Mihail I, fiu al lui Mircea cel Bătrân a
deținut tronul Țării Românești între ianuarie 1418 - august 1420. A devenit voievod
imediat după stingerea din viață a tatălui său care îl asociase la domnie fie din 1408 (după P. P. Panaitescu sau O.
Iliescu), fie din 1399 (după Nicolae Iorga) sau chiar 1393 (după Emil Vîrtosu). El a avut o
domnie scurtă și agitată datorită dorinței otomane de a stăpâni țara celui care
le fusese un coșmar în tendința lor de expansiune la nord de Dunăre. Deși a
acceptat în ultimii doi-trei ani de domnie (1415, sau 1417) să plătească otomanilor
un mic tribut, de trei mii de galbeni, pentru liniștea țării, Mircea cel Bătrân
a lăsat moștenire o stare conflictuală mocnită cu marele dușman de la sud.
In linii mari, Mihail I a păstrat politica tatălui său de apropiere față de statele creștine din apropiere, în special față de regatul maghiar și Moldova. continuând, pe aceeași direcție, colaborarea cu comercianții sași. Chiar din primul an de domnie a emis un act prin care „oaspeților”, adică sașilor din Heltau (Cisnădie) „și oamenilor lor anume vlahii” dreptul de a-și paște turmele „în munții noștri”.
Poate tocmai și aceste prea bune relații cu vecinii creștini au atras urgia turcească. Anul 1419 a fost marcat de două campanii otomane, una în primăvara anului, a doua în luna august, respinse de voievod cu ajutorul maghiar. Luptele s-au reluat în toamnă, în părțile Severinului, unde, la 28 octombrie, s-a făcut remarcată și prezența regelui Sigismund de Luxenburg al Ungariei, care a dat un hrisov, în calitate de suzeran, mănăstirilor Vodița și Tismana, întărindu-le posesiunile. Cu prilejul acestor noi lupte, ungurii au ocupat cetatea Severinului, pe care nu au înapoiat-o țării.
Luptele au continuat în 1420, când a avut loc o expediție turcească de amploare, fiind atacate atât Țara Românească cât și Banatul, Transilvania, șiMoldova . In
acele împrejurări tragice, oastea Țării Românești a fost înfrântă. Pe câmpul de
luptă și-a aflat sfârșitul și voievodul muntean, alături de cei doi fii ai săi,
Radu și Mihail.
Mircea cel Bătrân și fiul său Mihai I
Urmările campaniei militare otomane din acel an au fost groaznice: în Banat au fost prădate părțile Lugojului. DinBanat , oștile sultanului au intrat, pentru prima dată în Transilvania, pe la Porțile de Fier ale Transilvaniei și au prădat regiunea Orăștiei.
In partea cealălaltă a pământurilor românești, în răsărit, au asediat Cetatea Albă,
dar fără succes, oastea lui Alexandru cel
Bun, domnitorul Moldovei, reușind
să respingă pe atacatori.
Brașovul a fost cucerit și prădat infiorător, întreg senatul orașului fiind dus în captivitate.
In scuta și tragica lui domnie, Mihail I s-a comportat eroic și ferm, ca demn urmaș al tatălui său. Vicistitudinile care l-au înconjurat atât de agresiv nu i-au lăsat timp să îmbogățească țara cu vreo ctitorie. A fost constrâns să poarte tot timpul armura de război și să-și pună speranța în alianțe creștine. Posteritatea aproape că l-a uitat și l-a ignorat ca erou al neamului. El nu trebuie confundat, după nume, cu regele fără personalitate și trădător de țară din sec.al 20-lea
Succesiunea la tronul Țării Românești a fost asigurată de fratele lui Mihail I, Radu Praznaglava.
In linii mari, Mihail I a păstrat politica tatălui său de apropiere față de statele creștine din apropiere, în special față de regatul maghiar și Moldova. continuând, pe aceeași direcție, colaborarea cu comercianții sași. Chiar din primul an de domnie a emis un act prin care „oaspeților”, adică sașilor din Heltau (Cisnădie) „și oamenilor lor anume vlahii” dreptul de a-și paște turmele „în munții noștri”.
Poate tocmai și aceste prea bune relații cu vecinii creștini au atras urgia turcească. Anul 1419 a fost marcat de două campanii otomane, una în primăvara anului, a doua în luna august, respinse de voievod cu ajutorul maghiar. Luptele s-au reluat în toamnă, în părțile Severinului, unde, la 28 octombrie, s-a făcut remarcată și prezența regelui Sigismund de Luxenburg al Ungariei, care a dat un hrisov, în calitate de suzeran, mănăstirilor Vodița și Tismana, întărindu-le posesiunile. Cu prilejul acestor noi lupte, ungurii au ocupat cetatea Severinului, pe care nu au înapoiat-o țării.
Luptele au continuat în 1420, când a avut loc o expediție turcească de amploare, fiind atacate atât Țara Românească cât și Banatul, Transilvania, și
Mircea cel Bătrân și fiul său Mihai I
Urmările campaniei militare otomane din acel an au fost groaznice: în Banat au fost prădate părțile Lugojului. Din
Brașovul a fost cucerit și prădat infiorător, întreg senatul orașului fiind dus în captivitate.
In scuta și tragica lui domnie, Mihail I s-a comportat eroic și ferm, ca demn urmaș al tatălui său. Vicistitudinile care l-au înconjurat atât de agresiv nu i-au lăsat timp să îmbogățească țara cu vreo ctitorie. A fost constrâns să poarte tot timpul armura de război și să-și pună speranța în alianțe creștine. Posteritatea aproape că l-a uitat și l-a ignorat ca erou al neamului. El nu trebuie confundat, după nume, cu regele fără personalitate și trădător de țară din sec.al 20-lea
Succesiunea la tronul Țării Românești a fost asigurată de fratele lui Mihail I, Radu Praznaglava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu