ELISABETA DE AUSTRIA - SISI

Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi, s-a născut la 24 decembrie 1837, ajunul Crăciunului, la  München, in Palatul Possenhofen, intr-o familie numeroasa.  Destinul ei a fost să devină soția împăratului Franz Joseph al Austriei.

Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasă, părinții ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria (din linia de Pfalz-Birkenfeld-Gelnhausen a familiei Wittelsbach) și Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia ei își avea reședința în Palatul Possenhofen.

Prinţesa de Bavaria şi-a petrecut copilaria lipsită de rigiditatea şi restricţiile etichetei de la palatul Possenhofen, descoperind din felul de a trai al familiei propria pasiune pentru echitaţie, vânătoare, natură şi frumos. Pe când Elisabeta avea doar 16 ani, prinţul Franz Joseph, viitorul împărat al Austriei, îşi sărbătorea logodna cu Helena, sora Elisabetei. Întâlnind-o însă pe Elisabeta şi cucerit de naturaleţea şi nonconformismului felului său de fi, Franz Joseph o alege pe aceasta pentru a-i fi soţie. Incă adolescentă şi obişnuită să se bucure din plin de libertăţile statutului său, Elisabeta se trezeşte peste noapte împărăteasă a Austriei (1854).

Numele ei întreg a fost Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach.  Franz Iosif avea de ales între doua pretendente. Intâlnirea dintre împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene, sora lui Sisi, o fată foarte rafinată, frumoasă și inteligentă trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar la întâlnirea de pețit Franz a ales-o pe Sisi, care era o iubitoare a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorita educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa că membrii familiei ei erau liberi sa-si ducă viața așa cum doreau.

Sisi, ca și tatăl ei iubea circul și călărea foarte bine și de asemenea era poetă. Din punct de vedere al rangului, Sisi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneză a judecat-o mult timp. In plus, Sisi și cu Franz erau veri așa ca le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. Totuși acumulările de căsătorii intre familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile mintale ale membrilor ei) și familia imperială se vor resimți chiar la prințul moștenitor.

In ziua de 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Căsătoria ei s-a Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. 

Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prințesa nu avea decât 16 ani. De când se mutase la Hofburg, ea se simțea foarte singură, mai ales ca soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese din jurnalul Sophiei (soacra) aceasta nu era un mod de răzbunare ci de educație. Deoarece avea o vârsta atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.

Nu avea niciun control asupra noii vieţi din Viena, atât ca împărăteasă, cât şi ca tânără mamă, căzând mereu pradă bârfelor şi răutăţilor celor care o înconjurau zi de zi. Considera că singura ei armă de apărare în faţa celorlalţi era păstrarea tinereţii veşnice, ce-i dădea o încredere de sine imbatabilă, având impresia că frumuseţea era singurul element din viața sa pe care îl putea ține sub control.

Frumoasa soție nu s-a adaptat însă niciodată conduitei de la curtea imperială şi restricţiile curţii o făceau să se simtă nefericită şi să se distanţeze treptat de soţul său. Sissi a adunat în jurul ei o întreagă lume ciudată unde întâlneai profesori de gimnastică, medici străini, vagabonzi, coafeze şi, bineînţeles, animale: câini, vaci, cai de circ, papagali.

Impăratul, care-şi iubea profund tânăra soţie, suferea din pricina acestor excentricităţi pe care le dezaproba şi nu le înţelegea, deoarece, pe cât de impetuoasă, de capricioasă, de superficială, de originală era Sissi, pe atât de meticulos, de punctual, de ordonat era Franz Iosef.

In afară de limba maternă, germana, vorbea franceza (învățată cu greu în puținul timp dintre logodnă și căsătorie, (Elisabeta neavând aptitudinile necesare pentru limbi străine), iar după un timp a învățat și limba maghiară.

In 1855, prințesa Elisabeta și-a luat un profesor de limba maghiară, iar un an mai târziu vorbea fluent această limbă. Elisabeta a devenit cu timpul o persoană foarte populară în Ungaria, deoarece a luptat pentru libertatea acestei țări. Inclinațiile ei către aceasta țara proveneau de la profesorul ei de istorie de origine maghiară, care a jucat un rol foarte important în opiniile politice ale împărătesei.

Sisi a născut primul copil, pe Sophia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii, au fost crescuți de bunica lor, deoarece aceasta considera ca le poate da o educație mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost despărțită și ea de mama ei și crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif).

In urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o în Ungaria (împotriva voinței Sophiei, la Buda, împreună cu Sophia, copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând și la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moștenitor, Rudolf.

Cei trei copii rămași în viață după moartea primei fetițe, Sophie,au fost îndepărtaţi de Sissi ca să nu sufere influenţa nefastă a mamei lor. Acest lucru a făcut-o pe Sisi să sufere și a determinat-o să călătorească foarte mult în lume, mereu departe de Curtea de la Viena

In contradicţie cu realitatea de la Curte, poporul o adora, mai ales maghiarii, care i-au acordat titlul de “Trandafir de Bavaria”. Insă, între ea şi Franz Josef s-a instalat pe nesimțite o răceală apăsătoare, cei doi având firi total incompatibile, iar, după naşterea în 1868 a ultimului lor copil, Mariei Valerie, vor duce vieţi separate. Impăratul o critica adesea, era meticulos, rece şi neglijent faţă de ea, punctual, afişând gesturi automate, fiind crescut în spirit cazon, în timp ce Elisabeta era impulsivă, nevrozată, excentrică şi cu inclinaţii artistice. Franz Josef nu va găsi niciodată o cale de a o înţelege.

.           Nu avea niciun control asupra noii vieţi din Viena, atât ca împărăteasă, cât şi ca tânără mamă, căzând mereu pradă bârfelor şi răutăţilor celor care o înconjurau zi de zi. Considera că singura ei armă de apărare în faţa celorlalţi era păstrarea tinereţii veşnice, ce-i dădea o încredere de sine imbatabilă, având impresia că frumuseţea era singurul element din viața sa pe care îl putea ține sub control.

Viaţa suveranilor, atunci când erau împreună, şi acest lucru se întâmplă destul de rar, se desfăşura între castelele Laxenburg şi Schönbrunn, în imensele încăperi mereu supravegheate de servitori, care erau lipsite de cel mai elementar grad de confort, intimitate şi igienă şi pe care Sisi le dispreţuia cu înverșunare. În caietul de însemnări zilnice, Sisi va porecli Palatul Habsburgilor, “Kerkesburg”, înseamnând temniţă în maghiară. Plictisită şi simţindu-se din ce în ce mai slăbită, Sisi fuge numaidecât în Ungaria, ţara de care se simte atrasă prin ascendenţă şi pe care o va aprecia mereu pentru muzica tradiţională, dansurile populare, dar şi pentru aspiraţiile de independenţă şi o ură evidentă faţă de austrieci. O impresionau ideile republicane, ca și pe fiul ei, Rudolf, în aşa măsură încât începe să frecventeze mediile revoluţionare care aveau ca principal obiectiv separarea Ungariei de Austria. Sisi se implică din ce în ce mai mult în viaţa politică, înconjurându-se de însoţitori şi aristocraţi de origine maghiară, stabilindu-şi ca reşedinţă principală castelul Godollo de lângă Budapesta, primit în dar de la poporul maghiar după încoronarea cuplului ca Regi ai Ungariei în iunie 1867.

Sissi, împărăteasa scandaloasă, care şi-a atras oprobriul curtenilor pentru că nu a vrut să se supună regulilor rangului ei, mai întreţinea şi o prietenie ciudată şi, adesea, prost înţeleasă cu vărul ei, Ludovic al II-lea de Bavaria, regele nebun şi homosexual care va fi teribil de atras de farmecul verişoarei sale.

La Muzeul Național din Budapesta și la Biserica Mátyás se găsesc scrisori și documente care dovedesc atașamentul împărătesei față de Ungaria. In orașul Seghedin (Szeged) are ridicat și un monument.

Elisabeta, ca om politic, a luptat pentru Ungaria, deoarece în venele ei curgea în bună parte sânge maghiar.  In activitatea diplomatică era excelentă, Ungaria era prioritatea ei și avea o mână de fier. In mod surprinzător pentru o împărăteasă, Elisabeta credea în republică, considerând-o mai buna decât imperiul.

La semnarea acordului Austro-Ungar din 1867, de tristă amintire pentru românii transilvăneni, Elisabeta a avut un rol important în realizarea sa.

La 8 iunie 1867 Elisabeta cu Francisc Iosif au plecat la Buda Biserica Mátyás, acolo au fost încoronați, la 10 luni după acordul Austro-ungar. Iubirea ungurilor față de Sisi s-a datorat și faptului ca au fost găsite coroana, sceptrul și mantia regilor Ungariei (ascunse în timpul revoltei) chiar înainte de încoronarea lor ca regi ai Ungariei, fapt considerat un semn bun pentru viitor.

La 23 aprilie 1868 s-a născut al patrulea copil, la Buda (Maria Valeria), decedată curând, în 1924) numit "Copilul Ungur". Acest gest l-a făcut pentru unguri ca un fel de cadou pentru viitorul rege al Ungariei.

In 1889 Rudolf s-a sinucis la Mayerling împreună cu amanta sa. Aceasta a fost tragedia cea mai mare a Elisabetei, depresia accentuându-se. Rudolf era însurat cu Stephanie a Belgiei. In septembrie 1898, în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de un anarchist Italian al cărui nume nu trebuie popularizat. Ucigașul avea ca țintă inițială pe prințil de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era înregistrată la hotel sub saltă identitate, în dimineața zilei de 120 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre prezența înpărătesei la Geneva. Ucigașul a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce cu doamna ei de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată  de părul ei bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și urcat pe vaăpor, a leșinat. Vaporul s-a întors imediat, pilotul aflând că este împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa o oră. Ultimile ei cuvinte au fost: “Ce mi s-a întâmplat ?” A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie1898, la Viena, în Cripta Imperială, Cripta Capucinilor, marcând astfel 44 de ani de domnie, cea mai lungă perioadă servită de o împărăteasă austriacă, ale cărei aspirații au fost, de fapt, să fie cea mai frumoasă monarhă a tuturor timpurilor.

               Elisabeta, "împărateasa fără voie" a fost o femeie depresivă și nefericită. Se simțea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorii.

A fost o femeie frumoasă, faima frumuseții ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat sa plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistență era părul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o amantă soțului ei.

Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina zânelor, nesuportând numele de Sisi. Din tot comportamentul ei, pe parcursul întregii vieți, rezultă că a fost o fire nu numai dificilă și ostilă mediului înconjurător, o fire obsedată de anumite derulări ale vieții, dar și o fire maniacă.

Frumoasa impărăteasă a Austriei, Sisi, avea o adevărată obsesie pentru greutate. Deși nu cântarea mai mult de 47 de kg, iar talia sa avea doar 51 de cm, se cântarea zilnic și ținea diete severe. Cu toate astea, ca orice împărăteasă care se respecta, Elisabeta mânca cu placere bomboane și înghețată

            Elisabeta, împărăteasa Austriei, catalogată de austriecii de la Curte, drept retrasă și „ciudată“ nu a prezentat nici un interes deosebit pentru opinia publică până la moartea sa tragică și nici nu merita prin activitășile sale și prin prezența sa la Curte. Abia atunci povestea frumoasei, dar nefericitei împărătese a devenit subiect de discuție.

Se știa frumoasă și era obsedată de ținuta ei fizică. Acorda o mare atentie greutatii sale corporale si taliei. Potrivit informatiilor furnizate de Palatul Hofburg din Viena, Sisi avea 172 cm inaltime si cântarea între 45 si 47 de kg. Avea o talie de 51 de cm, pe care încerca s-o mentină prin diverse diete. Uneori ținea post ca să slabească, alteori se înfometa de-a dreptul, iar pe masură ce treceau anii, apela la diete tot mai severe pentru a-si păstra greutatea. Cântaritul avea un rol foarte important, împărăteasa nu ezita să se suie pe cântar zilnic. Regimul cel mai strict de autoîntreținere –a început după vârta de 25 de ani, când formele sulfide ale primei tinereși au început să prindă mici contururi.

Este fals ce se crede despre ea că se hrănea cu suc de carne crudă de vițel, fapt susținut de unii adversari din Palatul Hofburg. Potrivit acestora, carnea cruda era trecută prin presă, apoi sucul obținut din carne era condimentat și fiert, înainte ca Elisabeta să-l servească.

Impărăteasa lupta pe două fronturi împotriva cântarului: alimentația și activitatea frenetică. Avea o listă de alimente foarte redusă și, de câte ori era posibil, evita să mănânce în public. Mânca mai ales fileuri crude, consommé de vită, pui, căprioară și potârniche. Mare iubitoare de lapte, în călătoriile sale obișnuia să transporte vaci, capre, pentru a-l avea mereu la dispoziție. Această dietă strictă alterna cu perioade în care se îndopa cu dulciuri și prăjituri.

Elisabeta încerca să se mențină activă cât mai mult timp posibil. Făcea gimnastică și în toate palatele a pus să se instaleze spaliere și inele. Călărea timp de mai multe ore și a practicat scrima, înotul, drumețiile și ciclismul. Plimbările sale pe câmp durau câte șase ore, spre nemulțumirea doamnelor de companie. În sălile sale de audiență nu erau scaune iar ea se plimba în timp ce îi asculta pe vorbitori.

Sisi mai utiliza o metodă, care în zilele noastre nu se mai folosește, tot pe bază de carne proaspată de vițel, pentru a-și păstra frumusețea tenului. Cu aceasta carne își făcea măști pentru față, pe care le purta în timpul noptii. De altfel, Sisi era recunoscuta drept una dintre cele mai frumoase femei ale vremii și dedica o mare parte din fiecare zi îngrijirii. Faima frumuseții ei a ajuns până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat să plece dintr-o vizită oficială până nu a văzut-o. Piesa ei de rezistență și de excepție era parul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny. In fiecare zi doua-trei ore dedica numai îngrijirii părului. Acest ritual era una din bizarele ei obsesii.

Masa în familia imperială, indiferent că era vorba de un dineu în cercul restrâns al familiei, sau de o masă festivă, era întotdeauna pregătită în conformitate cu dispozițiile în materie de protocol ale Curtii și urma un ceremonial strict. Masa era pregatită festiv, în mjloc aflându-se seturi de masă aurite și ornate cu flori, fructe, sau dulciuri. Un dineu consta din 9 până la 13 feluri de mâncare și dura maximum 45 de minute. Interesant este că la fiecare fel se servea un alt vin pentru care era pregătit un pahar aparte. Cafeaua și lichiorul erau servite într-o încapere separată unde era permis si fumatul. Insă în afara dulciurilor servite la Palat, notele de plată de la diversele patiserii demosntrează faptul ca Elisabeta mânca cu placere mai ales bomboane și inghețată și din alte părți.

Având o înălţime de 172 de cm şi o greutate de 50 de kilograme pe care a încercat să şi-o menţină cu disperare întreaga viaţă, Sisi era o apariţie zveltă şi destul de ciudată în rândul curtenilor. Împărăteasa prefera rochii şi veşminte simple, drepte, care îi scoteau în evidenţă silueta, rareori se farda, fiind o apărătoare vehementă a frumuseţii naturale. Fiecare reşedinţă era dotată cu o sală de gimnastică cu echipament şi oglinzi unde practica în fiecare dimineaţă exerciţii fizice, fiind, de asemenea, o călăreaţă pasionată. Îi mai plăcea să se plimbe ore întregi prin pădure sau să vâneze în Anglia şi Irlanda. Elisabeta practica un cult al frumuseţii, dar în cazul ei, de multe ori acesta friza straniul, cu ore întregi dedicate îngrijirii, pieptănării şi coafării părului său nemaiîntâlnit de lung. Franziska Feifalik era coafeza care o însoţea mereu, devenind o asistentă personală, organizându-i întreg programul după acest ritual. In timp ce servitorii se ocupau de părul ei, Sisi îşi petrecea timpul învăţând limbi străine, vorbea fluent engleză şi franceză şi se descurca în greacă modernă şi maghiară.

Vizita adesea azile unde erau internaţi oameni cu boli mintale de care era absolut fascinată, fiind convinsă că şi ea, la rândul ei, suferea de depresie cronică şi melancolie, moştenite pe linie paternă. Folosea adesea creme şi măşti de faţă pentru a împiedica apariţia ridurilor, făcea băi aromate şi dormea fără pernă, pe un pat tare, învelită în prosoape îmbibate cu oţet pentru a-şi menţine silueta şi ţinuta. După ce a împlinit vârsta de 30 de ani, a refuzat să mai pozeze pentru vreun artist sau fotograf, astfel încât imaginea sa publică să nu fie întinată de inevitabila înaintare în vârstă.

Suspectată că ar avea o tuberculoză incipientă, doctorii au sfătuit-o să plece pentru recuperare într-o ţară cu o climă caldă, ea optând pentru Insula Madeira unde îşi va petrece timpul jucând cărţi, cântând la mandolină şi desfătându-se cu scrieri din domenii ca istoria şi filosofia. A manifestat o preferinţă pentru poetul german încă neconsacrat, Heinrich Heine, căruia îi colecţiona toate scrisorile cu versuri. A încercat să devină şi ea poetă. Multe dintre versurile păstrate fac referire la teme precum călătoriile, romantismul grecesc şi comentarii ironice vizavi de membrii dinastiei de Habsburg.

Moartea violentă a fiului său, Rudolf, în drama de la Mayerling, îşi va lăsa amprenta asupra împărătesei: se va îmbrăca numai în negru şi va începe o viaţă de călătorii, mereu în căutarea liniştii interioare, locuind în diverse ţări, departe de familia sa. A vizitat sub nume false tărâmuri destul de neobişnuite pentru capetele încoronate ale acelor vremuri, de la Insula Corfu, Budapesta, Veneţia, Germania, Istanbul, Riviera Franceză până la Maroc, Algeria, Malta, Egipt, Geneva, şi Bad Ischl, în Austria.

Desi era de neînteles pentru curtenii de la Palat, împărăteasa a urmat cursuri de scrimă, pentru a își menține silueta și a rămâne în formă. Sisi era atletică, dar mereu atentă cu corpul ei, prin urmare sportul ocupa un loc important in viața ei. Călăria era una din pasiunile Elisabetei încă din copilărie, sport pe care îl invatase de la tatăl său. Se antrena serios la Curte, devenind una din cele mai bune și curajoase călărețe nobile ale Europei, cu performanțe sportive.
La Hofburg este remarcabilă baia comandată de Elisabeta, în 1876, revoluționară pentru acea epocă, o adevărată premieră pentru familia imperială, baie care se apropie ca realizare și confort chiar de standardele contemporane. S-a păstrat cada de baie din cupru zincat, dar nu și armăturile, sau setul de baie. Această cadă era utilizată de împărăteasă și pentru diverse proceduri, băi cu uleiuri aromatice, băi de aburi, sau dușuri reci pentru stimularea circulației.

Sisi, însoţită de Franz Josef, a sosit pentru prima dată la tratament la băile Herculane, în 1884, cu ocazia inaugurării canalului navigabil Porţile de Fier. A revenit şi în alţi ani (în total de 5 ori) incognito, locuind într-o reşedinţă particulară, Vila Elisabeta (actuala Casă de Cultură). Vizitele ei pentru tratamente la Băile Herculane au dat naştere la tot felul de anecdote locale, legate de preocupările zilnice ale unui oaspete cu sânge albastru, de pildă, o poveste despre un itinerariu imposibil de parcurs spre un loc numit „La Ciocane”, unde Sisi a vrut cu tot dinadinsul să ajungă. Au fost mobilizaţi 80 de muncitori pentru a construi un chioşc pe vârful muntelui, aşa încât împărăteasa să poată lua masa acolo a doua zi. Sisi obişnuia să discute cu femeile din zonă despre obiceiuri şi tradiţii locale, cutreierând pădurile şi bucurându-se de stilul de viaţă specific sejurului balnear. In timpul acestor vizite, relaţia împărătesei cu Regina României, Carmen Sylva, devine foarte apropiată, cele două având preocupări comune, printre care dragostea pentru artă şi pentru lirism, dar se pare că împărtăşeau şi o dezamăgire faţă de situaţia lor conjugală, Sisi consemnându-i fiicei sale următoarele rânduri: “Carmen Sylva e foarte amabilă, amuzantă, interesantă, însă are picioarele pe pământ; ea nu mă poate înţelege, pe când eu o înţeleg şi o iubesc. Ea adoră să inventeze şi să povestească istorii, e o mare plăcere pentru ea, dar regele (Carol I) este atât de prozaic încât îi separă o prăpastie spirituală”.

Sistemul de viață egoist și-a pus repede amprenta asupra stării de sănătate. De la vârsta de 44 de ani suferea de sciatică, reumatism, nevrită și edeme cauzate de subnutriție și a devenit irascibilă. La vârsta de 50 de ani, tenul era foarte deteriorat, ca și dantura, și a început să poarte văl și să refuze portretele. Ultimele i-au fost făcute la vârsta de 30 de ani. Lua cu ea în călătorii o cutie din care nu lipseau morfina și cocaina.

Cu toate curiozitățile comportamentului său Elisabeta a rămas în cultura populară o împărăteasa frumoasă, pe care împăratul Franz Iosif a iubit-o nespus de mult. Pentru descoperirea câtorva din secretele împărătesei, cele mai potrivite locuri sunt Apartamentele imperiale de la Palatul Hofburg (Muzeul Sisi) și Palatul Schönbrunn din Viena.
Elisabeta de Austria a fost numai o personalitate de reprezentare, rece față de imperiul său, egoistă și incapabilă să conducă sau să reprezinte imperiul și tronul Mariei Teresia.






















Monumentul Elisabetei din Volksgarten