RADU AL II-LEA PRAZNAGLAVA

Radu al II- lea, supranumit Prasnaglava i-a urmat la domnie fratelui său, Mihail I-ul, continuând moștenirea Basarabilor. Prasnaglava era fiul nelegitim al lui Mircea cel Bătrân. Porecla „Prasnaglava”, de origine turcească, însemnă „cap gol”, „fără minte”, dar şi „chelul”sau "pleșuvul". Radu Prasnaglava a avut o domnie zbuciumată, marcată de episoade scurte la domnie, alternate cu cele ale lui Dan al II-lea cel Viteaz. A fost impus și ajutat la domnie de Mahomed Celebi, până în 1421 când sultanul a fost rănit într-o ambuscadă a lui Dan al II-lea.

A domnit în patru scurte etape : mai 1420-octombrie 1422, vara anului 1423, toamna anului 1424, înainte de 24 ianuarie 1427-înainte de 6 aporilie 1427.

A fost probabil ultimul voievod al Țării Românești care a mai deținut controlul asupra Banatului, teritoriilor tătărești (sudul Basarabiei) și al teritoriului de ieșire la Marea Neagră, așa cum reiese din titulatura oficialpă dintr-un act din 1 iunie 1421 ([...]Io Radu mare voievod și domn, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și al părților de peste munți, încă și de către Părțile Tătărăști și Amlașului și Făgărașului herțeg și domn al Banatului Severinului și al Podunaviei, până la Marea cea Mare.). Aceeași presupunere privind posesiunile se poate aplica și lui Dan al II-lea cel Viteaz cu care s-a războit și cu care și-a împletit domnile timp de șase ani (1422-1427).

Radu al II-lea - portret modern

A preluat tronul, probabil, în urma campaniei otomane din vara-toamna lui 1420, având ca singur argument sprijinul constant pe care i l-a arătat Inalta Poartă otomană în conflictele cu rivalul său Dan al II-lea. Cert este că primul act cunoscut emis de el poartă data de 17 mai 1421, iar în actul de întărire din 1 iunie 1421, pe lângă titlurile sale enumerate mai sus, își arată filiația ([...] sfânt răposatul părintele meu, Mircea voievod [...]). In actul amintit domnitorul, a întărit privilegiile de Mircea cel Bătrân (6 august 1413) negustorilor brașoveni care nu plăteau vamă la Târgoviște. Mai sunt cunoscute două acte de danii către mănăstirile Cozia și Cotmeana, din 1 și respectiv 19 iunie 1421, acte ce întăreau daniile lui Mircea cel Bătrân, sate, bălți, mori, vii și țigani. Aceste întăriri demonstrează că Radu al II-lea încerca să ducă o politică similară cu a tatălui său. Din dorința de a avea relații bune cu vecinii a acceptat suzeranitatea otomană, iar lui Alexandru cel Bun i-a cedat cetatea Chilia.

In al doilea an de domnie, Radu al II-lea Prasnaglava a încheiat o alianță cu Brașovul și Țara Bârsei, precizând într-un document că vrea să fie pace și să fie o singură țară.

El a fost alungat de pe tron de patru ori de de Dan al II cel Viteaz, nepot de frate al lui Mircea ce Bătrân. De altfel domnia sa a fost caracterizată de  lupte frecvente și violente cu vărul său Dan al II-lea, în intervalul dintre acestea găsindu-și adăpost și sprijin peste Dunăre la otomani de unde, de câte ori avea prilejul, revenea cu trupe noi în încercarea de a-și relua tronul. Ultima menționare documentară a lui Radu al II-lea Prasnaglava provine din primăvara anului 1427, când Dan al II-lea revine în țară cu armată din Transilvania, reluând tronul și, probabil, ucigându-l pe el și moștenitorii lui. Ultima menţiune despre domnia sa apare într-un document emis în martie 1427 care arată faptul că „Radu Praznaglava şi turcii sunt puşi pe fugă”.

Mereu a fost îndepărtat de către vărul său Dan al II-lea cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Pe 23 octombrie 1422, un document emis de către acesta arăta că Radu nu mai era domn. Otomanii au pătruns în Ţara Românească cu intenţia de a-l repune pe tron, dar au fost înfrânţi de Dan al II-lea (26 februarie 1423). Otomanii s-au repliat și în cursul aceluiași an au purtat o serie de lupte victorioase împotriva lui Dan al II-lea, acesta fiind nevoit să renunțe la domnie și să se retragă în Transilvania. 
Celelalte atacuri, din anii următori, inclusiv cel din 1427, cu câteva excepţii, au avut acelaşi rezultat, pretendentul refugiindu-se de fiecare dată peste Dunăre

„Nu există alte informații ale vremii despre el, și nici măcar nu se știe de unde i se trage ciudata poreclă, evident cultă, fiind proprie limbii slavone de cancelarie, Praznaglava, care înseamna „cap gol”. Sensul acestei porecle nu poate fi cel de „fără minte”, cum se interpretează uneori, ci acela de „pleșuvul”, deoarece poreclele medievale ale capetelor încoronate, în general in Europa, nu numai la romani, vizau numai aspecte sau defecte fizice, nu aprecieri asupra intelectului personajelor, cu excepția cazurilor de nebunie vădită, care însă nu se întâlnesc la domnii din spațiul românesc.”