Vladimir Roșulescu - Personalități: ISABELLA DE CASTILIA

Isabelle I-a de Castilia, cunoscută sub numele de Isabella Catolica, s-a născut pe 22 aprilie 1451 în Madrigal de las Altas Torres și a murit pe 26 noiembrie 1504 în Medina del Campo. A fost de drept, Regina Castiliei și Leon-ului din 1474-1504, apoi regină de Aragon, Mallorca, Valencia, Sardinia, Sicilia din 1479-1504 și de Napoli între 1503-1504.

Isabelle s-a născut pe 22 aprilie 1451 în Madrigal de las Altas Torres, în palatul tatălui său, Ioan al II-lea din Castilia. Fiind fiica cea mare a celei de-a doua soții a regelui Castiliei, Isabella de Portugalia, Isabella nu a fost destinată tronului după moartea tatălui ei. Tronul trebuia să revină fratelui său vitreg, Henric al IV-lea de Castilia, care l-a moștenit din 1455, în timp ce Isabelle avea doar 3 ani.

Isabelle și-a trăit primii ani în Madrigal, cu mama ei nebună și cu fratele ei mai mic Alphons, înainte de a se retrage la Arévalo. Toți trei trăiesc într-un palat dărăpănat în condiții dificile, datorită mijloacelor limitate oferite de Henric al IV-lea de Castilia. Mama Isabellei a fost o femeie tulburată psihic care trebuia să aibă grijă de casă și de copiii ei. In copilărie, Isabelle a fost o fată tristă, serioasă, calmă.

Din turnul castelului, ea urmărea fluxul râului Adeja în timp ce cânta balade vechi. Avea o voce frumoasă și dansa cu perfecțiune. La unsprezece ani, ea și fratele ei au fost separași de mama lor și s-au stabilit la curtea lui Henric al IV-lea de Castilia. Isabelle s-a găsit sub îngrijirea reginei Jeanne, soția celuilalt frate al său. Ea a beneficiat, în principal, de cursuri religioase abundente. A învațat să vâneze, să călărească și să vorbească castiliană. A studiat retorica, poezia, pictura, istoria și broderia. Cu ajutorul tutorilor literați, ea a descoperit filozofia lui Aristotel și a Sfântului Toma Aquino. A moștenit de la părinții ei gustul pentru unele balade populare care vorbeau adesea despre strămoșii ei. A iubit cărțile cu subiect cavaleresc.

In ciuda testamentului favorabil al tatălui său (Ioan al II-lea), Henry al IV-lea, frate vitreg al lui Isabel și Alfonso, a neglijat-o de mai multe ori. Isabelle și-a găsit în citirea Evangheliilor puterea de a face față acelor încercări. Prietenia sa cu Beatrice de Silva Meneses i-a ajutat foarte mult. Isabelle o va ajuta ulterior pe prietenă să înființeze Ordinul Neprihănitei Concepții, donându-i Palatul Galiana. In această parte a vieții sale, personaje precum Gutierrez de Cárdenas, soția lui Teresa Enríquez și Gonzalo Chacón au jucat un rol important în anturajul Isabellei.

In 1461, Isabelle și fratele ei Alfonso, au fost transferați la curtea Alcazar din Segovia, unde avea sediul familia Cortes. Nobilii, îngrijorați de puterea lor, au încearcat să se opună împăratului și fratelui său vitreg Alfonso posibil moștenitor al tronului. In 1468, Alfonso a murit în Cardeñosa. A fost bănuită ciuma drept cauză a morții, dar medicul care a examinat cadavrul nu a găsit nici o dovadă a bolii. Alfonso ar fi putut fi otrăvit. Isabelle a devenit moștenitorul probabil al regatului lui Henric al IV-lea (1420-1474), stăpânul Castiliei și Leon-ului (1454-1474), fără a fi urmași légitimi.
Intr-adevăr Henric al IV-lea, rege slab și depravat, a avut o fiică, Jeana (1462-1530), numită Joana Beltraneja (fiind bastardă a lui Beltran). Aceasta a fost suspectată de ilegitimitate deoarece ar fi fost fiica reginei Joana de Portugalia și a lui Beltrán de la Cueva, nu a lui Henric al IV –lea.

La 19 septembrie 1468, Isabelle a luat titlul de Printesă de Asturias, titlu pe care nepoata lui Joana îl purta deja.

La vârsta de trei ani, Isabella fusese deja logodită cu Ferdinand, fiul lui Ioan al II-lea al Aragonului.

Cu toate acestea, Henry al IV-lea a decis să renunțe la accord și de a o logodi cu Carol, prinț de Viane. Cu toate acestea, căsătoria nu a avea loc din cauza opoziției regelui Ioan al II-lea al Aragonului. Henri al IV-lea a mai încearcat, fără succes, să căsătorească pe Isabelle cu regele Alfonso al V-lea de Portugalia.

Ioan al II-lea al Aragonului a continuat, în secret, să se ocupe de Isabella pentru căsătoria sa cu fiul său, Ferdinand. Isabelle considera că acela era cel mai bun pretendent, dar un impediment legal se opunea căsătoriei. Intr-adevăr, bunicii lui Ferdinand I de Aragon și ai lui Henry al III-lea de Castilia fuseseră frați. deci era necesară o dispensă papală. Papa a refuzat să acorde derogarea ca să nu se opună dinastiile Franței, Castiliei și Portugaliei.

Amenințarea invaziei musulmane în Statele Papale a determinat în cele din urmă pe papă să trimită pe don Rodrigo Borgia, în Spania, ca legat oficial pentru a facilita căsătoria.

Isabelle s-a căsătorit la Valladolid pe 14 octombrie 1469, în ciuda unei aprobări papale false și a opoziției fratelui său vitreg, cu viitorul Ferdinand al II-lea de Aragon (1452-1516), numit Fernando Catolicul. După mai multe certuri, în cele din urmă s-a reconciliat cu Henric al IV-lea, în decembrie 1473, revigorând războiul de succesiune al Castiliei.

La început, pentru Isabelle și Ferdinand, această căsătorie nu a avut decât motive politice. Dar cuplul a devenit foarte unit. Slujbașii au fost foarte intrigați pentru a vedea că cei doi suverani împărtășesc masa și camera. Când Ferdinand ieșea din țară și Isabella nu-l putea însoți, el îi scria ei cerând știri și dându-i ei pe ale lui. El va scrie chiar și după moartea soției sale: "Moartea sa este pentru mine cea mai grea încercare ce putea să mă atingă în această via ..." "Tinerețea și anii de plenitudine ai monarhiei unificate au dispărut față de un viitor care nu este cunoscut ce va aduce." Dar Ferdinand nu a fost pe deplin credincios, el a avut chiar copii naturali. Isabelle și-a închis ochii ca politician.

La moartea lui Henri al IV-lea, care nu a lăsat nici o voință, uzurpând locul nepoatei sale, Isabelle s-a proclamat Regina Castiliei și Leonului la Segovia în ziua de 13 decembrie 1474, bazându-și legitimitatea pe Tratatul Los Toros de tauri al Guisando. Concordia de la Segovia din ianuarie 1475 a specificat drepturile celor doi soți regali.

Deși a devenit rege al Castiliei în același timp cu soția sa, Ferdinand al II-lea nu a avut nici o autoritate asupra domeniului său personal. A trebuit să aștepte moartea Isabellei, în 1504, urmată, în 1506, de cea a ginerelui său, Filip cel Frumos și de boala fiicei și moștenitoarei lor, Joanna I de Castilia, ca regele Aragonului să-și asigure regența în numele nepotului său Carol Quintus, pe care a reușit să-l facă recunoscut drept rege al Castiliei, în paralel cu Joana I-a care a păstrat titlul până la moartea sa, în 1555.

Ferdinand a devenit, la rândul său, în 1479, suveran al unor teritorii diferite ale Coroanei de Aragon. El a format apoi cu soția sa, un exemplu unic de dublă monarhie, între 1479-1504. Fiecare suveran și-a păstrat autonomia deplină a propriilor teritorii pe timpul pregătirii unificării oficiale a Spaniei, în secolul următor.

De la cucerirea musulmană aproape totală a Peninsulei Iberice, din anul 711 de către Tariq ibn Ziyad, regii Spaniei și ai Portugaliei, au dus o luptă lungă de aproape opt secole pentru a recupera întreaga peninsulă. In timpul domniei lui Ferdinand al III-lea, recucerirea a fost aproape finalizată, cu excepția Granadei.

Emirul a semnat un armistițiu și a plătit o sumă imensă de bani pentru a evita cucerirea.. Dar Isabella a dorit să stăpânească o împărăție bazată pe credința creștină. Cei doi suverani au decis să facă o cruciadă împotriva musulmanilor și să ia în stăpânire și Granada, așa că au înconjurat-o cu 50.000 de oameni. După șase luni de asediu, au terminat recucerirea, în 1492, prin anexarea Granadei. Cetatea a fost predată de Boabdil, ultima rămășiță de opt secole de prezență musulmană în Spania. Acest succes în recucerirea unor străvechi ținuturi creștine a adus Isabellei și lui Ferdinand calificativul "papei Alexandru al VI-lea", în 1494, de "Regii catolici".

După ce și-a propus proiectul de explorare compatrioților genovezi, dar și portughezilor, în cele din urmă Isabella Catolica a fost cea de acord să finanțeze expediția lui Cristofor Columb. Astfel, în 1492, Christofor Columb a descoperit "Indiile de Vest", în numele coroanei Castiliei.

In același timp, Isabelle și Ferdinand au autorizat Inchiziția spaniolă. In 1492, printr-un decret emis la Alhambra, ei au expulzat pe mulții evrei din Spania (care și-au găsit refugiu în Imperiul Otoman cu acordul lui sultanului Bayezid al II-lea) și au redus influența marilor feudali. Atât evreilor cât și maurilor le-au dat posibilitatea să rămână în Spania dacă se converteau la creșinism. Multe convertiri s-au făcut de formă, iar adevăratas credință se practica pe ascuns. Această realitate a constituit mult timp, chiar secole, de spionaj și delațiune, ceea ce a satisfăcut activitatea neagră a Inchiziției.

Maurii rămași în Spania au contribuit mult la arhitectura și arta feudală a Spaniei, iar plecarea evreilor a dus la o decădere a economiei în general și a meșteșugurilor, în special.

De la unirea cu Ferdinand, Isabelle a avut 6 copii:

- Isabella din Aragon, (1470-1498) soție a lui Alfons, infant al Portugaliei, apoi a regelui Portugaliei Manuel I-ul, vărul său.

- Ioan (1478-1497), principel de Asturias, s-a căsătorit cu Margaret de

Austria

, dar a murit câteva luni mai târziu.

- Joana I-a de Castilia (1479-1555), numită Joana Nebuna, moștenitoarea regatelor Castiliei și apoi al Aragonului și mama lui Carol Quintus

- Maria a Aragonului (1482-1517) a doua soție, după sora sa Isabella, a regelui Portugaliei Manuel I-ul

- Ecaterina Aragonului (1485-1536) soția lui Arthur Tudor, moștenitor al coroanei Angliei, apoi a fratelui său, viitorul Henric al VIII-lea și mama Mariei I-a a Angliei.

- Petru d ’Embasaguas (1488 - 1490), "Infant", a murit la scurt timp după nașterea sa.