VLAD I UZURPATORUL

Vlad I a  ocupat tronul pentru o parte din Țara Românească, după marea victorie a lui Mircea cel Bătrân la Rovine împotriva otomanilor.  A fost sprijinit de un grup de boieri munteni, nemulţumiţi 

de politica autoritară iniţiată de Mircea şi a fost agreat de otomanii care doreau să-l îndepărteze definitiv pe invingatorul de la Rovine.

Vlad I și-a arogat titlul de domn al Țării Românești între noiembrie 1394, sau mai 1395 și decembrie 1396. Originea sa este controversată. El ar fi fost ori un boier, ori fiul lui Dan I și frate cu Dan al II-lea, deci nepot de frate al lui Mircea cel Bătrân. O mare parte dintre cercetatori au rezerve în stabilirea vreunui grad de rudenie între Vlad I și Mircea cel Bătrân, invocând lipsa documentelor doveditoare. Uzurparea tronului s-a produs imediat după marea vitorie de la Rovine. Calificativul de “Uzurbatorul” s-a născut în istoriografie, nu în timpul istoric.

Deși victorios, Mircea suferise pierderi majore. Pe plan extern au loc schimbări importante. Aliatul lui Mircea din Moldova, Roman I a fost înlăturat de la domnie, iar urmașul său, Ștefan I (1394 – 1399), s-a manifestat deschis contra Țării Românești, chiar și în fața regelui maghiar Sigismund de Luxembrug. Cel din urmă a reacționat, intră cu armata în Moldova la începutul lui 1395. La Hindău (Ghindăoani), a suferit o grea înfrângere din partea moldovenilor, al căror nou voievod era aliat polonilor. Blocul moldo-polon a susținut în Țara Românască gruparea boierească ostilă lui Mircea, care l-a impus la conducere pe Vlad I (posibil în noiembrie 1394, sau mai 1395).

Data începerii domniei lui Vlad I este nesigură datorită controverselor privind data  bătăliei de Rovine. Unii autori istorici susțin că bătălia ar fi avut loc în octombrie 1394, iar alții că data ar fi 17 mai 1395.A fost atestat documentar, pentru prima dată, printr-un act care-i înştiinţa pe locuitorii oraşului Sibiu  că regele maghiar Sigismund de Luxemburg, a trimis „anumite şi însemnate solii la Vlad voievod”. Cu ajutorul garnizoanelor otomane trimise de Baiazid Ilderim (“Trăsnetul” nu “Fulgerul”) şi cu sprijinul domnului Moldovei, Ştefan I, Vlad şi-a menţinut autoritatea asupra unei mari părţi din teritoriul „Valahiei nord-dunărene”, cu toate eforturile lui Mircea, voievodul de drept, aliat cu regele maghiar, de a-şi recupera tronul.

Pe plan extern, Vlad I a încercat scoaterea Țării Românești din coaliția anti-otomană și orientarea spre statul ottoman, noua putere europeană, care odată cu anihilarea statelor sârbești în marea bătălie de la Kosovo din toamna lui 1389 și anexarea totală a Bulgariei în 1393, se prefigura ca principala mare putere a zonei. Totuși nu s-a rupt complet de regatele creștine, iar privilegiile și tratatul cu Polonia, făcut prin intermediul domnului Moldovei, Ștefan I, duc spre concluzia că, în ciuda nerecunoașterii oficiale a regalității maghiare și a aliaților săi (regele Sigismund îl numea într-un act din 28 decembrie 1395 „numitul Vlad, care se dă drept voievod“), Vlad I se simțea un domn puternic și stăpân în teritoriul său. Această poziție a fost confirmată de monedele pe care le-a emis.

In contextul politic și de forțe ale momentulului se pare că între Mircea cel Bătrân și Vlad I s-a ajuns la o împărțire a teritoriului, fiecare având o reședință propie. In acele împrejurări complicate, Mircea încheie la Brașov un tratat de alianță cu Sigismund. Tratatul era o formă de vasalitate, dar fără prestarea efectivă a omagiului. Mircea se angaja să îl sprijine pe regele maghiar în campaniile anti-otomane cu oaste și asigurând armatei regale libera trecere și procurarea hranei totdeauna potrivită cu banii lor. Ca o consecință imediată, forțele române și maghiare au reocupat mare parte a Dobrogei, unde turci își instalaseră pe alocuri garnizoane, O cerere de ajutor adresată turcilor de către Vlad I, sau Ștefan I după alte izvoare, a dus la o înțelegere între Vlad și Baiazid. Nu a fost vorba de plata vreunui tribut, nici de aservirea țării, pretențiile otomane fiind scăzute din cauza înfrângerii survenite la Rovine.

Instigat probabil de Vlad I, Baiazid Trăznetul (Yildirim= trăznet, nu fulger) trece Dunărea cu o puternică oaste în Banat, unde pradă cumplit localitățile Becicherec, Timișoara, Caransebeș și Orșova. De acolo, a trecut Țara Românească pe la Turnu Severin. S-au alăturat și detașamente sârbești cu 8000 de oameni. Sigismund a venit în persoană să îl ajute pe Mircea să câștige bătălia de la Craiova din 17 mai 1395. Baiazid se retrage peste Dunăre în Bulgaria. Supărarea sultanului este atât de mare încât a făcut un gest de împotriva oricăror uzanțe diplomatice ale epocii. La 17 iulie 1393 cucerise capitala țaratului bulgar de Târnovo, iar țarul Șișman căzuse prizonier în mâinile sale. Deși conducătorul bulgar nu avea nicio vină în înfrângerea sultanului în fața lui Mircea, Baiazid poruncește uciderea lui Șișman pe 3 iunie 1395.

Nici de această dată victoria creștinilor nu a putut fi exploatată. Sigismund a trebuit să facă față polonezilor care atacaseră hotarul nordic al regatului său, iar Mircea să lupte cu Vlad I și partizanii săi ajutați de contingente turcești. O bună parte din țară nu era sub ascultarea lui Mircea. In iulie 1395 Sigismund a venit să-l ajute pe Mircea. Oștile lui Vlad au fost înfrânte în lupte de mică amploare. La începutul lui august a fost cucerită cetatea Turnu unde Sigismund a lăsat o garnizoană maghiară, fapt care a supărat pe domnul român. Abia mai târziu îi va ceda cetatea lui Mircea. La întoarcerea spre casă, Sigismund a suferit mari pierderi ca urmare a unui atac din partea lui Vlad. Acest eveniment este înconjurat de mister, mai ales din cauza luării în considerație că regale maghiar trebuia să se îndrepte spre vest, nu pe un drum ce se intersecta cu un teritoriu de sub ascultarea lui Vlad I. Totiși o anumită consolidare a poziției lui Vlad l-a determinat pe Sigismund să-i solicite o alinață în primăvara lui 1396 (martie), probabil în vederea expediției creștine ce urma să se termine dezastros la Nicopole. 

Dar răspunsul domnului muntean a fost recunoaşterea suzeranităţii regelui polon Vladislav II Jagełło şi a drepturilor acestuia şi ale soţiei sale Hedviga, asupra regatului maghiar (28 mai 1396).

Pe tot parcursul anului 1396, luptele pentru înlăturarea lui Vlad, sprijinit de turci, continuă, fiind întrerupte doar de participarea regelui împreună cu vasalii săi, printre care și Mircea cel Bătrân, la cruciada soldată cu severa înfrângere de la Nicopole. Pe timpul acestei expediții teritoriul Țării Românești a fost ocolit, având în vedere importanta forță militară valahă și otomană staționată. După înfrângere, cei ce au încercat să își găsească scăparea traversând Dunărea, ori au fost încarcerați pentru recompense, ori au fost executați. Acestă reacție dură din partea voievodului muntean poate fi pusă și pe seama masacrelor făcute de cruciați printre creștinii ortodocși bulgari în cetățile cucerite. Pe de altă parte, o parte bună a înfrângerii suferite de creștini se datorează și principilor ortodocși sârbi care au trădat chiar pe câmpul de bătălie, trecând de partea otomană, plecând pur și simplu sau refuzând să intre în luptă.

Bătălia de la Nicopole, în care marea oaste creștină a occidentului a fost înfrântă de Baiazid, a avut loc la 26 septembrie 1396. Sigismund a fugit de pe câmpul de luptă și a încearcat să ajungă în Transilvania prin Banat sau Țara Românească. Datorită prezenței ostile a lui Vlad I, regele maghiar a fost nevoit să facă un ocol pe Dunăre, Marea Neagră, Constantinopol până la Ragusa, tot periplul durând trei luni. Dezastrul de la Nicopole anticipa o amenințare iminentă pentru Țara Românească.

Turcii au desființat țaratul bulgar de la Vidin, au confiscat averile bisericești dându-le spahiilor, au ucis mulți cavaleri creștini căzuți în prizonierat, iar cetățile din dreapta Dunării au devenit puncte de sprijin pentru eventuale atacuri în spațiul românesc. In aceste condiții boierimea munteannă l-a părăsit pe Vlad I și s-a alăturat lui Mircea cel Bătrân.

Acesta, ajutat de Ştibor, voievodul Transilvaniei, îl asediază pe uzurpator în Cetatea Dâmboviţei (decembrie 1396 – ianuarie 1397), fortandu-l sa se predea.

A fost preluat de trupele transilvane şi dus împreună cu familia sa în Ungaria, unde a primit de la rege „milostivire şi îndurare pentru cele săvârşite”.

Vlad a ieșit astfel de pe scena istoriei, murind, probabil, în Ungaria.

Poziția lui Mircea s-a întărit pe tot parcursul anului 1397, printr-o victorie asupra lui Baiazid, fără ca Sigismund să îi fi venit în ajutor.

Vlad I este primul domnitor muntean care a plătit haraciul către Poarta Otomană. Se presupune că ar fi plătit și tribut în oameni însă acest lucru nu este dovedit de documentele existente.