DAN I-ul

Dan I a trăit între 1354 și 23 septembrie 1386), iar domnia Țării Românești a deținut-o între cca. 1383 (data probabilă a morții lui Radu I-ul), sau 1385 - 23 septembrie 1386). In 1383 Radu I-l, cel de al doilea principe al Valahiei, a trecut în nefiinţă. In locul său la domnie a fost înscăunat fiul cel mare, Dan I. Controversa urcării pe tron, cât şi al decesului acestuia, este extrem de importantă deoarece a creat un conflict dus pe mai multe sute de ani între prezumtivii conducători ai Valahiei, conflict ce finalmente a slăbit puterea domnească și, implict, țara. Mircea, cel de al doilea fiu al lui Radu I-ul a avut ca mamă pe Doamna Calinichia, a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, Nicolae Iorga consideră că ar fi fost o prințesă bizantină după numele său grecesc și de la ea ar fi moștenit fiul ei , Mircea, tilul de despot.

Dan I, domn și voievod al Valahiei începând cu 1383, este fiul lui Radu I cu prima sa soţie, Doamna Ana. El a continuat acţiunile tatălui său prin rezistenţa activă la acţiunile Regatului Ungariei şi prin dominaţia din ce în ce mai consistentă la sud de Dunăre prin implicarea activă în conflictul celor doi fraţi Straţimir şi Şişman. In acelaşi timp se deschide și un conflict succesoral și în zona Serbiei, și acesta fiind gestionat de Dan I-ul. 

Momentul urcării pe tron al lui Dan I nu este contestat nici de către boierimea timpului, nici de istoricii contemporani. Insă, pentru a justifica ascensiunea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, istoriografia contemporană oficială consideră că Radu I a trecut în nefiinţă fără a numi asociat la tron pe Dan I. In situaţia în care Radu I nu avea asociat la tron, oricare dintre fii domnului răposat avea dreptul la tron. Aşa încât ascensiunea lui Mircea cel Bătrân ar fi fost legală, El și urmaşii săi având drept la domnie, iar urmaşii direcţi ai lui Dan I, familia dăneştilor , putând veni la domnie doar în situaţia în care ramura lui Mircea, familia rădeştilor , avea să dispară. Insă, deşi “concepţia generală” consideră că Radu I-ul nu a avut asociat la domnie, ar fi singurul caz în care nu există asociat la domnie. Mircea cel Bătrân l-a avut asociat pe fiul său Mihai I, iar Dan I pe însuşi Mircea cel Bătrân, iar spre sfârşitul domniei pe fiul său Vlad I-ul.

Al doilea moment este cel al morţii lui Dan I. “Cronica anonimă bulgară” consemnează momentul morţii în timpul uneia dintre numeroasele lupte dintre Straţimir şi Şişman. Cel din urmă îl ucide pe Dan I. In schimb Laonic Chalcocondil cel mai important istoric al perioadei medievale bizantine, scrie că Dan I a fost ucis de către fratele său, aflat în asociere cu boieri răzvrătiți, cu ajutorul substanţial al lui Şişman. Cert este că în 1386 Dan I este ucis, iar tronul este ocupat de Mircea cel Bătrân.
Referitor la locul în care vrednicul voievod român şi-a găsit odihna de veci nu există nici o informaţie precisă, totuşi este puţin probabil ca tovarăşii săi de arme să-i fi lăsat trupul la sud de Dunăre. Este posibil ca aceştia să-i fi adus rămăşiţele pământeşti în ţară şi să le fi înmormântat în biserica Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeş
Intre momentul în care Dan I urcă pe tron și momentul în care trece în nefiinţă trec trei ani. Ani tumultuoşi, plini de lupte între cei doi frați bulgari Straţimir şi Şişman, cu presiunea maghiară constantă la nord și vest și un nou popor năvălitor: otomanii.

Filiațiunea lui Dan I-ul este arătată limpede în documentul din 27 iunie 1387 în care Mircea spune despre mănăstirea Tismana ca a fost înalțată din temelie de "sfânt răposatul părintele domniei mele Io Radul voievod" și că a fost întărită cu multe lucruri de "sfânt răposatul fratele domniei mele Io Dan voievod". In privința anilor lui de domnie nu se poate da un răspuns tot așa de precis, după cum s-a arătat. Se știe numai că în 1385 el se afla în scaun, deoarece a dat în acel an, la 3 octombrie, un hrisov mănăstirii Tismana și că în 1387 domnea fratele său Mircea. Prin urmare, între acești doi ani. trebuie să fie așezat sfârșitul stăpânirii lui Dan. Se pare, potrivit indicațiilor unei cronici bulgare contemporane, că ea s-a încheiat la 23 septembrie 1386, când voievodul român a fost ucis în luptă de Șișman. Inceputul stăpânirii lui nu se poate preciza cu documentele de care se dispune astăzi. Unii istorici dau anul 1384, sau 1383; alții cred că ar fi urmat lui Radu I-ul în 1380.

Relațiile cu Ungaria au fost rele, ca și ale predecesorilor lui Dan. Un document posterior, din 1390, de la regele Sigismund, amintește de vremea "în care Dan voievod cu o puternică oaste a năvălit în ținuturile castelului nostru Mihald", așadar, Mehadia. Motivele care au determinat pe Dan să poarte acest război nu se cunosc; se bănuiește însă că voievodul muntean a vrut să reia posesiunile de odinioară ale lui Vladislav, Amlașul, Făgărașul și partea ce rămăsese ungurilor din Banatul de Severin. Pare foarte probabil că a și reușit s-o facă, pentru ultimele două, deoarece urmașul său în domnie purta chiar din primii ani (1389-1390) mențiunea stăpânirii tuturor acestor teritorii. Că Mircea le-ar fi căpătat, la suirea sa în scaun, de la regele Sigismund, este puțin probabil, deși nu cu desăvârșire exclus. Faptul s-ar putea admite pentru Amlaș. Pentru Făgăraș și Severin e mai normal să se admită că el le-a moștenit de la fratele și predecesorul său Dan și că acesta le-a dobândit în urma războiului victorios amintit în actul din 1390, așa după cum unchiul său, Vladislav, le luase tot în urma unui război victorios, în 1369.

Ruinele cetății de la Mehadia

Dan a avut lupte și cu Sișman, țarul Bulgariei de răsărit. Ele trebuie puse în legătură cu îndelungatul conflict care a existat între cei doi stăpânitori ai Bulgariei, Sișman, vasalul turcilor, și Sracimir, acesta din urmă având partea de apus, cu capitala la Vidin. Conflictul, început pe vremea lui Vlaicu vodă, care era cumnat, și văr, în același timp, cu Srațimir, a continuat și pe vremea lui Radu, care ar fi luat chiar parte la lupte, dacă este să se creadă ceea spun două poezii populare ale sârbilor și bulgarilor. In orice caz, se știe sigur că Dan a avut război cu Sișman. Este probabil ca să fi încercat, în cursul acestui război, să cucerească posesiunea transdanubiană care a apărut în anii 1390-1391 în titlul fratelui și urmașului său la tron, Mircea. Nu poate nici afirma, nici nega. Cert este numai că Dan a plătit cu viața acest conflict cu Sișman. O serie întreagă de izvoare, atât interne, cât și de peste Dunăre, arată că voievodul muntean a fost ucis de către stăpânitorul bulgar. Cronica lui Moxa, povestind evenimentele petrecute între 1372 și 1389, spune: "Prea acea vreme ucise și Sușman, domnul scheilor, pre Dan voievod, domnul românesc". Aceasta știre trebuie înțeleasă în sensul că voievodul muntean a căzut pe câmpul de luptă, în timpul războiului cu Sișman. A mai existat o părere prin care se presupuneaa că Dan ar fi fost victima unui complot boieresc, urzit din îndemnul fratelui său Mircea care dorea să-i ia locul, părere întemeiată pe un pasaj greșit înțeles din cronicarul bizantin Halcocondil și care a stăruit câtăva vreme în istoriografia română, nu trebuie cu totul înlăturată; ea are probabil un temei.

Dinar de argint emis sub Dan I-ul

Ban de argint emis sub domnia lui Dan I-ul

Moartea împiedicase pe înaintașul Radu I să isprăvească ctitoria domnească de la Tismana. Dan a continuat opera părintelui său și i-a făcut danii bogate. In hrisovul pe care i l-a acordat la 3 octombrie 1385, el a întărit toate donațiile tatălui său și - întrucât mănăstirea Vodița ținea acum tot de Tismana - și pe ale unchiului său Vladislav. I-a mai dăruit și întărit mănăstirii Tismana satele Vadul Cumanilor, Hrisomuinţi, Tismana, Balta, Bistreţ şi jumătate din Toporna, un obroc anual şi alte venituri.

 A adăugat apoi de la el: câte 400 de găleți de grâu în fiecare an din dijma care se va lua de la județul, astăzi dispărut, al Jaleșului; apoi toți nucii din Dăbăcești, de pe râul Jaleș, și un mertic iarăși anual de 10 burdufe de brânză, 10 cașcavaluri, 10 așternuturi, 10 haine, 10 perechi de încălțăminte și miere și ceară "pe cât va aduce anul".Tot prin actul amintit mai sus, el a întărit și dania în robi țigani („40 de sălaşe de aţigani”), făcută mănăstirii Tismana de către fratele său Vladislav-Vlaicu (ce a condus Ţara Românească între 16 noiembrie 1364 şi 1377). Mănăstirea mai căpăta și satul Saghevăț, acesta însă de la Nicodim care-l cumpărase "sub Dan voievod". In hrisovul, din 3 octombrie 1395, se menţionează, pentru prima oară, existenţa judeţelor – ca unităţi administrativ-teritoriale – şi a ţiganilor robi în Țara Românească. 

A făcut apoi daruri și la Cozia. Documentul, din 20 mai 1388, pomenește de moara de la Râmnicul (Vâlcii) pe care a donat-o mănăstirii "Dan voievod". In același act se amintește și de dania boierului Dude care a "dăruit" mănăstirii un loc "la Arghiș", "cu voia lui Dan voievod". Tot în timpul lui căpăta cea de a treia ctitorie a lui Radu I, mănăstirea Cotmeana, un clopot. Inscripția acestuia are următorul cuprins: "în zilele binecredinciosului domn Ioan Dan voievod a făcut acest clopot jupânul Dragomir, fiul egumenului Dragomir. In anul 6893 (1385) indictionul 8". Se pare că Dan a ridicat "din temelie" și biserica episcopală din Râmnicul Vâlcii: așa ar rezulta dintr-o însemnare mai târzie, în care numele ctitorului a fost schimbat în "Bogdan voievod cel vechiu, fratele lui Mircea voievod".

 S-au păstrat monede batute de Dan I-ul. Ele sunt numai ducați, cu greutatea medie 0,50 gr., si bani anepigrafi, de 0,20 gr. Ducații aparțin tipului comun: pe avers - scut despicat fasciat (în primul câmp) si cu o siglă; pe revers - coif și acvilă. Banii au o acvilă (pe avers) și o cruce cu bratele ancorate și cu câte o treflă (pe revers). S-au păstrat și monede cu numele lui Dan si Mircea ca domni asociați, fapt care confirmă afirmația Letopisețului Ţării Românești privind și o asociere la cârmuire a celor doi frați. Dan a fost căsătorit cu doamna Maria; ea fiind amintita în pomelnicul mănăstirii Câmpulung. A mai avut un fiu pe care l-a chemat tot Dan. Descendenţii săi direcţi se vor numi Dăneşti, el fiind, practic, considerat „părintele Dăneştilor", una dintre principalele ramuri ale dinastiei domnitoare a Basarabilor. 
Trebuie spus că, în ideea asasinării lui Dan I-ul prin uneltirea fratelui  său Mircea, în ciuda tuturor acţiunilor pozitive ale lui Mircea pentru apărarea independenţei naţionale, reorganizarea statului din punct de vedere economic, social şi administrativ, chiar şi în ciuda imaginii create pentru istoriografia românească, gestul acestuia de a-şi ucide fratele, a uzurpa un tron de la care fusese îndepărtat, a creat în dezvoltarea Valahiei o ruptură ce nu a putut fi surmontată decât într-un foarte lung și secular timp. O dată în perioada sa de domnie, când a fost îndepărtat de Vlad I între 1394 – 1396, şi extrem de multe ori în viitor, se vor succeda domni ai ambelor familii: familia dănesştilor, cu drepturi date de linia succesorală al lui Dan I, şi familia rădeştilor, cu drepturi succesorale ale lui Mircea cel Bătrân. Reprezentanții celor două familii se vor război frecvent, unii pe perechi de domni, fiind aduşi succesiv pe tron de otomani sau maghiari, în schimbul tronului acceptând diferite compromisuri care, finalmente, vor duce la slăbirea și supunerea necondiționată.

Iniţial asociat la domnie este numit Mircea cel Bătrân. Este o măsură de prevedere importantă, datorată în principal necesității asigurării continuității la domnie. Domnul participa la multe campanii militare în care implicarea în luptă este directă, așa încât exista pericolul extrem de mare al unui deces, ulterioarele complicații fiind astfel înlăturate prin asocierea la domnie a fratelui sau până în momentul majoratului fiului si moștenitorului legitim. Acesta este motivul pentru care apar monede cu efigia amândurora. Numai ca fiul lui Dan I ajunge in scurt timp la majorat, așa încât Mircea este înlăturat de la succesiune, fiind numit asociat Vlad I.

Dan al II-lea se va afla de 4 ori pe tron, şi tot de patru ori va fi Radu Prasnlagrava, fiul lui Mircea cel Bătrân. Îi urmează la tron alţi doi fii ai lui Mircea, Alexandru Aldea şi Vlad Dracul. Fiul lui Vlad Dracul, voievodul Mircea al II-lea, este asociat la domnie şi îl urmează câteva luni. Deşi era în relaţii excelente cu Vlad Dracul, trădarea acestuia în favoarea otomanilor îl face pe Iancu de Huneadoara să îl aleagă domn pe fiul lui Dan al II-lea, Basarab al II-lea. Instalat doar 2 ani, este înlăturat violent şi ucis de Vlad Dracul. A rămas nu pentru mult timp pe tron deoarece Iancu de Huneadoara a găsit un nou pretendent din familia dăneştilor – pe Vladislav al II-lea, fiul lui Dan al II-lea.  Și astfel a apărut a treia pereche de veri. Lui Vladislav al II-lea i se opune Vlad Ţepeş. Se interpune nefericit Radu cel Frumos, însă pentru o scurtă perioadă de timp.             

Şi povestea continuă. Basarab Laiotă este fiul lui Dan al II-lea – sprijinit de Ştefan cel Mare, este de 5 ori domn în pereche cu Radu cel Frumos, nepotul lui Mircea cel Bătrân. Basarab al IV-lea este în conflict cu Vlad al IV lea Călugărul, frate cu Vlad Ţepeş. Abia domnia lui Radu al IV-lea cel Mare stabilizează domnia. Este fiul lui Vlad al IV-lea Călugărul şi urcă pe tron în 1495. Trecuseră însă aproape o sută de ani de luptă fratricidă între membrii celor două familii, cu foarte mulţi domni şi foarte multe domnii pe perioade scurte de timp, vorbim de aproximativ 30 schimbări de domnie în 80 de ani, frecvenţă enorm de mare. 

Abia în 1523 apare un nou domnitor din familia dăneştilor, Vladislav al III-lea, de trei ori pe tron, pentru perioade de câteva luni. Ultimul însă. Familia rădeştilor se impune în conducerea Vlahiei. Insă în urma unei sute de ani de lupte fratricide, puterea domnească scade considerabil, întratât încât să apară uzurpări între fraţi, nepoţi şi alte legături de rudenie din familia rădeştilor. Numirea pe tron trece din ce în ce mai mult în mâinile Porţii otomane, astfel încât la momentul urcării pe tron a lui Mihai Viteazul numirea se făcea exclusiv de Inalta Poartă.           

Ideea „ în accepţiunea generală” potrivit căreia nu a existat o asociere la domnie a lui Dan I este greşită şi încearcă să justifice și să legitimeze urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân. In realitate, Mircea avea drept la domnie în perioada în care a fost asociat la domnie din considerente politice şi administrative. La momentul în care Dan I decedează, asociat la domnie și succesor este Vlad I, fiul domnitorului, care reuşeşte să acceadă pe tron în 1394 timp de doi ani, cu ajutor şi imixtiune otomană în Valahia, preţul plătit pentru ocuparea tronului. Este exemplul și imaginea clară a acţiunii lui Mircea. Pentru a ajunge pe tronul pe care îl merita, Vlad I este obligat să facă compromisuri substanţiale exact statului faţă de care aversiunea este naturală – Imperiul Otoman.            

Decesul lui Dan I nu reprezintă vreo importanţă strategică. Asasinatul fratelui nu era o problemă nouă sau condamnată. Posibilitatea concretă este ca în timpul conflictului cu Şişman o parte din armata lui Dan I, în frunte cu Mircea cel Bătrân, să trădeze, iar Şişman, după ce îl capturează de Dan I, să ordone executarea acestuia. Cert este că în conflictul dintre Straţimir şi Şişman, primul a fost susţinut constant. Mircea îl susţine în schimb pe Şişman.             

Mircea cel Bătrân nu a avut legitimitate pe tronul Valahiei în ipoteza că a participat la asasinarea fratelui său. Gestul său de a-şi asasina fratele şi de a-l înlocui pe tron a dus la o perioadă de o sută de ani de instabilitate care a avut ca urmare dese intervenții ale puterilor zonale – maghiară, otomană, chiar moldovenească, sub Ştefan cel Mare, erodarea puterii domnului și, implicit a țării, finalmente la intrarea definitivă și apăsătoare sub suzeranitatea otomană.