ECATERINA I-a A RUSIEI

Ecaterina I-a, de origine letonă, născută Marta Helena Skowrońska , mai târziu Marta Samuilovna Skavronskaya s-a născut la. 15 aprilie 1684 și a fost cea de doua soție a lui Petru cel Mare, apoi împărăteasă a Rusiei din 1725 până la moartea sa în 1727.

Dupa ce in 1703 a pus piatra de temelie a orasului Sankt-Petersburg, în anul 1706 țarul Petru  o va cunoaste pe cea care ii va deveni sotia sa iubita, tarina Ecaterina I-a Alekxeievna.

Marta Skavronskaia, viitoarea imparateasă Ecaterina a s-a nascut din parinti polonezi calvinisti stabiliti in Lituania și a fost, la început, servitoare la o ferma. După ce a fost violată în timpul Războiului ruso-suedez, ca și alte compatrioate ale sale, ea a evitat în ultima clipă intrarea intr-un bordel.  S-a căsătorit apoi cu un ofiter suedez, Johann Rabe. Profitand de frumusețea sa, Rabe a vândut-o mai departe unui soldat livonian care a fortat-o sa se prostitueze. După ce s-a eliberat, Marta s-a refugiat in Marienburg , unde a devenit econoamă la un pastor. După ce rusii au cucerit Marienburg, Marta  a ajuns in serviciul bătrânului mareșal Seremetiev. Intr-un final Marta a ajuns să fie cumpărată de Menșikov, un apropiat al lui Petru cel Mare și dusă la Moscova, unde și-a schimbat numele în Ecaterina.

Ajuns în vizită la Menșikov, care era și primul guvernator al orașului Sankt-Petersburg, Petru cel Mare a fost atras încă de la prima vedere de frumusețea Ecaterinei.

Chiar dacă pentru rușii tradiționaliști, căsătoria țarului cu o țărancă străină și analfabetă ar fi constituit o problemă serioasă, Petru cel Mare nu a ținut cont de nimic. Casatoria cu Ecaterina a avut loc în secret la Sankt-Petersburg, în noiembrie 1707. Ecaterina a fost prezentată oficial ca țarină abia în 1711, atunci când țarul se pregatea să plece într-o campanie militară impotriva otomanilor.

Căsătoria a fost celebrată public în februarie 1712, ocazie cu care soția țarului a devenit în mod oficial țarina Ecaterina Alekseievna. In 1705 ea s-a convertit la ortodoxism și și-a luat numele de Ecaterina Alexeievna.

Dragostea necondiționată pe care o manifesta Ecaterina față de țar lua adesea un caracter matern. Ea putea să-i potolească accesele de furie ale țarului, sau de epilepsie, așa cum o putea face și țarina Natalia. Având o vitalitate uimitoare, asemănătoare cu cea al lui Menșikov, țarina putea face față ritmului infernal impus de țar atunci când se ocupa de problemele de stat.  Ecaterina avea un bun-simt “taranesc” si nu îi plăcea să iasă în prim-plan la întâlnirile publice. Petru cel Mare era adesea însoțit de țarină în călătoriile sale din străinatate.

 Atasamentul dintre țar și Ecaterina este demonstrat de nenumaratele scrisori ale lor păstrate la arhivele rusești.

Ecaterina nu ezita niciodată să dea sfaturi politice, sau personale, soțului său. De altfel țarina a jucat un rol important în încheierea armistițiului semnat după Razboiul ruso-turc dintre anii 1710 si 1711, pierdut împreună cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei..

Inaintea semnării armistițiului, Ecaterina a dad toate bijuteriile sale și o sumă de 200.000 de ruble de aur marelui-vizir și șefului ienicerilor. Abilitatea soției sale i-a permis țarului să evite un eșec diplomatic major.

In urma acestui episod, Petru cel Mare a instituit Ordinul „Sfanta Ecaterina”, a carui deviză era Pentru dragoste si pentru patrie. In sec.al 19 lea, această decorație le recompensa pe doamne pentru operele lor de caritate.

Ecaterina și-a demonstrat talentele arhitecturale atunci cand a comandat construcția palatului de la țară aflat la 20 de kilometri de Sankt-Petersburg. Totul a fost o surpriză pusă la punct de țarină cu ocazia întoarcerii lui Petru dintr-o lunga vizită diplomatică în Franța, efectuata în anul 1717. Proprietatea va purta numele de Tarskoe Selo (Satul Țarului). Ulterior, Elisabeta, fiica lor, îl va pune pe arhitectul Rastrelli să construiască în locul acestei proprietăți, un palat măreț cu ziduri aurii, care va purta numele de Ecaterina I-a.

Pacea în familia țarului a fost însă scurtă. In timp ce Petru cel Mare era ocupat cu razboaiele, opozanții regimului sau au început să se strângă în jurul țareviciului Aleksei, fiul lui Petru din casatoria cu Evdochia Lopuhina, prima soție.

Fiul lui Petru intenționa să stea liniștit la Moscova și să renunțe la armata și flota construită de tatăl său. In mare parte visurile lui Aleksei erau contrare planurilor de modernizare ale Rusie puse la punct de Petru cel Mare. Țareviciul Aleksei a fost condamnat la moarte prin biciure. Sentința a fost executată pe 2 iunie 1718. Cu toate acestea nu s-a găsit nici cea mai mica dovadă care să-l încrimineze pe Aleksei de complot împotriva țarului. Petru cel Mare și-a condamnat la moarte propriul fiu pentru a proteja interesele Rusiei.

Dupa moartea țareviciului Aleksei, Petru cel Mare planuia venirea la tron al fiului sau, Petru. Planul țarului a fost zădărnicit de moartea timpurie a micului Petru. După această tragedie, Petru cel Mare a devenit din ce in ce mai închis în el. In 1721, razboiul din Nord, care durase 21 de ani, a luat sfârșit. Situația Rusiei era însă departe de a fi prosperă.  Corupția în aparatul de stat era omniprezentă.

In anul 1723, Menșikov a căzut in dizgrație, iar Safirov a fost condamnat la moarte pentru corupție. Pedeapsa lui Safirov a fost ulterior comutată la exil pe viață. La moartea lui Petru, Ecaterina l-a adus pe Safirov inapoi si i-a înapoiat titlurile.  

Cel mai semnificativ moment din viața țarinei Ecaterina, a fost încoronarea sa prin ucazul din noiembrie 1723: „Dat fiind ca scumpa noastră soție, împărăteasa Ecaterina, ne-a fost de mare ajutor însoțindu-ne peste tot, asistând la toate operațiunile razboinice din propria voință, fară să manifeste slăbiciunea obișnuită a sexului său, am luat hotărârea în virtutea puterii suverane pe care o exercităm, să ne încoronăm soția, drept recunoștință pentru toate acestea, ceea ce se va face, cu voia lui Dumnezeu  în această iarnă la Moscova”.  

Ecaterina va avea parte de o fastuoasă ceremonie de încoronare la Kremlin. Rochia violet, tivită cu fir de aur, purtată de Ecaterina în ziua încoronării sale, este astăzi un exponat de valoare în cadrul Muzeului Kremlinului.

Deasemenea, mantia imperială, brodată cu sute de vulturi bicefali din fir de aur, era o altă piesă vestimentară valoroasă purtată de împărăteasă.

Ca urmare a dorinței soțului ei, Ecaterina era de acum înainte recunoscută ca regentă și suverană în cazul în care Petru cel Mare ar fi murit inaintea ei.

Domnia lui Petru cel Mare se apropia de sfârșit, iar în ultimii săi ani de viață, singura care îi mai alina suferințele era împărăteasa Ecaterina.

In ziua de 25 ianuarie 1725 , țarul s-a simtit foarte slăbit. Totusi cu un ultim efort a încercat să-și scrie testamentul. N-a reusit să mâzgălească decât” Las totul…” Doar Dumnezeu va ști, în grija cui vroia să-și lase imperiul, deoarece împăratul a intrat în comă și a murit a doua zi.

După moartea lui Petru, în tabăra Ecaterinei se aflau "omenii noi", cei pe care Pușkin avea să-i numească "puișorii din cuibul lui Petru" și a căror interese erau legate de noua capitală. La o schimbare a puterii ar fi pierdut totul. Ecaterina a fost prima femeie care a condus Imperiul Rus, deschizând calea legală a celor șaptezeci de ani (aproape tot sec.al 18-lea) de domnie a femeilor în Rusia.  Toate au continuat politica lui Petru I pentru modernizarea Rusiei.

După moartea lui Petru I, Ecaterina a avut de înfruntat o altă durere: la numai câteva zile după decesul soțului ei, a murit și fiica ei în vârstă de șapte ani, Natalia.
Domnia Ecaterinei a durat aproape doi ani, timp în care a patronat expediția științifică a lui Bering care avea să descopere strâmtoarea care avea să-I poarte numele ce desparte Asia de America, să inaugureze Academia de Științe de la Sankt Petersburg și să restrângă puterea Senatului. Ecaterina a continuat destul de fidel politica și reformele lui Petru. Totuși, pe timpul ei, adevăratul stăpân al Rusiei era Menșikov.

Tot după moartea lui Petru și-a găsit cei patru frați: Christine, Anna, Karl și Friederich/Theodor, le-a acordat noi titluri de conți și contese și i-a adus în Rusia. Christine Skowrońska, redenumită Christina Samuilovna Skavronskaia (1687–1729), s-a căsătorit cu Simon-Heinrich, iar urmașii lor au fost conții Guendrikov; Anna Skowrońska, redenumită Anna Samuilovna Skavronskaia, s-a căsătorit cu Michael-Joachim iar urmașii lor au fost conții Efimovski; Karl Skowroński, redenumit Karel Samuilovich Skavronski, a fost numit conte al Imperiului Rus la 5 ianuarie 1727 și șambelan al curții imperiale; Friedrich/Theodor Skowroński, renumit Feodor Samuilovich Skavronski, a fost numit conte al Imperiului Rus la 5 ianuarie 1727 și s-a căsătorit de două ori, cu o lituaniancă și cu Ecaterina Rodionovna Saburova, însă nu a avut urmași cu nici una dintre ele

Din cei12 copii pe care i-a avut cuplul imperial, doar 2 au ajuns la vârsta adultă: Ana, viitoarea ducesă de Holstein și împărăteasa Elisabeta (1741-1762).

Decretul pe care l-a promulgat Petru cel Mare în anul 1722, înainte de încoronarea Ecaterinei, conferea dreptul monarhilor ruși să-și numească moștenitorul indiferent de sex. Acest document important avea să le permită femeilor să domnească în Rusia, aproape tot secolul al 18-lea. Pe tronul Rusiei vor urca succesiv, Ecaterina I-a, trei împărătese Anna, Elisabeta și Ecaterina cea Mare.

A murit la 43 de ani la St. Petersburg și a fost înmormântată în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg