ELISABETA I-a PETROVNA

Elisabeta, a doua fiică supraviețuitoare a țarului Petru cel Mare și a Ecaterinei I-a a Rusiei, din cei 12 copii avuți, s-a născut la Kolomenskoie, în apropiere de Moscova, la 18 decembrie 1709 (după calendarul iulian). Părinții ei s-au căsătorit în secret în 1707. Căsătoria s-a declarat public în februarie 1712. 

Cum părinții ei nu au făcut cunoscut public că erau căsătoriți în timpul nașterii Elisabetei, ea a fost considerată nelegitimă de către oponenții ei, atunci când tronul a rămas vacant după țarul tânăr Petru al III-lea, nepotul lui Petru cel Mare, de la fiul executat Alexei.

Dintre cei 12 copii ai lui Petru cu Ecaterina (cinci fii și șapte fiice), numai două fiice au supraviețuit: Ana și Elisabeta. Ana a fost logodită cu Ducele de Holstein-Gottorp, nepotul regelui Carol al XII-lea al Suediei, vechiul adversar al lui Petru cel Mare.

Tatăl ei a încercat să facă o partidă bună pentru Elisabeta la curtea Franței când a fost în vizită acolo. Petru a avut intenția de a-și căsători a doua fiică cu tânărul rege Ludovic al XV-lea al Franței însă bourbonii au refuzat oferta din cauza obscurei origini a mamei Elisabetei și unele referiri la comportamentul fetei. 

Elisabeta s-a logodit cu Prințul Karl Augustus de Holstein-Gottorp, fiul lui Christian Augustus, Prinț de Eutin. Din punct de vedere politic era o alianță utilă și respectabilă. La câteva zile după logodnă, Karl Augustus a murit. In momentul morții lui Petru cel Mare nici un plan de căsătorie al Elisabetei nu se împlinise. Ulterior, s-a logodit cu un prinț european, dar acesta a murit subit la cateva zile dupa logodnă, iar Elisabeta nu s-a mai casatorit niciodată.

După moartea tatălui său și a ascensiunii pe tron a împărătesei Anna nici o casă regală sau casă nobilă din Europa nu permitea căsătoria cu Elisabeta deoarece respective unire ar fi fost privită ca un semn neprietenos față de împărăteasa Anna.  Căsătoria cu un om de rând, ar fi costat-o pe Elisabeta nu numai titlul dar și dreptul său la succesiunea tronului Rusiei.

Elisabeta și l-a făcut iubit pe Alexis Shubin, un sergent chipeș în regimentul Semionovski. După deportarea lui în Siberia din ordinul împărătesei Anna, ea și-a întors privirile către un vizitiu și chiar un chelner. In cele din urmă s-a consolat în brațele unui tânăr țăran ucrainean cu o voce de bariton care fusese adus la Sankt Petersburg de un nobil pentru corul bisericii. Numele lui era Alexis Razumovski. Mai târziu Razumovski va deveni cunoscut sub numele "Împăratul de noapte" iar Elisabeta îl va ridica la rangul de Prinț și mareșal.

După decesul împărătesei Anna, tronul a revenit micului Ivan care avea mai puțin de două luni. Mama sa, Anna Leopoldovna, era regentă.

S-a urcat pe tron la vârsta de 32 de ani, printr-o lovitura de stat, îndepărtând rapid diverși rivali, urmași ai lui Petru cel Mare. A ajutat-o un mic grup de puciști, compus din numai 308 străjeri.

In primele ore ale zilei de 25 noiembrie 1741, Elisabeta a condus unitățile Gărzii Preobrazenski care a arestat-o pe regentă. Copilul Ivan al VI-lea a fost și el arestat. Acel Ivan va fi ucis de gardienii săi, în 1764, când un ofițer a încercat să-l elibereze.

Curând, viața la palat a devenit o succesiune de petreceri și de baluri. Pe tânăra împărăteasă au asaltat-o numaidecât lingușitori și profitori de tot felul, iar în lume s-a răspândit zvonul despre legătura tainică, avută de ea cu Alexei Razumovski, la început cântăret în corul bisericii Palatului.

Zvonurile, nici confirmate, nici dezmintite, se mai refereau și la nașterea unui fiu din aceasta legatură, dar si a unei fiice dintr-o alta legatură anterioară, cu pictorul Ivan Suvalov. Dupa moartea Elisabetei, au început să apară tot felul de pretinși fii și fiice, fiecare justificându-și descendența și prezentând pretenții la tron, la avere sau la titluri princiare.

Istoricii privesc toate acestea cu destule rezerve. Dacă urmașii unui prezumtiv tată pot ușor aparea din senin, este improbabil ca o prezumptivă mamă să reușească niște nașteri discrete, cu atât mai mult cu cât aceasta era o prințesă, sau chiar împărăteasa însăși.

Poate tumultul vieții de la curte a fost fondul care impulsiona zvonurile. Ajunsă împărăteasa a Rusiei, Elisabeta Petrovna a schimbat total stilul sobru din palatul tatălui său. Balurile se țineau lanț, iar petrecerea ei preferată era "metamorfoza", o reuniune unde barbații participau travestiți în femei și femeile în bărbați.

Chiar în cercurile de la curte, contemporanii se distrau, numind-o "imparateasa veselă". Se pare ca, după mai bine de un secol, sintagma i-a plăcut compozitorului de operetă vienez, Franz Lehar, care a preluat ideea, intitulând una din cele mai reușite operete ale sale "Văduva veselă".

In viața privată, imparateasa avea comportări bizare. Memorialiștii consemnează, printre ele, faptul ca în fiecare seară, ca să-i vină somnul, Elisabeta cerea unor doamne de cel mai înalt rang de la curte, să-i gadile talpile picioarelor, până adoarmea.

In 1744, au început s-o preocupe brusc temele religioase. S-a închinat timp de două săptămâni într-o mănăstire din Kiev, iar la întoarcere a alocat fonduri pentru construirea de mănăstiri și biserici.

Pe neașteptate, a dispus dărâmarea moscheelor din gubernia Kazan. Din cele 536 moschei, au fost demolate 418. Printr-un decret, obliga toți cetățenii de credință iudaică să părăsească imediat țara, în afara de cazul când acceptau să treacă la ortodoxism. In același timp budiștilor le-a oferit facilități și chiar i-a scutit de impozite, dacă jurau loialitate față de imperiul rus.

Pentru mulți istorici, domnia Elisabetei a întruchipat corupția unei curți imperiale al cărei lux depindea de exploatarea a milioane de șerbi. Totodată a fost o perioadă de creștere economică și progres cultural. Distracțiile preferate ale împărătesei erau dansul, muzica, artele frumoase și banchetele.

Impărăteasa a încercat să rămână în relații bune cu Biserica, care îi sprijinise lovitura de stat. Totuși, la încoronarea ei de la Moscova, din 1742, a luat coroana din mâinile arhiepiscopului de Novgorod și și-a pus-o pe cap, gest prin care se afirma subordonarea Bisericii față de autocrație.

Nepotul ei Karl Petru Ulrich a fost chemat în Rusia și desemnat moștenitor al ei în 1742. In 1745, Elisabeta a aranjat o căsătorie între Petru și prințesa germană Sofia Augusta Federica de Anhalt-Zerbst care s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Ecaterina. Abia după nouă ani această Ecaterina a născut primul ei copil, Pavel.

Deși împărăteasa a dovedit un oarecare interes față de guvernare, luarea decizilor obișnuite a rămas în mâinile demnitarilor cu vechime. Ea și-a menținut autoritatea neangajându-se niciodată în întregime în favoarea nici unei facțiuni.

Razumovski, cu care se pare că s-a căsătorit în secret, nu avea ambiții politice. Figurile dominante din a doua jumătate a domniei erau membri ai familiilor Voronțov și Șuvalov.

Impărăteasa a dovedit un interes activ față de politica externă. Ea a încheiat favorabil pentru ruși războiul cu Suedia, care a izbucnit în vara anului 1741, obținând o parte din sud-estul Finandei conform Tratatului de la Abo din anul 1743.

Războiul pentru succesiune din Austria începuse în 1740 când Frederic cel Mare al Prusiei a invadat Silezia. Ambițiile expansioniste ale Prusiei au pus problema unei noi amenințări a intereselor Rusiei din centrul Europei. Franța, Spania și Bavaria au atacat Imperiul Habsburgic, în 1741, iar Marea Britanie a trecut de partea Austriei.

Părțile implicate în conflict au încercat să obțină sprijin rusesc prin mită și intrigă. Bestuzev-Riumin, unul din înalții funcționari de stat, a convins-o pe țarină să reînnoiască Tratatul rus de prietenie cu Marea Britanie în decembrie 1742. Apoi, el a obținut un avantaj în fața facțiunii franceze și a fost numit Cancelar al Afacerilor Externe, în 1744. Totuși, Elisabeta, care nu voia să implice Rusia într-un război, a păstrat echilibrul acordând titlul de vice-cancelar francofilului Mihail Voronțov.

In 1746 Rusia a negociat o alianță cu Austria. Rusia a intrat în sfârșit în război când Marea Britanie a promis să-i plătească o subvenție. In 1748 armata rusă a pornit spre Rhin, lucru care i-a determinat pe francezi să încheie pacea în octombrie același an. Rusia a fost exclusă de la negocierile de pace pentru că trupele sale nu au luptat și britanicii au refuzat să plătească subvenția.

Țarina avea ambiția să facă curtea ei să rivalizeze cu Versailles-ul ca centru de cultură și de modă. Ea decidea ce era la modă, pedepsind orice femeie care o eclipsa ca aspect exterior sau vestimentație. Balurile mascate organizate de ea erau detestate de curteni și diplomați, care erau nevoiți să apară în veșminte de bal și să prezinte omagii unei împărătese costumate în marinar olandez.

Potrivit memorialiștilor, la moartea împărătesei ruse Elisabeta I Petrovna, au fost găsite 25.000 rochii, cantități uriașe de bijuterii, dar nimeni nu poate spune cât de mare era numărul amanților care au jucat un rol in viața ei, dintre numeroasele persoane favorizate la Palat - atât bărbați, cât și femei.

A fost o influentă patroană a artelor care și-a sprijinit miniștrii în încercările lor de a îmbunătăți educația rușilor. In timpul domniei ei, talentatul om de știință și matematician Mihail Lomonosov a reorganizat Academia de Științe și a înființat Universitatea de la Moscova, în 1755. Opera, baletul și teatrul au cunoscut o mare înflorire.

In arhitectură, stilul baroc, preferat de țarină, a ajuns unul dintre mijloacele prin care s-a demonstrat puterea autocrației. Mănăstirea Smolnâi fondată de împărăteasă, în 1748, și a cărei denumire derivă din cuvântul rus care se traduce prin "smoală", reflectă faptul că locul pe care a fost amplasată fusese utilizat la prelucrarea păcurii în timpul domniei lui Petru cel Mare. In 1761 s-a construit Casa Bărcii ca să adăpostească barca de lemn cu care a învățat să navigheze Petru cel Mare.

Prima înfăptuire majoră a Elisabetei a fost Palatul de Vară proiectat de Bartolomeo Francesco Rastrelli, care a fost fiul unui sculptor florentin angajat de Petru cel Mare. Elisabeta i-a cerut să reconstruiască și să extindă palatul.

Lucrările au fost încheiate în 1752, iar în anul 1754 Elisabeta i-a cerut reconstruirea Palatului de Iarnă la o scară mult mai extinsă.

Cum în 1741 finanțele statului erau secătuite, salariile funcționarilor de stat și ale ofițerilor au fost reduse. In anii 1750 s-a urmărit să se transfere povara impozitelor din zona taxei pe cap de locuitor pe cea a taxelor indirecte.

Impozitele crescute pe exporturi și importuri și o nouă taxă pe bunurile industriale importate, introdusă în 1757, au contribuit la sporirea venitului și la stimularea fabricării bunurilor pe plan autohton.

Abolirea impozitelor interne, din 1753, a promovat dezvoltarea comerțului.

S-au înființat bănci care să finanțeze pe nobilii ce doreau să-și dezvolte moșiile. Până la sfârșitul domniei Elisabetei, producția de fontă a Rusiei o depășea pe cea a Marii Britanii.

Instituția șerbiei s-a întărit în timpul domniei Elisabetei. Printr-un decret emis în 1760 li se permitea moșierilor să-i pedepsească pe șerbii sub 40 de ani trimițându-i în Siberia. Pedeapsa cu tortura aplicată deținuților sub 17 ani a fost abolită, în 1742. In 1754 țarina a creat o comisie însărcinată cu elaborarea unui nou cod juridic. Codul, care nu a fost niciodată promulgat, ar fi întărit și mai mult privilegiile nobilimii.

In 1756 englezii au negociat o alianță cu Prusia, lucru care a transformat situația diplomatică din Europa. Reacția Franței a fost alierea ei cu Austria. Conflictul cunoscut drept Războiul de Șapte Ani a început cu invazia Saxoniei de către prusaci, în august 1756. Elisabeta a declarat război Prusiei și a făcut alianță cu Franța și Austria. Comandantul suprem al armatei ruse, feldmareșalul Aptaxin, care a invadat Prusia în vara anului 1757, dorea să evite o ciocnire cu prusacii, știind că Elisabeta e bolnavă, iar moștenitorul ei era un pro-prusac convins. Cu toate că rușii i-au învins pe prusaci în august 1757, Aptaxin a fost demis pentru că nu a fructificat acest avantaj.

In iunie 1756 Elisabeta a suferit un atac cerebral și succesiunea a devenit principalul subiect de la curte. Nepotul ei Petru, în care țarina nu mai avea încredere, căzuse în dizgrație și apăruse zvonul conform căreia împărăteasa îl va numi succesor pe strănepotul ei Pavel. Mama lui Pavel, Ecaterina, a început să discute în secret cu Bestuzev-Riumin și ambasadorul britanic despre cum ar putea obține puterea pentru fiul ei după moartea împărăetsei.

Al doilea atac cerebral din 1757 a lăsat-o pe țarină suspicioasă și impulsivă. Impărăteasa a îmbătrânit, a devenit foarte corpolentă, frumusețea ei a pălit și umbla cu multă greutate. La 20 decembrie 1761 a asistat la o reprezentație a teatrului ei privat și și-a afișat public afecțiunea față de strănepotul ei Pavel. După trei zile a suferit un nou atac și a murit în după-amiaza Crăciunului anului 1761.

Succesorul ei, debilul Petru al III-lea, a murit in conditi suspecte, ca să înlesnească urcarea pe tron a soției sale, energica Ecaterina a II-a, numită ulterior cea Mare.