CRISTINA DE SUEDIA

Cristina apelată în suedeză Kristina Augusta sau Kristina av Sverige a fost dinastul Suediei timp de 22 de ani, între 1632-1654 și a încheiat domnia directă a dinastiei de Vasa. S-a comportat ca persoană foarte educată, dar foarte labilă și controversată moral și istoric. S-a născut la Stockholm la 18 decembrie 1626, fiind singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus II Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de șase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

Mai târziu a fost cunoscută și drept Cristina Alexandra, Regina Christine și uneori drept Contesa Dohna, o identitate falsă însușită chiar de ea în existența aventuroasă din a doua parte a vieții. Titlul său dinastic real a fost cel de  „rege al Suediei“ și nu de „regina“, în conformitate cu dorința tatălui său, care pe această cale a vrut să-I întărească  urcarea pe tron, deși nu era un moștenitor masculin. Din dorința de a se converti la catolicism , ea a  abdicat în 1654, și a ales Roma ca reședință, în final.

Copilul unic al regelui Gustav II Adolf al Suediei și a reginei Maria Eleonora de Brandenburg (fiica electorului german Brandenburg Johann Sigismund III de Hohenzollern), Cristina a fost crescută ca un băiat. Gustav II Adolf a fost foarte atașat de fiica sa, iar ea l-a admirat foarte mult. Mama ei a rămas dezamăgită de faptul că noul copil a fost o fată. Anterior, cuplul mai avusese două fiice: o prințesă nebotezată născută în 1920 și o prințesă Cristina născută în 1623 care a murit anul următor.

Regina a povestit în cartea sa de memorii: "Regele poruncise să primesc o educație virilă. Spusese foarte apăsat că nu dorea să mi se insufle nici una din trăsăturile caracteristice sexului meu, în afară de onestitate și de modestie. In rest, voia să fiu un prinț adevărat și să fiu învățată tot ce trebuie să știe un prinț."

Inainte ca regale Gustav II Adolf să plece să apere protestantismul în Războiul de Treizeci de Ani, a asigurat drepturile de succesiune la tron pentru fiica sa în cazul în care el nu se mai întoarcea. Gustav II Adolf a fost ucis în bătălia de la Lützen la 16 noiembrie 1632.

Cristina nu avea decât puțin peste cinci ani, totuși, i-a succedat tatălui său sub tutela unui Consiliu de Regență. In timp ce regina mamă Maria Eleonora a fost îndepărtată de la putere, adevăratul stăpân al statului a rămas cancelarul Axel Oxenstierna, numit un "Richelieu suedez".

Inainte să moară, tatăl său decisese ca fiica sa să se afle în grija surorii sale, Ecaterina a Suediei care era căsătorită cu Ioan Cazimir, conte palatin de Kleeburg și care se mutaseră în Suedia după izbucnirea Războiului de Treizeci de Ani. Cristina cunoștea cuplul foarte bine. Fiica lor era Maria Eufrosina, care mai târziu s-a căsătorit cu un prieten apropiat al Cristinei, Karl Gustav, care va moșteni tronul după Cristina. Regina mamă a fost exilată la castelul Gripsholm și i s-a perimis să-și vadă fiica abia trei ani mai târziu. Au fost trei ani benefici pentru Cristina care a trăit în compania mătușii și a familiei ei. In 1639, când mătușa Ecaterina a murit, cancelarul Axel Oxenstierna a mutat familia ei din castel.

Gustav II Adolf s-a îngrijit ca succesiunea la tron să nu fie acordată numai unui urmaș de sex masculine. A obținut acordul nobilimii în 1627, la un an de la nașterea fiicei sale ultime. Christine a luat apoi tronul fără opoziție, sub tutela cancelarului Axel Oxenstierna

Cristina a crescut în continuare după perceptele stabilite de regele defunct, care hotărâse că ea trebuie să exceleze în "arta de a guverna regatele ca un suveran creștin". A primit o educație foarte severă sub îndrumarea marelui maestro al casei regale, Axel Baner, fratele mareșalului Johan Baner și a preceptorului Johannes Matthiae. Johannes Matthiae, i-a impus să lucreze 12 ore pe zi. Studiul limbilor și al istoriei a alternat cu educația fizică, geografia și politica. Curând prințesa Cristina a uimit cu profunzimea cunoștințelor de filosofie și teologie, dar era și foarte interesată de astronomie și de chimie, domenii care abia căpătau statutul de științe. Dincolo de studiile tradiționale de limbi, politică, geografie și istorie s-a adăugat practica artelor, inclusiv desen și pictură și sportul, prin scrimă și călărie.

Axel Oxenstierna a fost reținut în Germania de vicisitudinile Războiului de Treizeci de Ani și s-a întors în Suedia , în 1636 , după ultimul tratat cu Franța și la distanțăde patru ani de la moartea regelui Gustav II Adolf. Primul său act a fost  de a îndepărta pe  regina matroană, a cărui sănătate mintală rămăsese afectată de moartea soțului ei, pentru a evita influența dăunătoare asupra tinerei Christina, care ajunsese la vârsta de zece ani. Intre 1636 și 1639 este perioada fericită în care Crfistina a avut ca mentor feminin. pe mătușa Ecaterina

Maria Eleonora i-a scris cu regularitate fiicei ei. Ea și curtea ei germană își doreau să plece din exilul lor de la castelul Gripsholm. Cristina știa că Consiliul nu va permite acest lucru. În cele din urmă, mama ei a cerut să părăsească Suedia. Cristina a invitat-o la Stockholm încercând s-o convingă să rămână în țară.

In 1640 regina mamă a pleacat în Danemarca cu un vas danez unde a fost bine primită de regale Christian al IV-lea. Maria Elonora și-a dorit să plece la Brandenburg, caz în care prințul elector de acolo urma a cere compensații financiare de la Suedia. In cele din urmă, Cristina a obținut, prin negociere, un venit pentru mama ei.

In 1648 regina mamă s-a întors în Suedia, iar Cristina a cumpărat pentru ea recent construitul castel Makalös, care se află în vecinătatea castelului regal din Stockholm. Castelul era extrem de scump, iar Cristina nu l-a plătit niciodată. In schimb, ea l-a retrocedat în 1652. Mama ei a murit în 1655, la un an după abdicarea Cristinei.

Frații mai mici legitimi ai regelui Gustav II Adolf muriseră, singurul frate în viață provenea dintr-o relație extraconjugală a tatălui său.

Consiliul Național a sugerat ca tânăra prințesă să se alăture guvernării, după ce a împlinit vârsta de 16 ani, însă ea a cerut să aștepte până când va împlini 18 ani, așa cum a făcut și tatăl ei. In 1644 ea a preluat tronul deși încoronarea a fost amânată din cauza războiului cu Danemarca. Prima ei misiune majoră a fost să facă pace cu Danemarca, lucru pe care l-a făcut cu success. Danemarca a predat insulele Gotland și Ösel Suediei, în timp ce Norvegia a pierdut districtele Jämtland și Härjedalen, rămase Suediei.

Curând cancelarul Oxenstierna a descoperit că vederile politice ale Cristinei difereau de ale sale. In 1645 el și-a trimis fiul, Johan Oxenstierna, la congresul de pace de la Osnabrück și Münster, pentru a prezenta punctul de vedere care ar fi fost în interesul Suediei, dacă Războiul de Treizeci de Ani ar fi continuat. Totuși, Cristina dorea pacea cu orice preț și și-a trimis propriul delegat, Johan Adler Salvius.

Cu puțin înainte de consfințirea acordului de pace, ea l-a admis pe Salvius în Consiliul Național împotriva dorinței cancelarului Oxenstierna. Salvius nu era aristocrat însă Cristina voia o opoziție în fața aristocrației de atunci.

Odată ce a ocupat tronul, în anul 1644, foarte tânăra regină a jucat un rol extraordinar de important la încheierea păcii de la Westfalia, punând capăt Războiului de 30 de ani, care afectase Europa foarte mult, aducând Suedia la faliment. 

 Prin pacea de la Westfalia, semnată în anul 1648 , Suedia a obținut insulele Rügen , Wismar , Verden și Bremen , precum și o parte din Pomerania și gura Oderului . Aceste achiziții teritoriale au transformat Suedia în prima putere nordică.

In 1648 Cristina a obținut un loc în Dieta Imperială a Sfântului Imperiu Roman de națiune germană. In 1649, cu ajutorul unchiului ei, Ioan Cazimir, și a vărului ei, Cristina a încercat să reducă influența cancelarului Oxenstierna, și l-a declarat pe fiul lui Cazimir, vărul ei, viitorul Carol X Gustav, ca moștenitor prezumptiv.

Cristina a fost încoronată în 1650, după care au curs insinstent preocupările celor din jurul privind durabilitatea dinastiei, și ,prin urmare au curs, planurilepentru căsătoria ei. Primul concurent a fost vărul său Charles Gustavus , dar Christine a avut o preferință pentru contele Magnus Gabriel De la Gardie , care a primit multe favoruri de la regina. Cu toate acestea, Cristina a detestat căsătoria în sine și a împins pe preferatul ei să se căsătorească cu Maria Eufrosina, sora vărului  Gustav

In ciuda faptului ca era potrivit pentru regina Cristina a Suediei să se căsătorească și să aibă un urmaș la tron, ei nu ii suradea gândul de a deveni mamă. Știind cât de dificil a fost pentru mama ei să o nască, mai ales ca aceasta fusese aproape de moarte. Nu dorea sa treacă prin ce a terecut mama ei, chiar dacă asta însemna sa nu aibă moștenitor la tron. Cu toate ca a fost extrem de curtată, fiind multi prinți interesați să îi ceară mâna, ea nu a prezentat nici un interes, preferând să fie necăsătorită. Pentru a încheia șirul alianțelor matrimoniale prezumtive l-a numit urmas la tron pe varul ei, viitorul Carol X Gustav, care era unul dintre predendentii ei.

O controversă legată puternic de viața intimă a reginei Christina a Suediei consta în sexualitatea ei, despre care mulți susțineau ca aceasta era atrasă de femei, fiind cunoscută pasiunea ei față de frumoasa contesă Ebbe Sparre. Drept dovadă a existentei unei relații între cele două au ramas scrisorile pe care cele două și le trimiteau una alteia, care erau adevarate scrisori de dragoste. Cu toate ca s-a căsătorit contesa și a părăsit curtea regală, acestea două au continuat să corespondeze, continuand relația prin scrisori.

In ciuda zvonurilor existente despre sexualatitatea reginei Christina a Suediei, aceasta a fost un simbol pentru femeile din acea vreme, datorita caracterului puternic și a personalității deosebite, fiind un conducator de excepție. Toata viața ei a fost o persoană complexă, cu multe scăderi morale, printer care și amanți bărbați. S-a remarcat prin decizii surprinzatoare, printer care renunțarea la tron la 6 iunie 1654 și convertirea în secret la catolicism, cu renuntarea la protestantismul tradițional al tatălui și al întregii dinastii de Vasa.

După renunțarea la tron si-a schimbat numele în Maria Christina Alexandra și a călătorit, la început, sub numele de Contesa Dohna, la Paris, Bruxelles, sau Roma, preferând să se stabilească la Roma, după unele oscilații.

Pe perioada în care a fost regină, a uimit prin viața luxoasă pe care o trăia, obișnuind sa achiziționeze obiecte de artă foarte scumpe și să gazduiască artisti celebri, filozofi și scriitori ai perioadei în care trăia. Era un spirit liber, ce nu traiă după reguli, contrastand cu tatal ei, un rege extrem de echilibrat.

In ciuda unor creșteri economice de la sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani, extravaganțele Cristinei, gustul pentru moda străină, cheltuielile exorbitante ale încoronarea sa, generozitatea sa vis-a-vis de favoriții și invitații săi și politica de înnobilare în masă, toate au subminat finanțele regale. Refuzând să se căsătorească, această femeie ce fuma pipă, a devenit subiect de pamflete pe fondul unor multe aventuri de sex feminin și șase de sex masculin.  In mod cert devenise o pată pe dinastia suedeză și pe demnitatea de regină, cu toate că excela prin cultură și preocupări ieșite din comun pentru epoca sa.

Pe durata vietii, Cristina a fost extrem de interesată de alchimie, detinand inca din anul 1643 doua carti despre alchimie, pe care le primise cadou. Cu toate ca era pasionată de alchimie, deținea cunoștinte impresionnate de chimie și fizică. Acestea nu erau singurele cărți de alchimie pe care regina le poseda, avand în biblioteca ei ajunsă la Vatican, la sfârșitul vieții, peste 2000 de manuscrise, printre care se aflau cărți ale unor alchimiști celebri.

In 1645 Cristina l-a invitat pe Hugo Grotius să devină bibliotecarul ei, dar el a murit în drum spre Rostock. Semiramis din Nord a corespondat cu Pierre Gassendi, cu Blaise Pascal, care i-a oferit o copie a pascalinei. Pentru a-și cataloga noua colecție ea i-a rugat pe Heinsius și Isaac Vossius să vină în Suedia. A studiat neostoicismul, teologii creștini, islamul și a citit De Tribus Impostoribus. Alți învățați pe care i-a invitat au fost: Claude Saumaise, Pierre Daniel Huet, Gabriel Naudé, Christian Ravis și Samuel Bochart.

In 1646 bunul prieten al Cristinei, ambasadorul Pierre Chanut, care coresponda cu filosoful René Descartes, i-a cerut aceluia o copie după Meditații. Cristina a devenit suficient de interesată încât să înceapă o corespondență cu Descartes despre ură și iubire. Deși era foarte ocupată, ea l-a invitat pe filosof în Suedia, Descartes, ajungând la 4 octombrie 1649, a trebuit să aștepte până la 18 decembrie când a putut începe lecțiile particulare. Din cauza programului strict al reginei, el a fost invitat în biblioteca castelului începând cu ora 5 dimineața pentru a discuta despre filosofie și religie. La 1 februarie Descartes s-a îmbolnăvit de pneumonie și zece zile mai târziu a murit.

Cristina a fost interesată și de teatru și balet. Ea însăși era o actriță amatoare. O interesau piesele de teatru, în special cele scrise de Pierre Corneille. In 1647 Antonio Brunati a construit un teatru în palatul regal. Poetul de curte Georg Stiernhielm i-a scris câteva piese în suedeză, cum ar fi Den fångne Cupido eller Laviancu de Diane jucată la curte cu Cristina în rolul principal al zeiței Diana. A invitat companii străine de teatru să joace la Bollhuset, cum ar fi trupa Operei italiane, în 1652, cu Vincenzo Albrici și trupa olandeză cu Ariana Nozeman și Susanna van Lee, în 1653. Printre artiștii francezi pe care i-a angajat la curte a fost Anne Chabanceau de La Barre, care a fost cântăreț de curte.

Cristina a înțeles că toată lumea aștepta ca ea să dea un moștenitor pentru tronul Suediei. Vărul ei primar Carol s-a îndrăgostit nebunește de ea și ei s-au logodit în secret în 1642 înainte ca el să plece să servească în armata Germaniei timp de trei ani. In autobiografia sa, Cristina a relevat faptul că ea simțea "un dezgust de netrecut față de căsătorie" și "un dezgust de netrecut pentru toate lucrurile pe care femeile le făceau si despre care vorbeau".

Ea dormea timp de trei ore pe noapte și în principal se ocupa cu studiile; uita să-și pieptene părul, se îmbrăca în grabă și purta pantofi pentru bărbați, de dragul comodității. Cu toate acestea, s-a spus că avea farmec iar părul ei indisciplinat a devenit marca ei.

Cea mai bună prietenă a fost Ebba Sparre, căreia ea îi spunea "Belle". Mare parte din timpul ei liber și-l petrecea cu fumoasa contesă. Regina a prezentat-o ambasadorului englez, Whitelocke, drept "colega de cameră" asigurându-l că inteligența contesei era la fel de atrăgătoare ca trupul ei.

 Cristina a găzduit nunta Ebbei cu Jakob Kasimir De la Gardie în 1653; mariajul a durat numai cinci ani; Ebba și-a vizitat soțul în Elsinore când el a fost omorât și toți cei trei copii ai lor au murit de mici. Când Cristina a părăsit Suedia ea a continuat să-i scrie scrisori pasionale lui Sparre, în care îi spunea că o va iubi mereu. Totuși, Cristina folosea același limbaj emoțional când scria atât femeilor cât și bărbaților pe care nu i-a întâlnit niciodată dar pe care îi admira foarte mult.

La 26 februarie 1649, Cristina a anunțat că a luat decizia de a nu se căsători și l-a numit moștenitor al tronului pe vărul ei primar, viitorul Carol X Gustav, aa cum s-a mai amintit..

In 1651 Cristina a spus Consiliului că are nevoie de odihnă iar țara are nevoie de un lider puternic. Consiliul a refuzat și Cristina a fost de acord să rămână pe tron cu condiția să nu i se mai ceară niciodată să se căsătorească. In câteva săptămâni, Cristina a pierdut mult din poplaritate după decapitarea lui Arnold Johan Messenius, împreună cu fiul lui de 17 ani, care o acuzase de abateri grave morale și de a fi o "Jezebel".

In loc să guverneze ea petrecea cea mai mare parte a timpului cu prietenii ei din străinătate, în sala de bal și la teatru.

In 1653 ea a fondat ordinul militar Ordinul Amaranten. Antonio Pimentel a fost numit primul cavaler; toți membrii au promis să nu se căsătorească. Una din inițiativele bizare și fără logică a ei, dar și făă vreun viitor.  

In februarie 1654 ea decis să spună Consiliului despre planurile ei de a abdica. Oxenstierna i-a spus că va regreta decizia în câteva luni. In mai, Riksdag a discutat propunerea ei. Regina a cerut 200.000 rikstaleri pe an însă în locul banilor a primit domenii. Datoriile ei au fost preluate de trezorerie.

Cristina a abdicat la 5 iunie 1654 în favoarea vărului ei Carol Gustav.

In vara anului 1654, ea a părăsit Suedia îmbrăcată în haine bărbătești cu ajutorul lui Bernardino de Rebolledo, și a călătorit drept contele Dohna prin Danemarca. Relațiile dintre cele două țări erau încă tensionate, fosta regină suedeză neavând o călătorie sigură în Danemarca.

Cristina i-a vizitat pe Johann Friedrich Gronovius și Anna Maria van Schurman în Olanda. In august ea a ajuns în sudul Țărilor de Jos și s-a stabilit la Anvers. Timp de patru luni Cristina a stat la conacul unui negustor evreu. Ea a fost vizitată de Arhiducele Leopold Wilhelm de Austria, de Prințul de Condé, de ambasadorul Chanut ca și de fostul guvernator al Norvegiei, Hannibal Sehested. Pentru că situația ei financiară nu s-a îmbunătățit, arhiducele a invitat-o în castelul său din Bruxelles, Coudenberg.

La 24 decembrie 1654, ea s-a convertit la catolicism în capela arhiducelui. Generalul italian Raimondo Montecuccoli și Pimentel, care i-au devenit prieteni apropiați, au fost prezenți. Nu și-a făcut publică convertirea, deoarece Consiliul ar fi putut să refuze să-i mai plătească venitul. Suedia se pregătea de război cu Pomerania așa că venitul Cristinei s-a redus considerabil.

Această convertire a unui fost suveran protestant a reprezentat o victorie simbolică în lupta papalității împotriva protestantismului  Dar Papa Alexandru VII a cerut o dezicere publică înainte de a fi primită, dezicere făcută la Innsbruck.

Papa și regele Filip al IV-lea al Spaniei n-o puteau susține deschis, atunci când ea nu era încă o catolică publică. La 3 noiembrie 1655, Cristina le-a scris Papei Alexandru al VII-lea și vărului ei Carol al X-lea Gustav despre convertire. Apoi a reușit să ia un împrumut mare, lăsând cărțile și statuile ei în schimbul datoriilor.

In septembrie a plecat în Italia cu anturajul ei de 255 de persoaane și 247 de cai. Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria, deja cu dificultăți financiare, a fost aproape ruinat de vizita ei.

Călătoria spre sud prin Italia a fost planificata în detaliu de către Vatican și a avut un triumf strălucit în Ferrara, Bologna, Faenza și Rimini. In Pesaro, Cristina i-a cunoscut pe frumoșii frați Santinelli, care au impresionat-o cu poezia lor și cu înclinația lor către dans, luându-i în serviciul ei, precum și o oarecare Monadeschi. La 20 decembrie 1655 a ajuns la Vatican și a primit prima sa comuniune de la papa Alexander al VII-lea. A primit propria aripă de locuit în interiorul Vaticanului, și atunci când papa a reperat inscripția Omne malum ab Aquilone ("tot răul vine de la nord"), el s-a asigurat că acesta a fost rapid acoperită cu vopsea.

Cristina s-a stabilit apoi la Palazzo Farnese, care aparținea Ducelui de Parma. In acea perioadă s-a întâlnit cu cardinalul Decio Azzolino cu care ea va menține o relație romantică până la sfârșitul vieții sale. Intreg caracterul său și libertatea morală au grăbit înstrăinarea celor care au primit-o cu fervoare și a distanțat chiar pe papa Alexander VII. Ea a deschis o academie în palat la 24 ianuarie 1656, numită Accademia degli Arcadi, unde participanții se bucurau de muzică, teatru și literatură.

In aprilie 1660 Cristina a fost informată că regele Carol al X-lea al Suediei a murit în februarie. Fiul aceluia, Carol al XI-lea, avea numai cinci ani. In vară ea a plecat în Suedia, subliniind că ea a abdicat de la tron pentru vărul și urmașul său, așa că, dacă Carol al XI-lea moare, ea va prelua din nou tronul. Catolică fiind, ea nu putea face acest lucru și clerul a refuzat să o lase să țină Liturghii catolice. Deci eventuala sa reântorcere a fost refuzată. Un nou eșec de acelați gen va suferi în 1666 și apoi în 1668, după abdicarea lui Jean Cazimir.

De altfel s-a stabilit definitiv la Roma în 1658, locuind în cartierul Trastevere, în Rario Lungara (actualul palat Corsini), pe care îl transformă într-un adevărat muzeu. Acolo a expus mai multe piese (tapiserii, picturi, sculpturi, desene, obiecte de colecție) pe care le îndeplinește din fondul înființat în Suedia, donații sau mai multe achiziții recente. Secșiunea de medalii devine renumită, iar. biblioteca conținea 5000 de volume.. Se împrietenește cu artiști, precum faimosul Bernini și cu muzicieni de stil baroc, precum Filippo Acciaiuoli, Alessandro Stradella, Alessandro Scarlatti. Susține debutul lui, Arcangelo Corelli și obține aprobarea papei pentru a deschide primul teatru public roman, Tor di Nona. 

In 1674 , ea a creat Academia de Riario, care va deveni Academia de Arcadia , societate pentru științe și arte. Ea a rămas interesată de știință (astrologie și alchimie ) și de activitatea de unor savanți precum Borelli și Ciampini . Pe plan religios a dat dovadă de activism similar cu cel din politică. A luptat pentru atenuarea influenței puterilor străine (Franța și Spania) la conclavurile de alegeri papale conform cu poziția cardinalului prieten Azzolino, dar s-a implicat (1686)) și în soarta protestanților din Franța, împotriva convertirilor forțate practicate de puterea regală. Spre sfârșitul vieții sale, probabil sub influența lui Bernini , ea se apropie de mysticism.   

In februarie 1689, Cristina în vârstă de 62 de ani s-a îmbolnăvit grav după o vizită la templele din Campania (Italia). La un moment dat părea că și-a revenit, însă la mijlocul lunii aprilie a dezvoltat o infecție numită erizipel, apoi pneumonie și febră mare. Pe patul de moarte ea a trimis Papei un mesaj cerându-i să-i ierte jignirile. Cardinalul Azzolino a stat alături de ea până a murit, la 19 aprilie 1689.  Corpul ei se odihnește în Vatican , în cripta Bazilicii Sf .Petru.

Pentru ca aceasta ultimă dorintă a ei să se implineasca și-a daruit biblioteca bogată Vaticanului, gasindu-si astfel locul de veci printre papi, cardinali sau prinți laici. După ce, pe parcursul vietii, și-a dezvoltat preocupări specifice barbaților și a dus o viață dictată de curaj si de libertinaj condamnabil, după moarte s-a numarat printre cele 4 femei care au avut onoarea de a fi înhumate în basilica San Pietro.

In timpul domniei, cât și după abdicare Cristina a avut multe relații cu bărbați și femei. Primele sale iubiri au fost  Magnus de la Gardie (1622-1686) și Ebba Sparre  (1629-1662), dar dragostea ei cea mai mare a fost cardinalul Decio Azzolino.

Regina Cristina era o femeie neatractivă. Era mică de statură (1,52 m ), cu o față cu trăsături neregulate. Avea ochi albaștri reci, cu un luciu metalic , care nu puteau seduce. Crescută în aspru, ca un băiat, ea prezenta un aspect neglijat și ștergea toată feminitatea în maniera de a se îmbrăca și prin comportament. Cronicarii timpului i-au atribuit mai mulți iubiți și experiențe homosexuale .

Inteligentă, ea avea o cultură mare, se apropia de mulți savanți și scriitori precum Descartes , Pascal , Gassendi , Leibniz și Spinoza . Vorbea mai multe limbi, inclusiv în mod fluent franceza, limba elitei europene. Era mândră, îndrăzneață, excentrică, demonstrând de multe ori dublicitate. La nivel religios, a avut o atitudine tolerantă, nu dogmatică, opusul unei devoțiuni. Este , considerată de mulți un pionier al feminismului, fiind  contemporană cu Madeleine Scuderi și Madame de Maintenon .

Ea a lăsat multe însemnări și unele scrieri, inclusiv volumul său de memorii neterminat Viața mea dedicată lui Dumnezeu. De asemenea, ea s-a aplecat și asupra maximelor și gândurilor, imitând La Rochefoucauld . Cele mai multe dintre acestea au fost colectate de Johann Archenholz , din Amsterdam, între anii 1751-1759, în 4 volume

Regina Christina a Suediei și cancelarul său Axel Oxenstierna lansat în 1645 ziarul Post- och Inrikes Tidningar sau PoITen, conceput pentru a permite liderilor să justifice strângerea de fonduri pentru finanțarea Războiului de Treizeci de Ani, război religios împotriva forțelor catolice habsburgice și a aliaților lor. Acesta a fost ziarul suedez cel mai vechi, lansat din 2007 numai pe internet.

In ciuda sexualitatii sale discutabile, regina Christina a Suediei a fost o emblema istorică pentru femeile secolului ei, o personalitate complexă și unul dintre cei mai neobișnuiși monarhi din istoria Europei. Protestantă, regina s-a opus standardelor vremii sale în acea credință, convertindu-se la catolicism care promitea o gandire mai liberă. Având in vedere preocuparea și interesul Cristinei pentru artă, politică, teatru și muzică deopotrivă, multi numeau capitala Suediei - “Atena Nordului”. După abdicare, Cristina a călătorit în mai multe locuri, deghizată ca și cavaler și s-a stabilit la Roma unde și-a creat notorietate prin bogația și faima sa, prin vestimentația sa predominant masculină. L-a numit intre timp pe vărul său Carl X Gustav succesor la tron, iar unii istorici susțin că între cei doi ar fi existat o legatură romantică. Cristinei îi plăcea să fie considerată asemenea barbaților. Poate de aceea și adopta comportamentul acestora.