care era comun să se piardă un copil de la o vârstă fragedă. Corpul copilului a fost așezat într-un sicriu de argint și depus într-o capelă la porțile orașului.

Câteva săptămâni mai târziu, Athaulf a fost asasinat, victimă a unui servitor angajat, fără îndoială, de partidul vizigoților ostil acestui rege prea romanizat. Noul rege Sigeric i-a ucis pe copiii din prima căsătorie a lui Athaulf și a impus Gallei Placidia umilința de a se deplasa pe jos douăsprezece mile în fața calului său.

Sigric însuși a fost ucis și el după o săptămână, de către Vallia, un prieten apropiat al lui Athaulf. După o încercare a vizigoților de a ajunge în Africa de Nord prin strâmtoarea Gibraltar, au început negocierile lor cu generalul Constantius. Acesta a recuperate-o pe Galla Placidia, despre care probabil avea deja planuri, cu gândul că Impăratul Honorius nu avea moștenitori. El a promis vizigoților o instalare viitoare în Aquitania pentru a lupta împotriva barbarilor prezenți în Spania (vandali, suevi, alani).

Reîntoarsă la Ravenna, la Curtea lui Honorius, Gallei Placidia i s-a impus căsătoria cu generalul Constantius. La 1 ianuarie 417, s-a căsătorit cu Constantius, numit Caesar în 420 sau 421, sub numele Constantius al III-lea.

Căsătoria a fost, se pare, nefericită pentru Constantius, confruntat cu o Galla Placidia dominantă și de o pietate fără compromisuri. Totuși, cei doi au avut doi copii,pe Honoria și Valentinianus.

Constantius al III-lea a murit în 421, iar în 423, Honorius și-a exilat sora cu copiii săi la Constantinopol la nepotul său Teodosie al II-lea.

La rândul său, Honorius a murit foarte curând, în august, 423, iar în decembrie același an, Senatul a proclamat ca împărat al Apusului pe șeful notarilor imperiali, Joan.

Ambițioasa Galla a obținut sprijinul nepotului Teodosius al II-lea în planurile sale, astfel încât în primăvara anului 425, el a trimis în Italia o armată condusă de tânărul general Aspar, care a cucerit rapid Aquileia.

Galla Placidia s-a stabilit în acest oraș și a guvernat în numele fiului său Valentinianus al III-lea. Aspar a cucerit apoi Ravenna și a prins pe uzurpatorul Ioan pe care l-a dus în Aquileia. Acolo l-a pus să călărească pe un măgar și în jurul orașului. După acea umilință i-a tăiat mâna dreaptă înainte a-l decapita în circul orașului.

La 23 octombrie 425, Valentinianus al III-lea a fost proclamat împărat la Roma, dar Galla Placidia a preferat să mențină Curtea din Ravenna, mai bine apărată de o centură de mlaștini.

Galla Placidia a devenit, în istoria Imperiului Roman, un caz unic de femeie care a exercitat puterea timp de 25 de ani. Ea a avut o influență puternică asupra afacerilor publice, chiar după majoratul fiului său și după căsătoria lui, în anul 437, cu Eudoxia, fiica lui Teodosius al II-lea. S-a guvernat în condiții foarte dificile, în timp ce valul barbar intra în imperiu și nu se dispunea de suficiente trupe.

Pe deasupra existau mari rivalități între trei generali romani principali care se concurau privind puterea: guvernatorul Africii, Bonifatius, prieten al Gallei în timpul exilului, Ministrul Flavius Felix și generalul ambițios Aetius. Acesta din urmă, alături de uzurpatorul Ioan, s-a dus la huni să caute ajutor împotriva Gallei și a lui Aspar, în 425. Intors în Italia, Aetius a devenit prea puternic pentru a se lupta cu el, ața că afost îndepărtat de curte și numit în Gallia.

Felix a încearcat, probabil împotriva sfaturilor Gallei Placidia, două expediții împotriva lui Bonifatius, în Africa. Cel din urmă a făcut o greșeală uriașă care va cauza declinul imperiului Occidentului. In 429 el a apelat la ajutorul vandalilor lui Genseric. Aceia au trecut în Africa și au cucerit actualul Magreb în câteva luni. Pe deasupra au persecutat pe trinitari (ei fiind creștini Ariani).

A trebuit să se semneze un tratat înjositor de pace cu ei, în 442, tratat care a consacrat pierderea provinciei Africa din anul 429. In tratat, fiica lui Valentinianus al III-lea, numită Eudoxia, a fost promisă lui Huneric, fiul lui Genséric.

Galla Placidia a decis construirea unui mausoleum propriu în Ravenna, în jurul anului 430, mausoleum capitonat pe interior cu mosaic și care a rezistat până în zilele noastre în toată splendoarea.

In anul 430, Felix a fost ucis din porunca lui Aetius, după ce primul a încercat în zadar să îl omoare pe cel din urmă. Galla a apelat în extremă urgență la Bonifacius aflat Africa și l-a exonerat de trădarea sa din 429. O luptă îi opune pe celor doi bărbați din apropiere de Rimini (432), luptă din care Bonifacius a ieșit victorios. Cu toate acestea, el a fost ucis în confruntare, iar doi ani mai târziu, în 434, fiul său, Sebastianus a fost învins de Aetius, care obținuse întăriri de la noii regi ai hunilor, Bleda și Attila. Pentru Aetius, care s-a căsătorit cu văduva lui Bonifatius, Pelagia, acele evenimente au constituit triumful prin care a devenit cel mai puternic om din imperiu.

Curios, în acea conjunctură s-a stabilit un duet straniu între generalul victorios și Galla Placidia, duet care va dura șaisprezece ani. Aetius nu a abuzat de victorie și încă a respectat oficial puterea dinastiei teodosiene.

In timp ce l-a logodit pe fiul său, Gaudentius, cu cea de a doua fiică a lui Valentinian al III-lea, fapt care i-a permis să obțină un punct de sprijin în familia imperială, el s-a ocupat în special de Gallia și de relațiile sale atât fructuoase, cât și conflictuale cu barbarii. In ceea ce privește Galla, ea a lasăt pe acest general energetic să apere ceea ce mai putea din frontierele imperiului și s-a dedicat preponderent problemelor religioase.

Galla este o creștină cunoscută pentru evlavia sa. Potrivit autorilor vremii "... nopți întregi se ruga la pământ în lacrimi. „(Agnellus). A construit multe biserici, inclusiv una dedicată Sf. Ioan Evanghelistul la Ravenna (acum dispărută) și o capelă dedicată Sfântului Laurentius.

Sub conducerea sa, puterea politică, spre deosebire de ceea ce se întâmpla la Constantinopol, s-a aflat în slujba Bisericii Trinitare din Roma, apoi condusă de episcopul energic Leo I. Ultimele sale scrisori (450) s-au adresat nepotului său Teodosius al II-lea și surorii acestuia, o altă femeie cu aderență familială și cu adâncă convingere creștină, Pulchéria. A protestat împotriva ofensării episcopului de Roma după "jaful din Efes" din 449. Ultima victorie a Gallei Placidia a fost postumă. In anul 451, Pulchéria și soțul ei, noul Împărat răsăritean, Marcianus, au convocat Consiliul de la Calcedon, care a recunoscut teoriile apărate de Leul I asupra naturii lui Hristos.

Ultimii ani ai Gallei Placidia au fost umbriți de comportamentul greșit al fiicei sale Honoria (care, din păcate, a alunecat, se pare, pe calea desmățului). In 449 ea a fost exilată la Constantinopol și a fost forțat să se căsătorească cu un senator. La începutul anului 450, Honoria a scris în secret lui Attila oferindu-și mâna și adăugând inelul său imperial la misiune. Imediat sa întors la fratele ei. Honoria a datorat intervenției mamei sale să nu fie executată. Galla Placidia a murit curând după 27 noiembrie 450. A fost îngropată în mausoleul imperial de la Roma cu tatălui ei, Teodosisius I-ul, care a murit în anul 395 și nu în mausoleul pe care l-a construit, numit Mausoleul Gallei Placidia, din Ravenna.